Notă analitică IPRE: Progrese, provocări și recomandări pentru impulsionarea utilizării soluțiilor digitale în sectorul justiției

27 March 2024

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a elaborat o notă analitică, care are drept scop identificarea gradului pregătire a sistemul de justiție pentru a funcționa pe deplin în format digital, dar și perspectivele unui sistem integrat de e-justiție, interoperabil, care să cuprindă toate etapele și actorii sistemului de înfăptuire a justiției.

Potrivit analizei, în Republica Moldova fucționează Sistemului Informațional Judiciar, care este conceput ca fiind un sistem informațional automatizat constituit dintr-un ansamblu de resurse și tehnologii informaționale, mijloace tehnice de program și metodologii aflate în interconexiune. Acest Sistem este destinat înregistrării, prelucrării, utilizării, păstrării, informațiilor cu privire la cererile de chemare în judecată și dosarele instanțelor de judecată din momentul înregistrării acestora până în momentul arhivării și publicării.

Sistemul Informațional Judiciar are 4 componente/module:

  • Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor (PIGD), care se axează pe evidența electronică a dosarelor, ședințelor de judecată, citațiilor și desigur, repartizarea automată aleatorie a cauzelor.
  • e-Dosar Judiciar (SI e-DJ), funcționalitatea de bază fiind depunerea cererii în instanța de judecată în format electronic și a materialelor din dosar, probelor, accesul la dosar și actele aferente. În esență, misiunea acestei componente este de asigurare a accesului la justiție pentru toți participanții la proces.
  • Portalul Național al Instanțelor de Judecată (PNIJ), care reprezintă punctul unic de acces la informațiile publice despre activitatea instanțelor de judecată (agenda ședințelor, hotărârile emise, citațiile, practica judiciară, etc.).
  • Soluția informatică a ședințelor de judecată (SIaS), destinată desfășurării ședințelor de judecată în regim de videoconferință și înregistrării audio/video a ședințelor. Impactul soluției este de a spori calitatea ședințelor de judecată și a actelor procesuale întocmite, dar și sporirea accesului la justiție, transparenței proceselor judiciare.

Potrivit autoarei notei analitice, Olga Tumuruc, expertă asociată în domeniul transformării digitale, IPRE, o dată cu cristalizarea unui concept unic de e-justiție ca sistem integrat, care să implice toți actorii domeniului, cu roluri clar definite, cu evitarea dublării de funcționalități, cu asigurarea unui cadru legal corespunzător care să susțină utilizarea soluțiilor digitale, dar și evidențierea liderului și coordonatorului pe digitalizarea justiției, încrederea în continuitatea activităților și sustenabilitatea suportului și investițiilor în domeniul justiției ar urma să crească. Cu toate acestea, trebuie să menționăm și faptul că statul nu poate doar să declare priorități. Or, o prioritate veritabilă este cea pentru ce se alocă resurse financiare corespunzătoare din fondurile publice. Respectiv, atât timp cât digitalizarea domeniului justiției este o prioritate în contextul reformei justiției, asigurării independenței, integrității și accesibilității justiției, fonduri publice trebuie direcționate și alocate pentru a realiza obiectivele stabilite și atinge rezultatele propuse.

Atfel, în urma analizei, IPRE vine cu următoarele recomandări:

  1. Asumarea de către Ministerul Justiției a rolului de lider pentru digitalizarea întregului sector de justiție și coordonarea procesului în modul corespunzător.
  2. Dezvoltarea unei viziuni strategice unice privind conceptul de e-justiție integrată, orientată pe cetățean și a unei arhitecturi unice care să implice toate modulele, sistemele și entitățile cu rolurile corespunzătoare pe dimensiunea de înfăptuire a justiției, să descrie obiectivul fiecărui sistem, să elucideze necesitățile care le soluționează și funcționalitățile fiecărei componente, felul cum funcționează componentele și cum interacționează între ele, să seteze rolul și perimetrul de acțiune a fiecărui actor din sistemul de e-justiție.
  3. Ajustarea cadrului legal pentru a integra soluțiile digitale și reflecta conceptul de e-justiție, dar și pentru a înlătura barierele juridice de utilizare deplină a soluțiilor.
  4. Atragerea de investiții prin consolidarea comunității de donatori, sub auspiciul Ministerului Justiției, în jurul conceptului de e-justiție. Lipsa resurselor financiare a fost menționată constant drept o problemă care împiedică efectuarea de investiții pentru dotarea cu echipamente, digitalizarea proceselor și atragerea de resurse umane.
  5. Consolidarea resurselor umane în domeniul justiției din perspectiva implementării sustenabile a conceptului de e-justiție. Aici vorbim de câteva aspecte:
  6. E necesar a fi alocate resursele financiare corespunzătoare pentru a atrage specialiștii care să asigure administrarea, mentenanța și dezvoltarea sistemelor din domeniul justiției, precum și implementarea unui model corespunzător de remunerare pentru a asigura atragerea și menținerea specialiștilor de înaltă calificare și integritate.
  7. Introducerea mecanismului de evaluarea constantă a competențelor digitale și a programelor de formare continuă privind soluțiile digitale și inovațiile digitale.
  8. Susținerea și încurajarea liderismului digital în domeniul justiției prin promovarea și evidențierea exemplelor de succes și a reprezentanților care utilizează soluțiile digitale, contribuie la îmbunătățirea acestora, sunt deschiși să inoveze și ajusteze practicile de înfăptuire a justiției la noile realități tehnologice, profitând în așa mod de beneficiile tehnologiilor implementate.

Mai multe detalii și recomandări aflați în nota analitică, care este disponibilă aici.

Această notă analitică este elaborată de către IPRE, cu suportul comun al proiectelor „Fondul de Consiliere în Politici” și „E-Guvernare și Digitalizare în țările din Parteneriatul Estic”, finanțate de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și implementate de către GIZ Moldova.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept