IPRE își extinde cooperarea cu Ministerul Justiției și Fundația Soros Moldova pentru susținerea consolidării integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție

30 June 2022

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), a semnat, Miercuri, 29 iunie 2022, un Acord de Colaborare cu Ministerul Justiției și Fundația Soros Moldova cu privire la implementarea proiectului „Asigurarea unui sistem de justiție integru, eficient și independent în Republica Moldova”.

Acordul a fost semnat de Sergiu Litvinenco, Ministrul al Justiției, Petru Culeac, Director Executiv al Fundației Soros Moldova și Iulian Groza, Director Executiv IPRE. În cadrul cooperării, IPRE va susține realizarea în special a următoarelor acțiuni:

  • monitorizarea și susținerea procesul de implementare consecventă a politicilor de reformă în sectorul justiției, în cooperare cu partenerii de dezvoltare a Moldovei;
  • sprijinirea mecanismului de evaluare extraordinară a actorilor din justiție (pre-vetting și vetting);
  • dezvoltarea politicilor destinate creșterii eficienței urmării penale în cazurile de corupție de nivel înalt.

Acordul de Colaborare este încheiat în contextul realizării proiectului IPRE „Asigurarea unui sistem de justiție integru, eficient și independent în Republica Moldova” susținut financiar de Fundația Soros Moldova.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept