IPRE a lansat proiectul „Media4EUIntegration: Creșterea acoperii mediatice a politicii externe și a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”

17 iulie 2024

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu GIZ Moldova, a organizat, la 16 iulie, o masă rotundă la care a prezentat noul proiect implementat de instituție, dedicat profesionalizării jurnaliștilor – „Media4EUIntegration: Creșterea acoperirii mediatice a politicii externe și a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova”.

Au fost prezentate obiectivele și activitățile proiectului, și s-a discutat despre oportunitățile de cooperare cu societatea civilă, cu autoritățile publice și cu partenerii internaționali pentru a asigura o informare mai bună și mai extinsă a societății pe dimensiunile de politică externă și de integrare europeană. Proiectul, care se desfășoară în perioada mai-decembrie 2024, are drept obiectiv dezvoltarea unui program de formare și mentorat pentru 20 de jurnaliști. În strânsă cooperare cu experții IPRE, ei vor fi activ implicați în documentarea și în mediatizarea evenimentelor politice importante la nivel internațional. De asemenea, în cadrul proiectului, jurnaliștii vor realiza reportaje despre experiența post-aderare a zece state care au devenit membre ale UE în anii 2004, 2007 și 2013. Prin intermediul acestor activități, proiectul urmărește să prezinte avantajele aderării la Uniunea Europeană, și să combată dezinformarea și narațiunile false ce țin de procesul de integrare europeană a țării noastre.

La evenimentul de lansare au participat reprezentați ai autoritățile publice naționale, ai societății civile, ai mass-media și ai partenerilor internaționali. În cadrul discuțiilor, s-a vorbit despre necesitatea de a sprijini participarea activă a jurnaliștilor în documentarea și comunicarea pe marginea reuniunilor de la nivel european și global ce vizează Republica Moldova. De asemenea, a fost accentuată și importanța profesionalizării jurnaliștilor pe dimensiunea politicii externe și integrării europene prin programe de instruire și capacitare.

Proiectul „Media4EUIntegration: Creșterea acoperirii mediatice a politicii externe și a procesului de integrare europeană a Republicii Moldova” este implementat de IPRE cu suportul Info Trust Alliance, finanțat de Ministerul și implementat de GIZ Moldova.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept