Prima ședință a Comitetului Consultativ a Proiectului “Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție din Moldova – #Justice4Moldova”
Luni, 29 mai, #IPRE a găzduit prima ședință a Comitetului Consultativ a Proiectului “Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție din Moldova – #Justice4Moldova”. În cadrul ședinței, participanții au fost informați despre principalele obiective și activități ale proiectului ce urmează a fi implementate pe parcursul următorilor 3 ani.
Obiectivul general al proiectului este de a contribui la creșterea rolului societății civile și al mass-mediei în consolidarea independenței, integrității, eficienței și responsabilității sistemului de justiție din Republica Moldova.
Mai multe detalii proiect sunt disponibile aici.
Rolul principal al Comitetului Consultativ este de a monitoriza implementarea activităților proiectului și se va întruni la fiecare 6 luni pe toată durata proiectului. Următoarea reuniune va avea loc în decembrie 2023. Din Comitet fac parte reprezentanți ai Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, USAID Moldova, Biroului Consiliului Europei la Chișinău, Centrului pentru Cooperare Juridică Internațională (CILC), Centrului de Resurse Juridice din Moldova și Centrului pentru Jurnalism Independent.
Proiectul “Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție din Moldova – #Justice4Moldova” este implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene în calitate de partener principal, în consorțiu cu Institutul pentru Raportare despre Război și Pace (IWPR). Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova.
#Justice4Moldova