Raport de investigație jurnalistică independentă. Procuror – Anatolie Banaru

26 mai 2026

Institutul pentru Politici Europene și Reforme (IPRE), în calitate de partener principal, în consorțiu cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR), implementează proiectul „Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție în Moldova – #Justice4Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova.

Obiectivul general al proiectului este de a contribui la creșterea rolului societății civile și mass- mediei în sprijinul independenței, integrității, eficienței și responsabilității sistemului de justiție în Republica Moldova.

În contextul acestui proiect, IPRE a contractat un grup de experți (2 jurnaliști de investigație și 2 analiști ai societății civile) în vederea elaborării unor rapoarte de investigare jurnalistică a judecătorilor și procurorilor care aspiră la diferite funcții în sistemele judecătoresc și al procuraturii.

Rapoartele sunt elaborate de jurnaliști de investigație și analiști ai societății civile în baza a două metodologii distincte elaborate de aceștia la faza inițială de implementare al activității în cauză:

  • Metodologia de investigare jurnalistică independentă a candidaților care aspiră la funcții în sistemul de justiție (selectarea subiecților)- disponibilă în Anexa nr.1 al prezentului document.
  • Metodologia de investigare jurnalistică independentă a candidaților care aspiră la funcții în sistemul de justiție- disponibilă în Anexa nr.2 al prezentului document.

Autorii raportului acumulează informații folosind căi legale specifice jurnalismului de investigație, din orice sursă deschisă disponibilă, dar și din bazele de date cu acces restricționat, solicitând acces la acestea; prin solicitări de informații de la instituții publice sau actori privați; intervievând persoane atunci când e cazul, asistând la evenimente (eventual, ședințe de judecată) etc.

Acumularea informațiilor este realizată în conformitate cu Legea nr.148/2023 privind accesul la informațiile de interse public și Legii nr.133/2011 privind protecţia datelor cu caracter personal.

Rapoartele realizate de jurnaliștii de investigație și analiștii societății civile implicați în proiect sunt revizuite de experții internaționali: Halya Chyzhyk, avocată expert în reforma judiciară (Ucraina) și Dawid Szescilo, profesor de drept public și administrație publică, expert internațional în domeniul bunei guvernări precum și de Mihail Gorincioi, avocat, expert asociat IPRE.

 

Fullscreen Mode
Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept