GHID privind negocierile de aderare la UE, elaborarea și monitorizarea politicilor publice, advocacy și comunicare pe dimensiunea Capitolului 24 „Justiție, Libertate și Securitate”
Autori: Adrian Ermurachi
Mihai Mogîldea
Stanislav Ghilețchi
Introducere
Procesul de aderare la Uniunea Europeană este unul complex și vizează îndeplinirea unui set de criterii politice, economice și instituționale, ce implică armonizarea legislației naționale cu acquis-ul UE. Pentru Republica Moldova, acest proces include reforme sistemice în domeniul statului de drept, combaterii corupției, funcționării instituțiilor democratice și garantării drepturilor fundamentale, monitorizate prin evaluări interne și externe, cu participarea actorilor publici, reprezentanților UE și societății civile.
Acest ghid are ca scop să ofere o înțelegere detaliată a cadrului legislativ și politicilor relevante pe dimensiunea capitolului 24 „Justiție, Libertate și Securitate”. Ghidul este structurat în trei module distincte, fiecare contribuind la o înțelegere mai profundă a procesului de dezvoltare și implementare a politicilor publice în acest sector, modul de asigurare a transparenței, dar și rolul activităților de advocacy.
Primul modul se concentrează pe metodologia și etapele-cheie ale procesului de aderare la UE. În cadrul acestui capitol, sunt explicate mecanismele și instrumentele ce ghidează fiecare etapă a procesului de aderare, dar și rolul instituțiilor europene și a celor guvernamentale pe această dimensiune. Totodată, capitolul oferă o imagine de ansamblu asupra angajamentelor asumate de către Republica Moldova în contextul negocierilor de aderare pe marginea capitolului 24 „Justiție, Libertate și Securitate” și nivelul de îndeplinire al acestora până la finalul anului 2025.
Cel de al doilea modul este axat principalele concepte, instrumente și metode de dezvoltare și monitorizare a politicilor publice, care se concentrează asupra procesului de planificare strategică a documentelor de politică publică. Aici, sunt evidențiate etapele importante, precum inițierea, elaborarea, aprobarea, implementarea și monitorizarea și evaluarea. Un accent special este pus pe elaborarea politicilor publice, dar și cadrul de monitorizare și evaluare al acestora. Drept exemplu sunt utilizate analize ex-ante elaborate în sectorul justiției, securității și afacerilor interne.
Cel de al doilea modul se concentrează pe transparența și participarea la procesul decizional, explorând instrumentele și cadrul juridic relevante. Acesta analizează cadrul juridic actual privind transparența și nivelul de participare în elaborarea, implementarea și monitorizarea politicilor publice, identificând principalele provocări pentru autoritățile publice centrale în organizarea exercițiilor participative și condițiile pentru o participare eficientă. De asemenea, sunt explorate diverse tehnici de participare și valoarea adăugată a evenimentelor organizate de societatea civilă în monitorizarea și evaluarea politicilor ce vizează domeniul afacerilor interne.
Obiectivele principale ale acestui ghid sunt:
- Consolidarea capacităților organizațiilor societății civile prin furnizarea de informații relevante pentru domeniile conexe capitolului 24 a procesului de aderare la UE și prin echiparea acestora cu instrumente și metodologii pentru monitorizarea eficientă a implementării acțiunilor și reformelor ce țin de acest capitol de negocieri.
- Creșterea gradului de conștientizare și înțelegere a cadrului de planificare strategică existent, a politicilor și legislației legate de justiție, securitate și afaceri interne.
- Dezvoltarea abilităților de advocacy ale actorilor societății civile, în special la nivel local, pentru a asigura o implicare cu impact în raport cu factorii decizionali, mass-media și alte părți interesate relevante.
- Promovarea unei colaborări și a unui dialog sporit între diferitele organizații ale societății civile, încurajând astfel o cultură colectivă de advocacy pentru a aborda provocările din domeniul justiției, securității și afacerilor interne.
Notă de limitare a responsabilității
Această publicație a fost realizată în cadrul proiectului „Consolidarea implicării organizațiilor societății civile în reformele din domeniul afacerilor interne și în procesul de aderare la UE”, finanțat de Uniunea Europeană și de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al Uniunii Europene.