Republica Moldova, exemplu de reziliență democratică la un eveniment de nivel înalt organizat la Viena

6 noiembrie 2025

Victor Guzun, expert în politici de digitalizare al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), a participat pe 6 noiembrie 2025 la evenimentul strategic „Moldova defends democracy”, desfășurat la Viena. În cadrul sesiunii „Lessons from Moldova’s 2025 parliamentary elections: enhancing societal resilience through the lens of the diaspora”, acesta a prezentat modul în care diaspora a contribuit la apărarea procesului electoral din Moldova.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe al Austriei, diplomați, experți și jurnaliști, care au analizat felul în care Republica Moldova a reușit să protejeze integritatea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025. Discuțiile au scos în evidență faptul că statul, cu sprijinul societății civile, al instituțiilor independente, al comunităților din diaspora și al partenerilor internaționali, a contracarat o campanie masivă de dezinformare și ingerință externă, estimată la aproape 350 de milioane de euro.

În intervenția sa, Victor Guzun a subliniat rolul esențial al diasporei în promovarea adevărului și în apărarea valorilor democratice, evidențiind necesitatea consolidării cooperării dintre autorități, mediul civic și partenerii europeni pentru a întări reziliența societății în fața amenințărilor hibride.

Evenimentul a fost organizat de Moldova4EU Diaspora Task Force, cu sprijinul Ministerului Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria (BMEIA), în colaborare cu Eastern Partnership Civil Society Forum și cu suportul Konrad Adenauer Stiftung – Republica Moldova.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept