Uniunea Europeană pe înțelesul jurnaliștilor

29 September 2015

Intitutul de Politici și Reforme Europene (IPRE) a organizat în data de 26 septembrie un seminar de instruire întitulat „Rolul Mass-Media în Monitorizarea Implementării Acordului de Asociere MD-UE”. În cadrul seminarului au participat jurnaliști specializați în domeniul integrării europene atât din capitală, cât și din alte regiuni ale țării.

Scopul seminarului este creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor și societății civile cu privire la importanța Acordului de Asociere pentru Republica Moldova, prin aprofundarea cunoștințelor jurnaliștilor referitor la rolul acestuia.

În cadrul evenimentului experții Institutului de Politici și Reforme Europene (IPRE), au comunicat participanților mai multe detalii referitor la Acordul de Asociere RM-UE, modul de implementare a acestuia și mecanismul de monitorizare. Totodată, jurnaliștii au aflat despre cum se coace o politică publică, care sunt etapele de extindere a Uniunii Europene, condițiile de aderare precum și legislația care trebuie armonizată. Un accent sporit în cadrul evenimentului a fost consacrat etapei la care se află Republica Moldova în procesul de integrare europeană. De asemenea a fost prezentate mai multe detalii cu privire la asistența financiare din partea Uniunii Europene pentru Republicia Moldova.

La finele seminarului cu ocazia înmânării certificatelor de participare, reprezentantul Ambasadei Republicii Slovace la Chișinău, dl Peter Tomasek, a menționat despre importanța informării corecte și obiective a cetățenilor cu privire la evoluția implementării Acordului de Asociere RM-UE. „Pentru noi astfel de proiecte au o relevanță specială, inclusiv din perspectiva experienței recente a Slovaciei în procesul de integrare europeană”, a mai adăugat dl. Peter Tomasek.

Amintim că seminarul este parte a proiectului „Monitorizarea Implementării Acordului de Asociere MD-UE”, implementat de IPRE cu sprijinul Slovak Aid – Asistența Oficială pentru Dezvoltare a Republicii Slovace.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept