Podcast 65 „Noi și Europa”. Dincolo de cifre: ce ne arată jurisprudența CtEDO în cauzele moldovenești?

7 April 2023

Într-un nou podcast „Noi și Europa”, am discutat cu Daniel Goinic, Directorul Programului Drepturile Omului în cadrul Centrului de Resurse Juridice din Republica Moldova (CRJM), despre cum se respectă drepturile omului în Republica Moldova la 25 de ani de când țara noastră a aderat la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și în prezent, când Republica Moldova este stat candidat la aderarea în UE.

 

Anual, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) analizează activitatea Curții Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței CtEDO în cauzele moldovenești. CRJM a analizat toate violările constatate de CtEDO în privința Republicii Moldova, din septembrie 1997 și până în 2022.

„Majoritatea violărilor și hotărârilor de condamnare care vizează Republica Moldova, circa 30-35%, se referă la Articolul 6 — dreptul la un proces echitabil. Cu alte cuvinte, se referă la tot ce se întâmplă în instanța de judecată. Pe locul doi se situează dreptul la libertate și siguranță, cu alte cuvinte, tot ce se întâmplă până la instanța de judecată și se referă la activitatea polițiștilor și a procurorilor. Alt articol des încălcat este articolul 3 — dreptul de a nu fi supus torturii. Aici putem menționa mai multe aspecte, precum condițiile proaste de detenție, investigarea defectuoasă a maltratărilor și a torturii. Pe multe cazuri legate de evenimentele din 7 aprilie 2009, Curtea s-a expus deja, iar altele sunt în așteptare. În majoritatea cazurilor, Curtea a constatat că procuratura noastră nu a întreprins suficienți pași pentru a investiga eficient și în termeni prompți toate cazurile care au dus la torturarea sau aplicarea relelor tratamente față de persoane”, a declarat Daniel Goinic.

Cu toate acestea, lucrurile sunt mult mai bune la capitolul respectării drepturilor omului decât erau la începutul anilor 2000 sau 2010, datorită unor standarde noi și a unei legislații îmbunătățite. Acest lucru este confirmat și de către Avocatul Poporului, precum și de Consiliul pentru Prevenirea Torturii.  „Tortura și maltratările nu se mai aplică atât de des, sau dacă se aplică, se manifestă sub forma unor influențe psihologice, nu mai este aplicată puterea fizică a relelor tratamente. Există deja rigori noi și practicile din cadrul comisariatelor s-au schimbat. Toate aceste schimbări se datorează Convenției Europene a Drepturilor Omului, deoarece după anunțarea unei hotărâri, urmează cea de-a doua etapă — executarea. Curtea impune statul să ia asemenea măsuri, încât pe viitor să nu mai fie alte încălcări, și anume asta se referă la modificarea legislației, capacitarea funcționarilor publici, polițiștilor și a procurorilor, pentru a cunoaște cum să examineze corect cazurile” , menționează Daniel Goinic.

„De fapt, legislația Republicii Moldova, fără modestie, este una dintre cele mai bune din regiune. Acest lucru este confirmat și de recomandările Consiliului Europei. Cea mai mare problemă a Republicii Moldova este implementarea defectuoasă a acestei legislații. În spatele fiecărei hotărâri stă un anumit nume, prenume sau un anumit complex judecătoresc. Este clar că nu legislația este de vină dar cei care aplică această legislație”, a mai declarat Daniel Goinic.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să audiați versiunea integrală a celui mai nou episod al podcastului „Noi și Europa”, disponibilă online pe platformele de podcast și pe website-ul www.ipre.md.

Podcastul „Noi și Europa” este un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, dezvoltat în parteneriat cu Radio Chișinău și Zugo, cu sprijinul oferit de Fundația Konrad Adenauer Stiftung, în cadrul proiectului „Noi și Europa: Analiza relațiilor moldo-europene prin intermediul produselor media și analitice inovative”.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept