Procuratura Anticorupție trebuie fortificată pentru a lupta eficient cu corupția mare

23 November 2022

Procuratura Anticorupție trebuie fortificată pentru a lupta eficient cu corupția mare – aceasta este principala concluzie a Analizei funcționale a Procuraturii Anticorupție, prezentate marți, 22 noiembrie 2022, în cadrul unui eveniment public organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene în parteneriat cu Procuratura Anticorupție și Fundația Soros Moldova.

Raportul include peste 100 de recomandări pentru creșterea eficienței combaterii corupției mari. Cercetările care stau la baza analizei funcționale au explorat situația privind jurisdicția, competențele și limitările Procuraturii Anticorupție identificate în cadrul normativ și în implementarea acestuia, precum și funcționarea Procuraturii, cooperarea și coordonarea acesteia cu alte autorități din competența sa.

În continuare, vă propunem câteva dintre principalele intervenții ale vorbitorilor.

Vitaliy KASKO, Expert Internațional IPRE și autorul Analizei: „ În privința mandatului Procuraturii Anticorupție, se recomandă limitarea competenței în exercitarea urmăririi penale doar cu privire la combaterea corupției mari și infracțiuni conexe corupției. În acest scop, se recomandă concentrarea activității viitoare a Procuraturii Anticorupție cu privire la investigarea faptelor de corupție ale funcționarilor publici de rang înalt, inclusiv asupra persoanelor expuse politic – actuali parlamentari, miniștri, vice-miniștri, judecători de rang înalt, procurori și alți funcționari publici de rang înalt. Procuratura Anticorupție nu dispune la moment de experți juridici în domeniul investigațiilor economice și financiare în cadrul personalului său. Totodată, angajații nu dispun de acces deplin la toate bazele de date necesare, iar Procuratura Anticorupție nu este autorizată prin lege să desfășoare investigațiile sale financiare. Prin urmare, este recomandată asigurarea, în practică, a accesului deplin, direct și gratuit al Procuraturii Anticorupție la toate bazele de date deținute de stat, inclusiv la registrul unificat al conturilor bancare, relevante pentru investigarea eficientă a marii corupții. De asemenea este necesară fortificarea capacității organizaționale, umane, informatice, de expertiză și financiare a Procuraturii Anticorupție. Procuratura Anticorupție trebuie să își majoreze personalul și această necesitate este evidentă. Prin urmare, în primul rând este nevoie de optimizarea structurii organizatorice și a personalului procuraturii în funcție de competențele sale și de volumul de muncă al procurorilor, precum și creșterea numărului de procurori cu 30% (până la 65 de procurori). Posturile vacante în cadrul Procuraturii Anticorupție trebuie să fie completate cât mai repede posibil și activitatea Consiliului Superior al Procurorilor trebuie organizată într-un mod care să excludă orice întârzieri în acest proces. În final, Procuratura Anticorupție are nevoie de un buget propriu corespunzător mandatului său, așa cum prevedere legea din 2016 cu privire la procuraturile specializate.”

Victor STRATU, Șef adjunct al Direcției de elaborare acte normative din cadrul Ministerului Justiției: „Ministerul Justiției are anumite obiective și acțiuni care reies din Strategia cu privire la asigurare integrității și independenței în sectorului justiției, cât și asumarea angajamentelor față de partenerii de dezvoltare. Avem în lucru astfel de propuneri ce țin de modificarea și delimitarea competențelor atât a Procuraturii Anticorupție, cât și a CNA, pentru a putea identifica clar corupția mare. În cadrul Grupului de Lucru pe modificarea Codului de Procedură Penală aveam câteva propuneri referitor la acest fapt, însă erau necesare anumite studii, ca și cel de față, pentru a putea vedea exact cum arată tabloul și să putem vedea cum implementăm cele mai eficiente modificări pentru combaterea corupției mari.”

VERONICA DRAGALIN, Șefa Procuraturii Anticorupție: „Analiza realizată de Vitaliy Kasko ne arată că Procuratura Anticorupție poate fi mult mai eficientă în lupta cu corupția mare. Noi toți, ca țară, ar trebui să fortificăm Procuratura și procurorii pentru că noi suntem persoanele care au responsabilitatea de a combate corupția, și pentru asta Procuratura Anticorupție are nevoie de mult mai multe resurse și instrumente pentru a putea lupta cu corupția din Moldova. Noi toți cunoaștem că până acum nu am reușit. Noi, Procuratura, nu câștigăm lupta cu corupții. Trebuie să schimbăm multe lucruri cât mai urgent pentru că asta este o luptă adevărată cu care avem de-a face în fiecare zi. Ne trebuie să implementăm legea din 2016 nu astăzi, ci „ieri”. De ce au trecut 6 ani de zile fără să fie implementată această lege? Pentru mine aceasta e un semn că Moldova nu vrea să combată corupția mare. Eu sper că azi, fiindcă poporul nostru a votat pentru o schimbare, eu sper că avem lideri în țara asta care vor depune eforturi adevărate de data aceasta ca să combatem corupția. Noi nu avem nevoie de acea limită de cinci ani de experiență pentru a veni la Procuratura Anticorupție. Eu aș prefera să vină procurori direct de pe băncile universității și să învețe la noi în instituție cum să devii un procuror de rang înalt și profesionist, asta este o idee”. 

Victor MUNTEANU, Directorul Departamentului Justiție și Drepturile Omului, Fundația Soros Moldova: „Prima mea adresare este către mediul jurnaliștilor și către toți cei interesați de mersul reformelor în domeniul anticorupției și de felul în care statul prin instituțiile sale de forță poate răspunde acestui fenomen și flagel social. Dvs aveți acum oportunitatea să vă umpleți întrebările de conținut, aveți un instrument foarte bun de monitorizare. Deja discuția cu Procuratura Generală și cu Procuratura Anticorupție, cu factorul politic și Guvernarea se poate construi pe o platformă mai plină de conținut decât până acum. Cred că aceasta este valoarea numărul unu al acestui raport. Relația dintre Procuratura Anticorupție și CNA rămâne până acum cumva neclară, rămân o sumedenie de întrebări care necesită răspuns. Aceste 2 structuri nu conviețuiesc în cel mai eficient mod și poate aici trebuie să privim un pic mai adânc, pentru că modelul pe care-l avem acum nu este nici pe departe cel mai bun și nici nu este cel final. Un lucru care m-a mirat și pe mine ca și om din afara sistemului dar cred că și pe dvs, este ideea că avem imaginea asta precum un Procuror este foarte apropiat de cazul lui și ține mult la el și odată inițiat îl duce până la capăt. De fapt, nu este așa și ce se întâmplă este că întreg sistemul este subjugat acestei mașinării de sine suficientă – toată lumea face documente și hârtii fără a avea o finalitate în capăt, și acest lucru împiedică investigarea efectivă și aducerea unor dosare de rezonanță în fața instanțelor de judecată pentru că birocrația și atitudinea pe care o avem față de propriile dosare nu ne permit să fim eficienți.”

Vladislav GRIBINCEA, Președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova: „Având în vedere că am avut responsabilitatea să conduc grupul de experți responsabili de reforma Procuraturii în anii 2013-2016, mă simt cel puțin vinovat de starea în care se află în ziua de azi Procuratura Anticorupție. În lege s-au schimbat multe lucruri fără ca în practica să se schimbe. Vorbind de legea cu privire la Procuraturile specializate din anul 2016, care prevedea ca cele 2 Procuraturi specializate trebuie să aibă buget propriu, personal propriu, autonomie aproape deplină și independență procesuală, aproape nimic din aceste lucruri nu s-au întâmplat. Și nu s-au întâmplat din 3 motive, și aici trebuie să le spunem pe nume. Este vorba despre Consiliul Superior al Procurorilor care nu a obiectat și nu a susținut un buget diferit pentru Procuratura Anticorupție, Procurorul General, care din câte cunosc s-a opus implementării legii și Procurorii șefi Anticorupție, care nu au fost destul de insistenți pentru a-și lua de fapt ceea ce trebuia să le aparțină. Și tot acești 3 actori trebuie să ia acum măsuri pentru a remedia ceea ce nu au făcut atunci”.

Olesea STAMATE, Deputată în Parlamentul RM, Președinta Comisiei Juridice Numiri și Imunități: Indiferent de calea pe care o vom alege pentru CNA, Procuratura Anticorupție trebuie să devină un organ independent, instituțional – aici mă refer la acele pârghii de independență față de Procuratura Generală și aspecte ce țin de bugetare, de luarea deciziilor privind personalul care este angajat la Procuratura Anticorupție și de instrumente de care este nevoie pentru a performa în lupta cu corupția mare. Acesta va fi focusul primar al nostru ca și guvernare pentru a asigura că Procuratura Anticorupție nu are doar dorința să combată marea corupție, dar și toate resursele necesare de care are nevoie pentru a face acest lucru”.

Pentru mai multe detalii Analiza Funcțională poate fi consultată în Română aici și Engleză aici.

Înregistrarea video a evenimentului public de prezentare a Analizei poate fi urmărită aici.

Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului „Asigurarea unui sistem de justiție integru, eficient și independent în Republica Moldova” implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu susținerea Fundației Soros Moldova.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept