EU Debates Cafe: Integrarea economică a Republicii Moldova în UE: Oportunități și condiții necesare pentru atragerea brandurilor internaționale de haine pe piața Republicii Moldova

1 December 2023

Din 2014, relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană se bazează pe Acordul de Asociere, care include o Zonă de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Pe 23 iunie 2022, Consiliul European i-a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată, astfel fiind deschis un nou capitol strategic în dezvoltarea economică a statului. Cu toate acestea, Republica Moldova încă nu reprezintă mediu favorabil pentru atragerea investitorilor străini. Absența unor branduri internaționale limitează opțiunile consumatorilor, afectând dezvoltarea economică a țării.

Acestea au fost subiectele unei noi ediții a discuțiilor în formatul EU Debates Cafe, organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare și cu suportul oferit de Fundația Hanns Seidel. În cadrul evenimentului, moderat de Elena Bolocan, coordonatoare de proiecte IPRE, invitații au vorbit despre soluții pentru abordarea provocărilor legate de atragerea investitorilor străini în Republica Moldova și integrarea economică a țării în UE.

În continuare, vă propunem câteva dintre principalele intervenții ale vorbitorilor.

Ion Iordachi, Directorul adjunct al Agenției de Investiții: „Noi, de fapt, avem mai multe sectoare în care, targetat, ne dorim atragerea investițiilor și îl privim pe cel al textilelor, îl numim de obicei TAFL, adică includem și textilul și cel de furnitură, adică toată industria ușoară. Prin numărul de export care îl promovează sau care îl generează această industrie, comună, el este în top 5 sau 6, în dependență de an, împreună cu cel de mobilă.Adică această industrie generează un export enorm și, respectiv, noi, pe lângă faptul că targetăm atragerea investițiilor în domeniu, încercăm să înțelegem care sunt și problemele la investitorii existenți, și nu doar la investitori. Încercăm, pas cu pas, să soluționăm problemele, începând cu forța de muncă și altele. Încercăm să înțelegem care sunt necesitățile și soluțiile dacă le putem aplica, ca ulterior să mergem, să ajungem la industria care se numește de construcție nerezidențială, să înțelegem care sunt criteriile la brand-urile mari, ca ei să vină aici pe piață. Fiindcă fiecare din aceste brand-uri au niște criterii ca să penetreze o nouă piață și segmentat în jos, cu aceste probleme, încercăm să vedem cum putem ajunge la ei și cum putem începe uneledin negocieri, dacă vorbim ca brand să vină. Noi, desigur, ca Agenție, ne dorim și producere. Discutăm cu ei dacă pot să vină cu o parte de cercetare și dezvoltare sau unul de producere, dacă nu, cu partea lor IT încă și mai bine. Deci ne dorim o plus valoare din industrie, chiar dacă înțelegem că poate cu producerea imediată este mai greu să o realoci, atunci aceste părți componente, care sunt alături de marele industrii de producere, pot fi atrase mai ușor”.

Marcela Lozovanu, Directoare executivă a Asociației Patronale din Industria Ușoară: „Evident, este un risc și o temere a sectorului atunci când o să intre alți jucători pe piața Republicii Moldova ce ține de brandurile internaționale. Atunci va fi un amalgam de branduri, dar nu putem opri piața și nu putem opri concurența, pentru că de fapt concurența este mereu una sănătoasă. Noi nu putem limita consumatorul ca să aibă o limită de a consuma A sau B. Trebuie să facem o diversitate, dar sectorul ar avea mult de suferit, pentru că totuși, ca să produci local în Moldova, sunt foarte multe bariere, dar nu este imposibil. Industria se dezvoltă, atât prin investiții, cât și prin digitalizare, inovație. Nu există suficientă forță de muncă, dar încercăm să optimizăm procesele”.

Stas Madan, expert economic la Expert-Grup: „În Republica Moldova, deja de mulți ani, produsele de import în materie de textile domină piața locală. Acum câțiva ani, acest raport era de peste 70%, deși în ultimii ani brandurile locale au reușit să câștige teren, au apărut mai mulți operatori pe această piață. Dar, dacă vor veni niște branduri internaționale, cel mai probabil se vor substitui cu alte produse de import, care în prezent sunt mai puțin calitative. Atunci consumatorul va decide spre niște produse care sunt mai calitative și mai bune, judecând după co-raportul preț/calitate. În opinia mea, pentru Republica Moldova ar fi ideal ca atragerea brandurilor internaționale să presupună inclusiv facilitate de producere. Cred că avem toate premisele pentru aceasta, deoarece în continuare cea mai mare parte a industriei noastre textile este puțin competitivă. Deși avem în jur de 400 de milioane de dolari exporturile acestei industrii per ansamblu anul trecut, peste 80% continuă să fie reexporturi. Și acesta este cel mai clar semn al faptului că în continuare o foarte mare parte a cifrei de afaceri din această industrie se formează după un regim de operare oarecum mai rudimentar, în care aici are loc doar producția – croit, cusut – iar valoarea adăugată se formează în alte țări. Evident, din această perspectivă pentru noi ar fi o oportunitate dacă am reuși să atragem aceste branduri, pentru că ar da și o mai mare stabilitate și valoarea adăugată industriei noastre”.

Mircea Paun, director general PortMall: „Atitudinea brandurilor internaționale față de piața de retail din Republica Moldova nu s-a schimbat. Temerile sunt aceleași: puterea de cumpărare, exodul de populație, lipsa spațiilor calitative. Aceasta este un mare dezavantaj. Brandurile internaționale impun criterii pe care nimeni de pe piața locală nu le pot oferi. Plus la aceasta, puterea de cumpărare fiind mică, ei nu au cumva unde să se dezvolte. Adică ei când intră pe o piață, ei au interes să deschidă minim 4-5 locații. Atunci când vin la noi seuită, văd și zic: „Eu deschid una în Chișinău, iar mai departe ce fac?”. Deci, pe de altă parte, dacă analizăm brandurile turcești, care sunt la noi pe piață, având discuții cu ei, cunoscându-i personal, sunt cumva foarte impresionați de rezultatele pe care le fac aici. Deci sunt locații care performează mai bine, decât multe locații din țările vecine. Adică cumva există o lipsă de branduri pe piață, oamenii sunt dornici, de asta pătura care are un potențial financiar mai ridicat pleacă în țările vecine pentru a face cumpărături, dar avându-le pe loc, sigur că vor profita de ceea ce va fi aici. De aceea, brandurile care au avut curaj să intre, performează destul de bine. Din discuțiile mele avute anterior cu anumite branduri mari, e și problema taxelor, impozitelor. Ei zic în felul următor: „Eu dacă intru pe piața Republicii Moldova, la mine produsul va fi cu 20% mai scump decât în Iași, ceea ce nu este ok pentru mine ca brand”. Deci trebuie să fim atenți și la aceste aspecte economice și create anumite facilități sau ajustări a legislației ca să putem atrage branduri internaționale și să fie interesant pentru ei piața din Republica Moldova”.

Mariana Rufa, Directoare executivă a Asociației Businessului European în Republica Moldova: „Este necesar să fie analizate evoluțiile pe piața forței de muncă în Moldova, da și impactul negativ de fapt care s-a produs asupra situației forței de muncă, în raport cu cererea mondială, care a scăzut de fapt în domeniul de textile. Și când vorbim despre textile, nu mă refer doar la textile ca haină, dar mă refer inclusiv la domeniul textile pentru domeniul industrial. Deci nu este un secret că Republica Moldova se confruntă cu un deficit de forță de muncă fără precedență. Ceea ce este reflectat nu doar în domeniul de textile, dar și în alte domenii. Din păcate, încă negociem cu autoritățile responsabile să ajungem la o soluție pentru a putea importa forța de muncă într-o manieră sigură pentru țară, dar și într-o manieră în care va soluționa situația pentru agenții economici în diverse sectoare. Și când vine vorba de forța de muncă, atunci trebuie să ne gândim cum facem sectorul mai atractiv pentru cetățenii Republicii Moldova, ca să lucreze în acest sector. Sincer, haideți noi, întâi, să găsim acei cetățeni în Republica Moldova, cărora să le plătim salarii, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să nu migreze într-o altă țară. Dar, toate acestea trebuie să fie competitive cu costurile din alte țări. Noi suntem acum într-o situație în care trebuie să asigurăm acel nivel de toate elementele în lanț ca să fim competitivi cu alte țări. Pentru că, de fapt, costurile de salarizare din cauza deficitului forței de muncă cresc”.

Pentru mai multe detalii, puteți urmări înregistrarea video a evenimentului pe privesc.eu aici și pe Realitatea Live aici.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „EU DEBATES CAFÉ: Avansarea cunoașterii și expertizei privind instituțiile și politicile UE în Republica Moldova”, implementat de IPRE, în cooperare cu Fundația Hanns Seidel în Republica Moldova și cu sprijinul financiar al Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept