IPRE a organizat o vizită de advocacy la Chișinău pentru un grup de experți din cadrul centrelor de cercetare și mediului academic din UE, SUA și Ucraina
În perioada 25-28 iunie 2025, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a organizat o vizită de advocacy la Chișinău pentru un grup de experți din cadrul centrelor de cercetare și mediului academic din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și Ucraina.
În cadrul vizitei, reprezentanții Consiliului German pentru Afaceri Externe (Berlin), Centrul pentru Afaceri Internaționale (Barcelona), Asociația Experți pentru Securitate și Afaceri Globale (București), Centrul pentru Cercetare Politică, Science Po (Paris), Centrul pentru Studii Europene (Varșovia), Centrul pentru Studii Est-Europene (Stockholm), Rețeaua de Advocacy pentru Interese Naționale (Kyiv), Institutul Cligendael (Haga), Asociația pentru Afaceri Internaționale (Praga), Universitatea Loughborough (Londra) și Collegium Civitas (Varșovia) au participat la European Think-Tank Conference „„Apărarea democrației și extinderea UE: Avansarea integrării europene într-un mediu geopolitic în schimbare”.
Evenimentul a reunit peste 100 de oficiali, reprezentanți ai autorităților publice, centrelor de cercetare, societății civile și mediului academic din Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Republica Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest. În cadrul conferinței, au fost organizate ateliere de lucru și sesiuni de discuții despre securizarea proceselor electorale în perspectiva alegerilor parlamentare din 2025, dar și perspectivele avansării procesului de extindere a UE.
Totodată, în cadrul vizitei, experții internaționali au avut o serie de întrevederi cu oficiali de rang înalt, reprezentanți ai instituțiilor publice și membri ai Parlamentului Republicii Moldova. Printre interlocutori s-au numărat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Apărării, Sergiu Plop și Șefa Cabinetului Viceprim-ministrei pentru Integrare Europeană, Cristina Cerevate. În același timp, experții au discutat cu reprezentanții blocurilor politice și partidelor de opoziție: Iurie Munteanu și Gaik Vartanian, Blocul „Alternativa”, Dinu Plîngău, Blocul „Împreună” și Radu Burduja, Partidul „Mișcarea Respect Moldova”. Subiectele discutate au ținut de principalele evoluții și reforme legate de procesul de aderare la UE a Republicii Moldova și pregătirile pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an, în special combaterea interferenței externe în procesul electoral din Republica Moldova.
Vizita de advocacy a fost organizată de către IPRE, cu sprijinul Uniunii Europene și al German Marshall Fund al SUA – Fundația Transatlantică (GMF-TF), în cadrul proiectului „Avansarea procesului de aderare la UE a Republicii Moldova prin eforturi de advocacy”.