Prezidențialele 2020 sunt, probabil, primele alegeri cărora nu li se atribuie calificativul suprem „de alegeri istorice”, „cele mai importante din ultimele decenii” sau care vor schimba viitorul. Cauzele acestei dispoziții generale pot fi multe. Unii cred că alegerile unui președinte cu prerogative reduse într-o republică aparent parlamentară nu pot fi importante prin definiție. Alții au tot dreptul să remarce oboseala de procesele electorale efervescente și prea frecvente de la Chișinău (mai deunăzi am trecut prin anularea alegerilor în Chișinău, alegerile contestate din 2019 etc). Evident, contextul pandemic influențează mult narațiunea și comportamentul social pe timp de alegeri. Chiar dacă omul crede sau nu în noul coronavirus, el înțelege că nimic nu e mai important decât el însuși și aproapele său. Mai există forțe politice și cetățeni care nu consideră alegerile directe ale președintelui ca fiind constituționale și/sau legitime. Fiecare cauză are propriile explicații. Însă importanța acestor alegeri rezidă nu în calificările date de militanți sau politicieni, dar de mizele reale pentru cetățeni și mize greu de sesizat la prima vedere.

Salvarea contractului social – miza oamenilor

Cea mai importantă miză a acestor alegeri este salvarea contractului social tripartit dintre cetățean, instituții și stat. În politica moldovenească este o tradiție de a citi sondajele doar la compartimentul rating-uri, deseori fiind omise stări și dinamici care influențează mersul lucrurilor în țară mai mult decât politicul. Cetățenii Republicii Moldova sunt la limită decepției cauzate de ruperea contractului social tripartit: dintre cetățean, instituții și puterea politică. Un triumvirat, contract social tripartit este important chiar și pentru societățile în tranziție, care cunosc bine ce înseamnă corupție, justiție slabă și controlată, scheme și furt de bani publici, politică scumpă și deseori murdară. Chiar și în astfel de state în care transformările merg mai greu, acest contract este unicul motor care oferă o încredere minimă în politică, alegeri, instituții, justiție, lege. Da – omul vede, înțelege, știe că se fură, statul nu funcționează cum trebuie, dar, totuși, simte că votul poate produce efecte, sesizabile în proiecte comunitare, în politicieni curajoși (deși în minoritate), în presă care încă mai scoate la lumină scheme de miliarde. Trebuie să recunoaștem că acest contract nescris este cel mai important lucru pe care îl are Republica Moldova acum.

Pierderea definitivă a încrederii cetățenilor în relația lor cu statul este cel mai grav lucru care se poate întâmpla nu doar societății și țării, dar și vecinătății estice a Europei. Să te dezamăgești în politicieni este obișnuit, dar să constați că, indiferent de vot, acțiuni civice sau scheme descoperite, instituțiile statului și justiția intră total pe contrasens cu nevoile tale de cetățean – creează o stare de apatie agresivă, un protest intern asuprit, care până acum s-a manifestat, spre deliciul politicienilor și instituțiilor reacționare, mai mult prin migrație. Această formă de protest nu este unica de care este capabilă lumea. Miza politicienilor că nu mai sunt oameni și masă critică este una falsă, citiți atent sociologia, comparați cu alte state, evenimente. Sunt suficiente cauze și oameni care să surprindă cleptocrația reacționară. Or, ostilitatea radicală a cetățeanului creată de ruperea contractului social cu statul, poate izbucni în forme de protest necunoscute anterior.

Asumarea de către președinte a rolului de pol al puterii populare, indiferent de preferințe politice, va remedia problema încrederii slabe a oamenilor în stat. La fel, șeful statului poate să îndrepte oamenii spre modernizarea țării, spre asigurarea ordinii și a disciplinei, redistribuirea echitabilă a banului public. Un președinte corect, ales de cetățeni, care apără interesele cetățenilor și nu interesele cleptocrației reactive, nu va fi în situația să invoce competențe și atribuții constituționale limitate. De câte ori a venit președintele actual în Parlament cu proiecte fundamentale, care să dea o lovitură grupurilor de interese, care scot miliarde din energetică, monopoluri, întreprinderi de stat, achiziții, contrabandă? Răspunsul arată direcția în care trebuie de acționat.

Instituții funcționale și independente – miza statului

Lupta pentru instituții de stat puternice, antagoniste față de corupția politică, este o altă miză fundamentală a acestor alegeri. Alegerea unui președinte de stat, care își asumă rolul de lider, dar și de garant al procesului de refacere a instituțiilor statului, este o miză centrală din câteva motive. Fără instituții funcționale, independente și necontrolate politic, Republica Moldova nu se poate moderniza, în condițiile unor resurse interne epuizate și în care partenerii externi nu pot investi la infinit ca într-o sită. Aici e suficient să menționăm că, de aproape 20 de ani, Republica Moldova creează instituții de luptă cu corupția, legislație nouă, deschide, închide, resetează agenții, desfășoară campanii de comunicare, schimbă indicatori de performanță – totul aparent în pas cu timpul.

