A fost finalizat programul de instruire #CAPACITY4EU, axat pe dezvoltarea capacităților societății civile pentru o implicare activă în negocierile de aderare la UE

13 decembrie 2024

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în colaborare cu  Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS) și Institut für Europäische Politik din Berlin (IEP,) a finalizat programul de instruire care acoperă subiectele relevante pentru procesul de negociere.

Programul a fost dedicat întăririi capacităților societății civile în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, oferindu-le instrumentele necesare pentru a înțelege și monitoriza procesul de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Programul a inclus sesiuni interactive, care au oferit o privire de ansamblu asupra stadiului negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la UE, metodologia de extindere a UE și mecanismele de responsabilizare democratică în cadrul procesului de negociere.

În cadrul primului modul, organizat pe 22 octombrie 2024, participanții au beneficiat de informații actualizate despre procesul negocierilor și au discutat despre rolul societății civile în promovarea transparenței și responsabilității guvernamentale.

Cel de al doilea modul, organizat pe 7 noiembrie 2024, a fost axat pe împuternicirea societății civile în faza de screening bilateral, sprijinul UE pentru procesul de aderare. Iar, modulul trei, desfășurat pe 28 noiembrie curent, a fost orientat pe strategia de comunicare a UE și principalele priorități cheie și blocaje din procesul de negocieri.

Proiectul CAPACITY4EU – Societatea Civilă pentru Aderarea la UE este implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Institut für Europäische Politik (IEP) din Berlin și Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS), fiind susținut de Ministerul Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept