Ministerul Justiției va beneficia de sprijin în domeniul comunicării strategice

15 December 2021

Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova va oferi sprijin Ministerului Justiției pe dimensiunea comunicării strategice, în cadrul unui proiect de asistență tehnică implementat în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).

Miercuri, 15 decembrie 2021, a avut loc reuniunea de lansare a proiectului cu participarea Ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, Însărcinatului cu afaceri a.i. al Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, Floris Van Eijk și Director Executiv IPRE, Iulian Groza.

În cadrul ședinței au fost abordate principale activități planificate în perioada imediat următoare, care vor fi realizate în cadrul proiectului „Comunicarea strategică și expertiză pentru Ministerului Justiției”. În acest context, s-a discutat despre cooperarea cu partenerii de dezvoltare și actorii interesați în implementarea priorităților pe termen scurt și mediu ale Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției, adoptată recent de Parlamentul Republicii Moldova.

„Comunicarea este un aspect crucial pentru succesul unei reforme. Mai cu seamă în cazul reformei  justiției care este una complexă și delicată”, a subliniat Floris Van Eijk, Însărcinat cu afaceri a.i al Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova.

La rândul său, Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a mulțumit pentru susținerea oferită, reafirmând angajamentul Ministerului Justiției în implementarea agendei de reforme în sectorul justiției într-un cadru îmbunătățit de comunicare publică și transparență decizională.

Proiectul „Comunicarea strategică și expertiză pentru Ministerului Justiției” este susținut financiar de Oficiul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova în cadrul programului MATRA și este implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Ministerul Justiției. Obiectivul general al proiectului este creșterea gradului de conștientizare al cetățenilor și actorilor din sectorul justiției, cu privire la prioritățile și acțiunile Ministerului Justiției în domeniul reformei justiției și luptei împotriva corupției la nivel înalt.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept