Notă Analitică Nr. 5 – De ce au crescut tarifele la inspecția tehnică periodică?

22 August 2024

Autor: Stanislav GHILEȚCHI

La sfârșitul anului 2023, Parlamentul Republicii Moldova a modificat Codul transporturilor rutiere. Una dintre schimbările semnificative a fost ajustarea modului de stabilire a tarifelor pentru inspecția tehnică obligatorie a autovehiculelor. Din 1999 până la sfârșitul anului 2023, aceste tarife erau aprobate de Guvern1. În acest interval, tariful a fost ajustat de două ori, în 2002 și 2015. Conform noilor prevederi, tarifele pentru serviciile prestate de întreprinderile care desfășoară activități conexe transportului rutier se stabilesc liber, în funcție de cerere și ofertă.

Nesurprinzător, stațiile de inspecție tehnică periodică2 și-au revizuit tarifele. Pentru vehiculele cu masa totală de până la 2000 kg, tariful s-a majorat de la 150 la 250 MDL (creștere de 66%), iar pentru vehiculele cu masa totală cuprinsă între 2001 și 3500 kg, de la 200 la 300 MDL (creștere de 50%).

În aceste condiții, apar o serie de întrebări: Cât de corectă este liberalizarea prețului unui serviciu obligatoriu cerut de autorități? De ce nu a fost elaborată o metodologie clară pentru stabilirea costului acestui serviciu, având în vedere că testarea presupune un set de acțiuni standardizate? Cum a fost posibil ca stațiile de inspecție tehnică periodică să stabilească același preț, în condițiile în care autoritățile au promis competiție bazată pe cerere și ofertă?

Fullscreen Mode
Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept