Vizită de studiu #JustițiePentruMoldova: Bune practici din Muntenegru despre reformele statului de drept și integritatea justiției în contextul aderării la Uniunea Europeană
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Institutul pentru Raportarea Războiului și Păcii (IWPR), în cadrul proiectului #JustițiePentruMoldova, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova, a organizat, în perioada 12–13 februarie 2026, o vizită de studiu la Podgorița, Muntenegru, pentru un grup de jurnaliști de investigație și reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova.
Scopul vizitei a fost oferirea unor perspective practice asupra procesului de reformă a statului de drept din Muntenegru în contextul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, cu accent pe Capitolele 23 (Sistemul judiciar și drepturile fundamentale) și 24 (Justiție, libertate și securitate). Vizita de studiu a fost concepută ca o oportunitate de a analiza modul în care criteriile de aderare sunt transpuse în practici instituționale, cum sunt operaționalizate mecanismele de integritate și cum contribuie societatea civilă și mass-media la consolidarea responsabilității publice, cu respectarea garanțiilor procesuale.
Agenda vizitei a inclus întâlniri cu reprezentanți ai mass-media de investigație, organizații ale societății civile, think tank-uri și reprezentanți ai autorităților executive responsabile de coordonarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Discuțiile au vizat transformarea strategiilor de reformă în rezultate măsurabile, consolidarea mecanismelor de integritate, inclusiv declarațiile de avere, prevenirea conflictelor de interese, normele etice și mecanismele disciplinare, precum și rolul mass-mediei independente și al societății civile în asigurarea responsabilității în sectorul justiției.
Vizita a permis participanților din Republica Moldova să interacționeze direct cu practicieni și actori de monitorizare din Muntenegru implicați într-un proces avansat de aderare la UE, facilitând schimbul aprofundat de experiență și bune practici. Totodată, aceasta a contribuit la stabilirea unor contacte profesionale și canale de cooperare între reperzentanții societății civile și mass-media din Republica Moldova și Muntenegru, sprijinind continuarea schimbului de experiență privind reformele în justiție și consolidarea mecanismelor de integritate în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Vizita a fost organizată în cadrul proiectului „Asigurarea integrității, eficienței și independenței sistemului de justiție din Moldova – #JustițiePentruMoldova, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Fundația Soros Moldova. Acest material a fost realizat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a IPRE. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod necesar punctul de vedere al Uniunii Europene.