Recunoașterea Palestinei: cheie spre pace în Orientul Mijlociu?

Context

Atacurile comise de Hamas la data de 7 octombrie 2023 și răspunsul militar al forțelor israeliene pe teritoriul respectiv au testat sistemul de drept internațional până la limitele sale^[1], fiind comise numeroase crime de război^[2]. În lumina acestei dezghețări a conflictului pre-existent, asistăm la o readucere în atenție a problemei recunoașterii Palestinei și intensificarea eforturilor de susținere a soluționării acesteia prin căi diplomatice. Până la recenta escaladare, 9 din cele 27 state membre UE deja recunoșteau Palestina, printre care România și Bulgaria. Recent Norvegia, Spania, Irlanda, Slovenia și Armenia au recunoscut formal statul Palestina. Aproximativ trei sferturi dintre statele membre ONU recunosc Palestina.

Tensiunile din Orientul Mijlociu continuă să crească. Criza umanitară din Gaza este una din cele mai mari provocări care necesită în continuare atenția și suportul comunității internaționale. Mai mult ca atât, actele violente comise în Cisiordania și Ierusalim continuă. În acest context, este tot mai important  să analizăm și să revenim la originile proceselor care au stat la baza recunoașterii Palestinei la nivel internațional. De asemenea, este relevant să înțelegem aportul acesteia în drumul către pacea mult dorită în Orientul Mijlociu, precum și potențialele implicații asupra abordării de poziționare a Republicii Moldova în acest sens.

Ce ar însemna recunoașterea Palestinei?

Un stat se definește, conform Convenției de la Montevideo, prin națiune (popor), teritoriu, putere publică suverană și capacitatea de a intra în relații internaționale^[3]. De asemenea, recunoașterea internațională întărește legitimitatea unui stat, fiind de facto un element adițional^[4].

Totuși, mai multe entități sunt recunoscute ca state, dar nu îndeplinesc toate aceste cerințe, ceea ce nu împiedică recunoașterea acestora din motive politice, cum ar fi Libia.^[5]

Imediat după ieșirea de sub mandatul britanic, Palestina a fost privată de oportunitatea de a consolida o autoritate națională uniformă ce ar reprezenta toți palestinienii. Punerea în practică a Rezoluției ONU 181 a creat o stare de “limbo” pentru teritoriul dintre râul Iordan și Marea Mediterană din care au provenit atât Israelul, cât și Palestina, așa cum le cunoaștem astăzi.

Situația se schimbă începând cu 1974, când liderul Organizației pentru Eliberare Palestiniană (OEP), Yasser Arafat, a pledat pentru încetarea atacurilor împotriva Israelului și a inițiat eforturile de obținere a recunoașterii internaționale ca reprezentant legitim al poporului palestinian, eventual devenind Autoritatea Națională Palestiniană (ANP). Arafat declară independența Palestinei în 1988. Astfel Palestina întrunește mai multe atribute ai unui stat. Atât ANP, recunoașterea OEP de numeroase state, cât și faptul că a intrat în relații cu numeroase state dintre acestea.

OEP a încercat să îndeplinească criteriul teritorial prin Acordurile de la Oslo din 1993, semnate cu Israel. Aceste acorduri au transformat cauza palestiniană într-o dispută teritorială, dar nu au asigurat statalitatea deplină a Palestinei, ci doar o autonomie simbolică în cadrul Israelului.

Rezoluția 181 presupunea crearea a două state în limitele teritoriilor sus-menționate, unul evreiesc (după cum a fost promis în declarația lordului Balfour în 1917), și altul palestinian. Pe de altă parte, acordurile de la Oslo presupuneau crearea unei autonomii palestiniene, cu suveranitate și control redus al OEP-ului asupra afacerilor acesteia. Autonomia Palestiniană urma să fie parte integrantă a Israelului^[6], fără o armată națională și alte atribute ale unui stat suveran clasic.

