IPRE a prezentat rezultatele proiectului #JustițiePentruMoldova
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în consorțiu cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR), cu sprijinul Uniunii Europene și cofinanțarea Fundației Soros Moldova, a organizat, joi, 2 iulie 2026, evenimentul de încheiere a proiectului „Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție din Republica Moldova – #JustițiePentruMoldova”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor din sectorul justiției, parteneri de dezvoltare, experți ai societății civile, jurnaliști și reprezentanți ai comunității de experți. Discuțiile au vizat rezultatele obținute în cadrul proiectului, lecțiile învățate, dar și prioritățile următoare pentru reforma justiției, în contextul negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
În deschiderea evenimentului, Stela Braniște, secretară generală adjunctă a Ministerului Justiției, a declarat: „Ministerul Justiției apreciază contribuția adusă de acest proiect prin expertizele și analizele furnizate, precum și prin activitățile de consolidare a capacităților organizațiilor societății civile și ale instituțiilor media în domeniul monitorizării reformelor și promovării dialogului public privind justiția. De o semnificație aparte este evaluarea alternativă a implementării Strategiei privind asigurarea independenței și integrității sectorului justiției. Din perspectiva bunei guvernări, aceste evaluări nu sunt un exercițiu paralel sau concurent monitorizării guvernamentale, ci un instrument eficient care sporește transparența și credibilitatea reformelor promovate de Guvern. În procesul complex de reformare a justiției și de integrare europeană, parteneriatul dintre autorități, societatea civilă și mass-media este esențial pentru menținerea unui dialog constructiv între instituțiile publice și cetățeni.”
La rândul său, Martina Spernbauer, șefa echipei pentru guvernanță a Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a menționat: „În ultimii trei ani și jumătate, această inițiativă a avut o contribuție importantă la reforma justiției din Republica Moldova. Proiectul a contribuit la consolidarea dialogului dintre instituții și societatea civilă, a susținut eforturile de transparență și integritate și a oferit analize valoroase într-un moment crucial pentru parcursul european al țării. Pentru cetățenii Uniunii Europene, accesul la un sistem de justiție corect, independent și eficient este o garanție fundamentală. Acesta protejează drepturile, consolidează încrederea în instituțiile publice și întărește democrația. Sprijinirea Republicii Moldova în apropierea de aceste standarde nu este doar un obiectiv de reformă, ci o investiție în viitorul european al țării”.
Natalia Vîlcu, Directoare de Advocacy și Programe a Fundației Soros Moldova, a spus: „O justiție independentă și responsabilă este esențială pentru consolidarea statului de drept și a încrederii cetățenilor în instituțiile publice. Prin proiectul #Justice4Moldova, Fundația Soros Moldova, alături de IPRE și IWPR, cu sprijinul Uniunii Europene, a contribuit la consolidarea rolului societății civile în promovarea independenței, integrității și eficienței sistemului de justiție. Le mulțumim partenerilor noștri pentru profesionalism și colaborare. Rezultatele acestui proiect oferă o bază importantă pentru continuarea reformelor, astfel încât acestea să consolideze încrederea cetățenilor în justiție și să apropie Republica Moldova de standardele europene privind statul de drept”.
În cadrul proiectului #JustițiePentruMoldova” au fost consolidate capacitățile experților din societatea civilă, ale jurnaliștilor de investigație și ale analiștilor specializați în verificarea integrității actorilor din sectorul justiției. Astfel, 14 experți au participat la programe de instruire, mentorat și schimb de experiență privind elaborarea politicilor publice, monitorizarea reformelor, formularea recomandărilor și activitățile de advocacy.
Totodată, în cadrul proiectului a fost creat Grupul de Experți în domeniul Justiției (GEJ), o platformă de expertiză independentă dedicată susținerii reformelor din sectorul justiției. Experții grupului au elaborat 14 opinii juridice pe marginea proiectelor de legi și sesizărilor adresate Curții Constituționale și au contribuit la elaborarea a două rapoarte alternative de monitorizare privind implementarea Strategiei de asigurare a independenței și integrității sectorului justiției pentru anii 2022-2025.
„Justice4Moldova a creat spații de dialog între societatea civilă, instituțiile statului și partenerii europeni. Au fost organizate 10 evenimente tematice de dialog de politici și o vizită de advocacy la nivel european pentru promovarea recomandărilor privind reforma justiției și lupta împotriva corupției. Totodată, proiectul a oferit expertiză instituțională pentru consolidarea capacităților sistemului de justiție, inclusiv prin elaborarea Analizei Funcționale a Procuraturii Generale și sprijinirea procesului de implementare a recomandărilor formulate”, a declarat Iulian Groza, director executiv IPRE.
O componentă importantă a proiectului a vizat informarea publicului despre reformele din justiție. În cadrul campaniei #Justice4Moldova au fost realizate materiale video, infografice, emisiuni TV și articole dedicate integrității în sistemul de justiție. De asemenea, două sondaje de opinie au evaluat percepția publicului privind integritatea sistemului judiciar.
Proiectul a susținut și dezvoltarea capacităților jurnaliștilor de investigație și ale analiștilor specializați în verificarea integrității actorilor din justiție. Zece jurnaliști și zece analiști au participat la programe de instruire și vizite de studiu internaționale dedicate investigațiilor financiare și utilizării instrumentelor OSINT. În total, au fost elaborate 32 de rapoarte independente de investigație jurnalistică privind integritatea actorilor din sectorul justiției.
Cea de-a doua parte a evenimentului a fost dedicată progreselor Republicii Moldova în implementarea criteriilor de referință aferente Capitolului 23 – Justiție și drepturi fundamentale și a Foii de parcurs privind Statul de drept. Discuțiile au vizat progresele înregistrate, provocările existente și prioritățile următoare pentru consolidarea independenței, integrității și eficienței sistemului de justiție, în contextul parcursului european al Republicii Moldova.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție în Moldova – #JustițiePentruMoldova”, implementat de Institutul pentru Politici Europene și Reforme (IPRE), în parteneriat cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR). Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova. Scopul general al proiectului a fost de a consolida rolul societății civile și mass-mediei în promovarea independenței, integrității, eficienței și responsabilității sistemului judiciar din Republica Moldova.