Evenimente

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat și cu sprijinul Fundației Hanns Seidel, a organizat marți, 30 mai 2023, a treia dezbatere publică din acest an în formatul #EUDebatesCafe, cu titlul: „Summitul Comunității Politice Europene: Mizele și implicațiile pentru Republica Moldova”.

Luni, 29 mai, #IPRE a găzduit prima ședință a Comitetului Consultativ a Proiectului „Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție din Moldova – #Justice4Moldova”. În cadrul ședinței, participanții au fost informați despre principalele obiective și activități ale proiectului ce urmează a fi implementate pe parcursul următorilor 3 ani.

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu Centrul pentru Studii Politice Europene (CEPS), Fundațiile pentru o Societate Deschisă, Platforma Națională a Forumului Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic și în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a organizat joi, 25 mai 2023, la Chișinău, o conferința dedicată rolului celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene (CPE), ce urmează să aibă loc la data de 1 iunie în satul Bulboaca.
Vă propunem câteva dintre principalele intervenții ale vorbitorilor.

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu Centrul pentru Studii Politice Europene (CEPS), Fundațiile pentru o Societate Deschisă, Platforma Națională a Forumului Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic și în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a organizat astăzi, 25 mai 2023, la Chișinău, o conferința dedicată Summit-ului Comunității Politice Europene (CPE).

Centrul Analitic Independent Expert-Grup în calitate de partener principal, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Institutum Virtutes Civilis (IVC) și Fundația „Friedrich Ebert” au organizat luni, 15 mai 2023, evenimentul de lansare a proiectului „Societatea Civilă pentru Integrarea Europeană”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova.
|
|
Opinii

„Comunitatea Politică Europeană, lansată în 2022, este o platformă de dialog politic la nivel înalt, care reunește lideri ai țărilor europene pentru a răspunde provocărilor comune și a promova solidaritatea, securitatea, stabilitatea și prosperitatea în spațiul paneuropean. Comunitatea Politică Europeană nu înlocuiește nicio organizație, structură sau proces existent, ci mai degrabă servește drept un cadru informal de reflecții strategice la nivel înalt. Primul Summit de la Praga s-a axat în mare măsură pe două aspecte: (1) pacea și securitatea, în special în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și (2) soluționarea crizei energetice. Cel de-al doilea Summit va avea loc la 1 iunie 2023 în Republica Moldova, o țară candidată la UE și vecină cu Ucraina, care astăzi rezistă invaziei brutale a Rusiei. Pornind de la rezultatele reuniunii de la Praga, viitorul Summit urmează să se concentreze asupra păcii și securității, rezilienței democrațiilor, conectivității și securității energetice…”
|
|
Podcast

În cadrul episodului 69 al podcastului „Noi și Europa”, am discutat despre beneficiile economice pentru Republica Moldova în urma organizării summitului CPE. Invitatul nostru, Stas Madan, director de program în cadrul Expert-Grup, a menționat că organizarea acestui eveniment în Republica Moldova va contribui la îmbunătățirea imaginii și creșterea notorietății țării noastre, oferindu-ne posibilitatea să consolidăm relațiile comerciale cu țările participante și să atragem noi investiții.

Într-un nou podcast „Noi și Europa”, ne-am propus să discutăm despre elementele-cheie ale reformei administrației publice și potențiale evoluții ale acestei reforme, împreună cu Adrian Ermurachi, Co-Director Executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). În cadrul discuției, invitatul a subliniat necesitatea unui consens cât mai larg la nivel politic, dar și a unei comunicări eficiente, pentru a asigura buna implementare a reformei administrației publice locale.
|
|
Video
În ajunul Summitului Comunității Politice Europene (Summitul EPC 2023 în Moldova) din 1 iunie, care va avea loc în Republica Moldova, #IPRE și TV Moldova1 a lansat o campanie de informare despre acest eveniment, alcătuită dintr-o serie de video-uri informative. Primul material oferă mai multe detalii despre apariția și rolul Comunității Politice Europene. Este important să reținem că această platformă nu substituie procesul de aderare la Uniunea Europeană, dar are drept scop promovarea unei colaborări mai strânse între țările Uniunii Europene și cele din vecinătate, inclusiv Republica Moldova.
|
|
|
Ce este Comunitatea Politică Europeană
|
|
|
Într-un nou video informativ despre Summitul EPC 2023 în Moldova, aflați mai multe despre locația evenimentelui, cum se pregătește țara noastră de găzduirea Summitului și câți oficiali și jurnaliști din țările europene sunt așteptați. Acest video face parte din campania de informare inițiată de #IPRE și TV Moldova1 în contextul Summitului Comunității Politice Europene din Republica Moldova.
|
|
|
Unde va avea loc cel de-al doilea Summit al
Comunității Politice Europene?
|
|
|
În cadrul Summitului Comunității Politice din Moldova din 1 iunie, la care au fost așteptați circa 50 de șefi de stat și de guvern, precum și conducători ai instituțiilor europene, vor fi examinate mai multe probleme ce țin de securitatea și stabilitatea continentului european. Într-un nou video informativ despre Summitul EPC în Republica Moldova, vă invităm să aflați care sunt cele mai importante subiecte de pe agenda acestui eveniment. Acest video face parte din campania de informare inițiată de IPRE și Moldova1 în contextul Summitului Comunității Politice Europene din Republica Moldova.
|
|
|
Agenda Summitului
Comunității Politice Europene din Republica Moldova
|
|
|
Organizarea Summitului Comunității Politice Europene în Republica Moldova demonstrează că țara noastră este un partener de încredere al țărilor europene și contribuie la fortificarea păcii și stabilității pe continentul european. Prin discuțiile care vor avea loc în cadrul evenimentului, Republica Moldova va întări colaborarea cu țările europene în domenii precum securitatea, apărarea, energia și conectivitatea. Într-un nou video informativ despre Summitul EPC în Moldova, vă invităm să aflați despre toate beneficiile pe care le va aduce găzduirea acestei reuniuni pentru țara noastră. Acest video face parte din campania de informare inițiată de IPRE și Moldova1 în contextul Summitului Comunității Politice Europene din Republica Moldova.
|
|
|
Beneficiile Summitului Comunității Politice Europene
pentru Republica Moldova
|
|
|
|