Al doilea motiv pentru care instituțiile statului sunt o miză a campaniei din acest an ține de geopolitică și de securitatea cetățeanului. Cu instituții difuze, penetrabile cu bani din afară, Republica Moldova nu poate fi un partener extern de nădejde. Instituțiile și justiția poroasă afectează în mod direct reziliența Republicii Moldova la atacurile hibrid, capacitatea statului de a face față litigiilor regionale, de a soluționa conflicte, de a crea mecanisme de apărare împotriva rețelelor regionale de trafic, crimă organizată sau spălare de bani. Acest lucru nu rămâne neobservat de instituțiile Uniunii Europene. De altfel, diplomația europeană ne atenționează cu regularitate nu doar despre nevoia schimbării în justiție , dar despre obligativitatea de a investiga cazuri concrete, precum ar fi furtul miliardului sau spălătoria rusească. Motivul este simplu – așa trebuie să funcționeze un stat. O crimă comisă trebuie să se finalizeze cu o sancțiune sau condamnare. Nu în ultimul rând, instituțiile slabe ale statului, care funcționează pe principii feudale, creează un sentiment imens de insecuritate în rândul populației. Or, în Republica Moldova, nimeni nu se mai miră când făptașii de omoruri sau trafic de ființe umane sunt în scurt timp eliberați „conform legislației în vigoare”.

Instituțiile slabe, penetrate de bani și interese din afară, afectează grav capacitatea statului de a oferi servicii și o rețea de siguranță socială. Pandemia COVID-19 a demonstrat acest lucru – instituțiile consolidate într-un ecosistem aparte nu reacționează nici pe interior la recomandările specialiștilor buni și onești (din ce în ce mai puțini), nici la impulsurile din exterior, fie că acestea sunt administrative sau la presiunea societății. Corupția de stat a creat din multe servicii publice un ecosistem blindat. Numai la Chișinău poți auzi săptămânal speak-eri  și președinți care se plâng că cineva le fură deputații, procurori șefi care se plâng că sunt boicotați, miniștri care se văicără că nu sunt luați în seamă, jurnaliști de investigație care constată că schemele descoperite și dovedite de ei sunt citite mai mult de pensionari decât de cei care înfăptuiesc legea. Ce-i drept, acei care se plâng că nu pot face nimic, o fac mai mult pentru mimare, în realitate fiind beneficiarii direcți ai slăbiciunii instituționale.

Lupta cu corupția – miza europeană

Miza europeană, deși extrem de sesizabilă, este mai puțin vociferată în actuala campanie. De vină, aparent, este pandemia și crizele aferente prin care trec oamenii, care se concentrează mai mult pe nevoile proprii. Majoritatea cetățenilor Republicii Moldova își văd viitorul mai aproape de UE. Acest lucru este acceptat chiar și de cei care contestau apropierea de UE, iar astăzi vorbesc despre o politică externă „echilibrată”.

Însă ceea ce ne scapă este înțelegerea faptului că UE nu va fi suporterul necondiționat al Republicii Moldova, iar ajutorul și proiectele europene nu vor veni de dragul retoricii sau mimări de reforme. Lucrurile s-au schimbat atât în cadrul blocului european, cât și la nivelul politicii de vecinătate. Oboseala instituțională, dorința de a vedea schimbări reale în justiție, construcție de instituții de stat funcționale, capabile să reziste la atacurile hibride, vor defini relația noastră cu UE. O relație ce ar putea deschide calea spre investiții și proiecte de infrastructură socială, o relație în care unui șef de stat îi revine un mare rol. În primul rând, președintele unei țări care vrea mai multă deschidere de la UE nu mai poate fi apărătorul și întruchiparea delincvenței de stat, nu mai poate fi un personaj politic care driblează cu ilegalitățile, inventând istorii despre felul în care corupția nu ar fi crimă, ci doar un joc, că regresul înseamnă dezvoltare, că răul e, de fapt, binele care nu se vede.

În loc de concluzii

Salvarea contractului social dintre cetățean și stat, lupta pentru instituții puternice și funcționale alături de lupta reală cu corupția sunt mizele ascunse ale acestor alegeri, deși sesizate de fiecare cetățean. Realitățile dure ale ultimilor luni ne-au arătat costurile unui stat slab, ale unor lideri focusați pe interese proprii și de grup. Afaceri închise, scheme și furt pe timp de pandemie, scăderea veniturilor, pierderea locurilor de muncă, sistem medical la limita colapsului, lipsa de ordine și disciplină, incapacitatea de intervenție pentru a salva economia etc. Ratarea acestor mize în alegeri, indiferent de atribuțiile președintelui, va însemna pentru cetățeni mai puține oportunități și mai multă sărăcie.

Oamenii trebuie să facă alegerea corectă, nu pentru că e o șansă istorică, ci pentru a arăta clar că lucrurile rele deranjează, că crima și corupția sunt fenomene negative, marginale, cu care trebuie să lupți și nu să le așezi în fotolii. Este ceva foarte special, totuși, în aceste alegeri. Pentru prima dată, fiecare om poate vedea legătura directă între instituții slăbite de corupție și sărăcie. Am primit „o mostră” care trebuie să ne mobilizeze să facem alegerea corectă. Nu de dragul Europei, nu de dragul instituțiilor, dar de dragul interesul personal și cel de familie – nu vrem să trăim în sărăcie și fărădelege.

Îndemnul pentru aceste alegeri este limpede – ferește-te de cel care promite că totul trebuie să rămână la fel.
—

Vadim Pistrinciuc este Director Executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS) și doctor în sociologie de la Universitatea de Stat din Moldova.

Articolul a fost elaborat în cadrul unui parteneriat dintre cercetătorii IPRE în cadrul proiectului „Poduri de legătură cu UE: Securizarea procesului de europenizare al Republicii Moldova”, implementat cu suportul Fundației Soros-Moldova. Opiniile exprimate le aparțin autorilor și nu reflectă viziunile Fundației Soros-Moldova.