Decizia semnării poate fi percepută ca pragmatism politic ale ambelor părți semnatare. În cazul OEP, Noura Erakat afirmă că decizia de a semna a fost  “una luată între un acord și nici un acord. […] Arafat credea că, dacă se afla în interiorul teritoriilor, cu poporul palestinian […] împreună cu sprijinul internațional, OEP ar fi putut să creeze impulsul necesar pentru a stabili condiții mai bune în acordul privind statutul permanent.^[7]”

Recenta recunoaștere formală a statului Palestina de către Norvegia, Spania, Irlanda și Slovenia este un lucru deosebit de notabil. În special, acest aspect este notabil pentru țările UE, având în vederea că la moment încă nu există o poziție comună între statele membre ale UE. Uniunea Europeană și-a confirmat în mod repetat sprijinul pentru soluția celor două state^[8], Israel și Palestina, dar nu toate sunt gata să recunoască un stat palestinian care încă nu este agreat de cele două părți. Pe de altă parte, recent Prim-Ministrul spaniol Pedro Sánchez a declarat^[9] că recunoașterea Palestinei reprezintă „singura cale spre singura soluție posibilă pentru a obține un viitor de pace”, referindu-se la aceeași soluție a celor două state.

Recunoașterea formală a Palestinei înseamnă recunoașterea “ideii” unei Palestine suverane, independente și a drepturilor Palestinienilor la reîntoarcere și de a-și decide viitorul. Demersul de recunoaștere în sine legitimează Autoritatea Națională Palestiniană ca eventual negociator în vederea stabilirii unui statut permanent general acceptabil.

Printre altele, abordarea Uniunii Europene s-ar putea schimba în cazul în care aceasta va fi în prioritatea politicii de vecinătate și de extindere al UE ca un tot întreg, depășind caracterul individual al abordării chestiunii respective^[10].

Cum a evoluat poziția Republicii Moldova?

Recent, în luna mai 2024 Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a afirmat că Moldova susține ferm soluția celor două state^[11]. În același timp, deși Republica Moldova a semnat anterior un acord cu Autoritatea Palestiniană, procesul de recunoaștere a Palestinei nu a fost finalizat. Acest acord, Protocolul de stabilire a relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și OEP^[12], semnat la data de 7 iunie 1994 la București, implica indirect o  recunoaștere a OEP.

Cu toate acestea, diplomații israelieni au abordat factorii de decizie ai Republicii Moldova în cadrul întrevederilor bilaterale ce au urmat acest acord, în sensul blocării relațiilor respective^[13]. Oficialii israelieni au invocat atunci paralela dintre problematica regiunii transnistrene pentru Republica Moldova și a Palestinei pentru Israel ca fiind “mișcări autonomiste”. Totuși, încercarea de a sugera o asemănarea dintre cazurile respective reprezintă un argument trucat. Pe lângă contextul istoric cardinal diferit, chestiunile sunt diferite din punct de vedere al dreptului internațional. Palestinienii sunt o națiune distinctă, recunoscută de toți actorii internaționali (state, organizații, etc) ce au recunoscut OEP, inclusiv Republica Moldova și ONU. Populația din regiunea transnistreană, pe de altă parte, este compusă din cetățeni ai Republicii Moldova, care dețin, în unele cazuri, cetățenia Federației Ruse și/sau a Ucrainei. Aceștia trăiesc pe teritoriul Republicii Moldova, având statul care îi reprezintă la nivel internațional. Cu alte cuvinte, regiunea transnistreană nu este populată de o națiune distinctă.

În contextul demersului statului Israel și importanței strategice a relațiilor reciproc avantajoase dintre Israel și Republica Moldova, cea din urmă a încetat procesul de consolidare a relațiilor cu OEP și recunoașterea Palestinei, în favoarea consolidării relațiilor cu Israel. Totuși, Republica Moldova rămâne deschisă pentru dezvoltarea relațiilor diplomatice cu OEP (actual: Autoritatea Națională Palestiniană) într-un moment mai oportun al identificării soluțiilor general acceptate la nivel internațional. Astfel, spre exemplu, eventuala recunoaștere a Statului Palestina de către Uniunea Europeană, sau ridicarea statutului reprezentanței Palestinei la nivelul ONU în calitate de membru permanent cu drepturi depline, ar putea constitui astfel de momente.

În cazul Republicii Moldova, poziția neutră este o concluzie logică din punctul de vedere al poziționării sale geopolitice, absenței sale din punct de vedere politic în regiune, precum și relației istorice reciproc avantajoase cu Israel (ambasada Republicii Moldova în Tel Aviv fiind prima ambasadă a Republicii Moldova în Orientul Mijlociu). Totodată, în contextul în care Republica Moldova se poziționează drept adept ai “soluționării pașnice a tuturor conflictelor și la reducerea impactului asupra civililor”^[14], monitorizarea evoluției proceselor diplomatice pentru a sesiza momentul oportun în vederea continuării demersului de recunoaștere a Palestinei este unul important. De asemenea, susținerea de către Republica Moldova rezoluțiilor ONU privind acest subiect trebuie să derive, de asemenea, din considerentele acestea, ceea ce presupune susținerea opririi focului în Orientul Mijlociu și stabilirea unui statut permanent ce ar readuce pacea asupra regiunii.

În loc de concluzie…

Chiar dacă beneficiile recunoașterii internaționale a statului Palestina par a fi simbolice, există și implicații practice. Palestina poate deschide ambasade în țările care i-au recunoscut calitatea de stat, extinzându-și astfel legitimitatea și câștigând mai mulți aliați. Cu toate acestea, poporul său nu se va bucura de toate beneficiile și libertățile statutului de stat până când nu se va conveni asupra unui statut permanent, general recunoscut în limitele dreptului internațional. Pare clar că negocierile palestino-israeliene se află în prezent, totuși, într-un impas. Este nevoie de timp și de schimbări fundamentale în Israel, în SUA și în Palestina, pentru ca procesele de stabilire a păcii să fie reluate^[15]. Recenta aprobare a rezoluției Consiliul de Securitate al ONU 2735 (propusă de SUA) privind un plan de pace în trei etape, ce includ oprirea imediată a focului, eliberarea ostaticilor și inițierea procesului de reconstrucție a fâșiei Gaza^[16] ar putea fi percepute ca schimbări, însă calitatea și efectul schimbării rămâne a fi testată în timp.

Punerea rezoluției în practică trebuie percepută ca o fiind prioritară pentru stabilirea păcii în orientul mijlociu. Revenirea la masa de negocieri poate duce și la eventuala reiterare a discuțiilor în vederea statutului permanent al teritoriilor dintre râul iordan și marea mediterană în limitele dreptului internațional. Respectiv, revenirea la masa de negociere ar putea fi o cale către ameliorarea efectelor dezastruoase ale ultimelor 8 luni ce au urmat 7 octombrie 2023, dar și a celor 76 ani ce au urmat încercarea de a pune în practică Rezoluția 181.

Soluționarea chestiunii Palestinei este un subiect ce implică susținerea drepturilor fundamentale ale omului, precum de a-și decide viitorul, de a trăi în demnitate și pace. Statele ce promovează valorile justiției, statul de drept și pacea, care totodată au o influență și prezență politică în regiune, ar trebui, în primul rând, să fie în favoarea acordării acestor drepturi. Un statut permanent just ar crea un precedent în practica diplomatică și ar readuce realitatea de conviețuire a oamenilor din “Pământul Sfânt” ce istoric a unit diverse popoare și religii, pacea mult dorită.

^[1] Panel of Experts in International Law. (2024, May 20). Why we support ICC prosecutions for crimes in Israel and Gaza . Financial Times. https://www.ft.com/content/aa2089c5-6388-437d-bf5c-9268f3a788ce

^[2] Guardian News and Media. (2024, June 12). Israel and Hamas have both committed war crimes since 7 October, says un body. The Guardian.https://www.theguardian.com/world/article/2024/jun/12/israel-hamas-gaza-un-ceasefire-plan

^[3] Montevideo Convention on the rights and duties of States. (n.d.). https://www.ilsa.org/Jessup/Jessup15/Montevideo%20Convention.pdf

^[4] Având în vedere faptul că dreptul internațional nu dispune de mecanisme care să determine dacă o entitate îndeplinește criteriile de statalitate. Consultă:

Statehood and recognition: The case of Palestine. (2018, April 28), p. 8. https://diposit.ub.edu/dspace/bitstream/2445/123175/1/TFM_Michele_Pitta.pdf

^[5] NOTĂ; Recunoașterea unui stat implică, de obicei, recunoașterea guvernului acestuia, dar, în cazuri precum Libia, ce are două guverne, țările pot alege să susțină guvernul pe care îl consideră legitim, din motive politice. Aspectul teritorial, cel relevant pentru cazul Palestinei, la fel nu este neapărat un impas pentru recunoașterea Palestinei de către statele lumii. Există și alte state cu dispute teritoriale fără ca acest lucru să le afecteze existența ca state. De exemplu, disputa dintre India și Pakistan privind regiunea Kashmir sau Marea Chinei de Est, revendicată de China și Japonia. Respectiv, problematica teritorială dintre două sau mai multe state nu este neapărat un impediment pentru existența acestora și, prin extensie, pentru recunoaștere. Totuși, ar fi un impediment pentru stabilitatea din regiune. Întărirea legitimității Autorității Naționale Palestiniane ar face mai realistă începerea unui proces de negocieri pentru stabilirea unui statut permanent a teritoriilor dintre râul iordan și marea mediterană.

^[6] Notă: Precum UTA Găgăuzia este pentru Republica Moldova la momentul actual.

^[7] Erakat, N. (2019). The Oslo Peace Process. In Justice For Some: Law and the Question of Palestine, Stanford University Press.

^[8] Texts adopted – prospects for the two-state solution for Israel and Palestine – Wednesday, 14 December 2022. europarl.europa.eu. (n.d.). https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-9-2022-0443_EN.html#def_1_1

^[9] https://x.com/sanchezcastejon/status/1795364530479886363

^[10] Cenușa, D. (2023, December 1). The Middle East Crisis and the European perspective for Ukraine, Moldova and Georgia. . IPN. https://www.ipn.md/index.php/en/the-middle-east-crisis-and-the-european-perspective-for-ukraine-7978_1100445.html

^[11] Velixar, C. (2024, May 27). Va recunoaște Moldova Palestina Drept stat independent? Răspunsul Ministrului de Externe. NewsMaker. https://newsmaker.md/ro/va-recunoaste-moldova-palestina-drept-stat-independent-raspunsul-ministrului-de-externe/

^[12] Fondul Arhivistic al Ministerului Afacerilor Externe Nr. 2, Inventar 3 – B, Dosar 992, p. 11 – 12. Protocol cu privire la stabilirea relațiilor diplomatice între Republica Moldova și Statul Palestina.

^[13] Fondul Arhivistic al Ministerului Afacerilor Externe Nr. 2, Inventar 3 – B, Dosar 916, p. 22 – 24. Notă Informativă: Conflictul Israelo-Palestinian în relațiile dintre Moldova și Israel.

^[14] Velixar, C. (2024, May 27). Va recunoaște Moldova Palestina Drept stat independent? Răspunsul Ministrului de Externe. NewsMaker. https://newsmaker.md/ro/va-recunoaste-moldova-palestina-drept-stat-independent-raspunsul-ministrului-de-externe/

^[15] Statehood and recognition: The case of Palestine. (2018, April 28), p. 24. https://diposit.ub.edu/dspace/bitstream/2445/123175/1/TFM_Michele_Pitta.pdf

^[16] United Nations. (2024, June 10). Gaza: Security Council adopts US resolution calling for “immediate, full and complete ceasefire” | UN news. United Nations. https://news.un.org/en/story/2024/06/1150886