Opinie

Consolidarea sectorului justiției din Moldova este o provocare majoră. „Strategia privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025” își propune să combată corupția, să îmbunătățească consecvența jurisprudenței și să modernizeze infrastructura judiciară. Un raport de implementare arată progrese la capitolul independenței judiciare prin îmbunătățirea proceselor de pre-vetting și vetting. Cu toate acestea, persistă provocări precum demisiile în masă ale judecătorilor, rezistența la reformă, neuniformitatea practicilor judiciare și întârzierile în digitalizare.

Drepturile omului reprezintă premise imperative ale unei democrații veridice. Totuși, majoritatea drepturilor și libertăților fundamentale nu au un caracter absolut, deci, în anumite condiții, pot fi supuse unor limitări de către autoritățile statului. Mai mult, unele contexte determină apariția obligației pozitive a autorităților de a interveni prompt și decisiv dacă se depășesc anumite limite. Pe de altă parte, pentru a nu admite apariția abuzurilor, autoritățile urmează în mod obligatoriu să țină cont de standardele în materie de drepturile omului, atât din perspectiva legalității, cât și din perspectiva proporționalității restricțiilor aplicate în situații concrete. Cu alte cuvinte, autoritățile au sarcina deloc ușoară de a identifica echilibrul perfect între două valori la fel de importante pentru democrația unui stat: drepturile omului și securitatea națională.

În luna noiembrie 2023, Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură Proiectul de lege care prevede crearea unei Curți Anticorupție. Populația este în special nemulțumită de impunitatea de care se bucură făptuitorii actelor de corupție și beneficiile materiale pe care aceștia le primesc. Durata mare a proceselor, parcursul extrem de lent a dosarelor și lipsa de finalitate pe cauzele de rezonanță diminuează și mai mult nivelul de încredere a cetățenilor în actul justiției. Deși societatea și clasa politică își pune speranțele în noua structură anticorupție, experiența trecută ne arată că intervențiile trebuie să fie bine cântărite pentru a reduce principalele riscuri care materializate ar putea agrava și mai tare provocările cu care deja ne confruntăm.
|