Rezultatele și prioritățile Republicii Moldova la un an de la semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană | EMISIUNEA RADIO „PARALELA 47”

3 March 2023

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu Radio Moldova, a organizat vineri, 3 martie, o nouă ediție a emisiunii radio săptămânale „Paralela 47”, cu tematica „Rezultatele și prioritățile Republicii Moldova la un an de la semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană”.

Invitații emisiunii au fost Stela Leucă, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene și Iulian Groza, director executiv, Institutul pentru Politici și Reforme Europene. Alături de moderatorul Mihai Mogîldea, director adjunct IPRE, invitații au discutat despre principalele aspecte ce vizează planul de acțiuni pentru ridicarea nivelului de pregătire pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și aliniere la legislația UE pe cele 33 de capitole din acquis precum și despre ultimele evoluții și prognozele autorităților privind îndeplinirea planului de acțiuni pentru cele nouă măsuri solicitate de UE.

În deschiderea discuției, Stela Leucă, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a menționat că Republica Moldova s-a angajat plenar în realizarea planului de acțiuni privind implementarea celor 9 recomandări ale Comisiei Europene, sugerate Chișinăului odată cu obținerea statutului de țară candidată la aderare.

„Republica Moldova a primit un set de recomandări de la Comisia Europeană, prin care partenerii europeni ne-au recomandat inițierea unor reforme noi și continuarea celor demarate. Planul de realizare a acestor recomandări conține peste 60 de acțiuni. Cele mai multe acțiuni vizează domeniul justiției. Republica Moldova a lucrat la ajustarea legislației privind Consiliul Superior al Magistraturii, s-a lucrat la consolidarea capacităților CEC de supraveghere și control a finanțării politice, a fost elaborat un concept al legii dezoligarhizării, care a fost transmis pentru expertiză Comisiei de la Veneția, a început lucrul la o strategie de reformă a administrației publice pentru anii 2023-2030”, a spus Stela Leucă.

Cele 9 recomandări ale Comisiei Europene vizează reforma justiției, remedierea deficiențelor în legislația electorală, combaterea corupției, deoligarhizarea, consolidarea luptei împotriva crimei organizate și recuperarea activelor, îmbunătățirea serviciilor publice, reforma administrației publice, implicarea societății civile în procesele decizionale, consolidarea capacității administrației publice, protecția drepturilor omului și combaterea violenței de gen. Prim-ministrul Dorin Recean împreună cu vicepremierul Nicu Popescu au lansat la Guvern grupurile de lucru care vor coordona procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Este vorba de 33 de grupuri de lucru din care vor face parte reprezentanții autorităților și cei ai societății civile.

„Grupurile de lucru vor fi orientate spre pregătirea cadrului național de planificare, de armonizare a legislației. Grupurile de lucru au responsabilitatea să ajute la accelerarea deschiderii negocierilor de aderare. Iată că rolul societății civile este important nu doar din perspectiva de a monitoriza aceste procese, dar societatea civilă are și un rol de angajare în proces, adică să participe împreună cu autoritățile la definirea priorităților și la implementarea lor ”, a spus directorul executiv IPRE, Iulian Groza.

Pentru mai multe detalii, puteți urmări varianta integrală a acestei ediții a emisiunii „Paralela 47” aici.

„Paralela 47” poate fi urmărită live în fiecare vineri, începând cu ora 17.10, la Radio Moldova și pe pagina de Facebook IPRE.

Emisiunea „Paralela 47” este produsă în cadrul proiectului „Noi și Europa: Analiza relațiilor moldo-europene prin intermediul produselor media și analitice inovative”, implementată cu suportul oferit de Fundația Konrad Adenauer Republica Moldova.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept