Un sistem atât de complex cum este cel al justiției nu poate fi schimbat peste noapte. O spune directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, potrivit căruia reforma justiției și rezultatele în domeniul combaterii corupției sunt cruciale pentru parcursul european al Republicii Moldova. Potrivit șefului IPRE, metodele la care a recurs actuala guvernare pentru curățarea sistemului justiției sunt extraordinare și nu vor livra rezultate imediate, notează IPN.

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu Magenta Consulting au realizat primul sondaj național de opinie publică privind integritatea europeană în sectorul justiției. Potrivit datelor sondajului, 70% dintre respondenți au auzit de reformele din domeniul justiției. Directorul IPRE, Iulian Groza, spune că metodele de curățare a justiției, demarate de PAS, sunt improprii pentru un sistem funcțional.

„Aderarea la Uniunea Europeană va depinde mult de eficiența justiției și de modul în care se luptă cu corupția. Datele arată că majoritatea cetățenilor din Republica Moldova au auzit și cunosc despre reformele din justiție, iar acest lucru cred că se datorează intervențiilor categorice care au avut loc pe parcursul ultimilor trei ani. Mă refer la vetting, la crearea unei Curți Anticorupție. Acestea sunt soluții extraordinare, care într-un sistem care funcționează nu ar trebui să apară. Dar astfel de măsuri au loc atunci când sistemul nu reușește să-și rezolve problemele ce țin de integritate, eficiență”, a spus Iulian Groza în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune Moldova 1.

Sondajul IPRE mai arată că majoritatea respondenților susțin aderarea țării la Uniunea Europeană (68%), iar cei mai mulți din aceștia (95%), consideră că reforma justiției e crucială pentru integrarea europeană a Republicii Moldova . În același timp, mulți dintre cetățeni sunt sceptici în privința rezultatelor reformelor demarate.

„Nivelul scăzut al încrederii cetățenilor în justiție vine dintr-un sentiment de impunitate, care generează nemulțumire în rândul oamenilor. PAS a câștigat alegerile cu un puternic mesaj anticorupție și schimbări în domeniul justiției. Așteptările cetățenilor erau foarte mari. Așteptările fiind foarte mari, evident că și presiunea pe Guvern este mare. Oamenii vor să se vină cu soluții rapid și eficient. Realitatea este că un sistem atât de complex cum este cel al justiției nu poate fi schimbat peste noapte, iar dacă au loc intervenții extraordinare ele trebuie realizate cât se poate de transparent. Sondajul arată că 40% din respondenți au încredere în procesul de vetting, pe de altă parte, alți 40% din respondenți au puțină încredere în vetting, iar 15% din respondenți deloc nu au încredere în acest proces”, a spus directorul executiv IPRE.

Sondajul privind integritatea în sectorul justiției a fost realizat de IPRE în cooperare cu Magenta Consulting în perioada 24 noiembrie – 22 decembrie 2023, pe un eșantion de 1143 de respondenți cu vârsta de peste 18 ani. Sondajul  are o marjă de eroare de 2,9%.