Experții anticorupție din România în discuție cu societatea civilă din Moldova: ”Dacă ar fi știut politicienii despre rezultatele care vor urma, nu ar fi creat niciodată DNA”

16 September 2015

A doua sesiune a conferinței – ”Anticorupția: Situația actuală și studiul de caz al României” a avut drept invitați speciali pe Dl Nistor Călin – procurorul-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupției (DNA) din România și Dl Cristi Danileț, judecător, memebrul Consiliului Superior al Magistraturii din București.

Experții au împărtășit experiența României din ultimii 10 ani în lupta împotriva corupției și reformele în justiție: ”Nu există o formulă magică a combaterii corupției. Ce poate face România este să împărtășească din experiența sa. A fost o muncă grea, iar rezultatele au întârziat să apară. Efectele, însă, au fost extraordinare. Astăzi, 90% din inculpații trimiși în judecată de către DNA, sunt condamnați. Încrederea populației în justiție s-a dublat în ultimii 10 ani, ajungând la peste 60%, DNA fiind pe primul loc în încrederea populației.” a comunicat domnul Nistor Călin. Pentru a ajunge la astfel de rezultate, au fost nevoie de eforturi conjugate. Indispensabile au fost presiunile din partea societății civile, din partea organizațiilor internaționale, dar și o importantă voință politică. Aici, Nistor Călin a adăugat: ”Dacă ar fi știut politicienii despre rezultatele care vor urma, nu ar fi creat niciodată DNA”

Domnul Cristi Danileț a îndemnat sistemul judiciar din Republica Moldova să elimine subiectivismul și a subliniat că reforma în justiției trebuie să includă orice entitate implicată în sistemul justițiar și nu doar judecătorii sau procurorii. Totodată, judecătorul a accentuat: ”Dacă nu există o justiție independentă, nu există democrație. Societatea civilă trebuie să fie prima care trebuie să lupte pentru independeța justiției. Chiar dacă politicienii sunt cei mai puțini interesați în reforma justiției, anume justiția este cea care influențează mersul politic.”

Evenimentul face parte din cadrul proiectului ”Societatea civilă împotriva corupției”, implementat de Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE), în colaborare cu Institutul de Politici Europene de la Berlin și este finanțat de guvernul German.

IPRE menționează că seria de evenimente pentru preluarea experiențelor de succes în lupta anti-corupție va continua.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept