IPRE a finalizat ciclul de instruiri al funcționarilor publici în domeniul elaborării și evaluării politicilor publice

28 noiembrie 2024

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu GIZ Moldova, a finalizat un ciclu de instruiri în susținerea și sub coordonarea Cancelariei de Stat. Programul a fost dedicat consolidării capacităților funcționarilor publici din cadrul Cancelariei de Stat, ministerelor și altor autorități publice din Republica Moldova, în domeniul de elaborare și evaluare a politicilor publice, contribuind astfel la îmbunătățirea calității actului de guvernare și a performanțelor instituționale.

Programul de instruire s-a concentrat pe dezvoltarea abilităților necesare pentru formularea propunerilor de politici publice, monitorizarea progresului implementării acestora și evaluarea impactului lor. Prin aceste instruiri, IPRE a urmărit să sprijine funcționarii publici în îmbunătățirea proceselor decizionale și în promovarea unor politici eficiente și bine fundamentate.

Instruirile au avut loc pe parcursul a patru runde, desfășurate în perioada octombrie-noiembrie 2024.

Participanții au avut oportunitatea să-și aprofundeze cunoștințele și să-și dezvolte competențele în diverse arii de interes, inclusiv:

  • Elaborarea propunerilor de politici publice;
  • Definirea problemelor și formularea obiectivelor;
  • Generarea și evaluarea opțiunilor de soluționare a problemelor;
  • Monitorizarea și evaluarea politicilor publice;
  • Aplicarea metodelor și tehnicilor de monitorizare și evaluare;
  • Formularea criteriilor și întrebărilor de evaluare.

Aceste sesiuni interactive au fost concepute pentru a oferi funcționarilor publici instrumentele necesare pentru a răspunde provocărilor actuale din domeniul politicilor publice.

Activitățile au fost organizate cu suportul Proiectului „Fondul de Consiliere în Politici”, finanțat de Ministerul Federal German pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (#BMZ) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept