MOLDOVA DIGITALĂ cu Viceprim-ministrul, Iurie Țurcan: La nivel național indicatorul nostru de performanță este gradul de adopție a serviciilor digitale

5 September 2022

#IPRE în parteneriat cu Agenția de Guvernare Electronică a Republicii Moldova și Privesc.eu, a organizat, vineri, 2 septembrie 2022, prima serie de discuții publice MOLDOVA DIGITALĂ.

Invitatul discuției a fost Iurie Țurcanu, Viceprim-ministrul pentru digitalizare, care alături de moderatorul Victor Guzun, expert politici de digitalizare, IPRE, a discutat despre reușitele agendei digitale a Republicii Moldova în primul an de mandat al Guvernului, care sunt principalele provocări pentru o transformare digitală veritabilă, precum și despre care sunt cele mai importante soluții digitale care vot fi dezvoltate până la finele anului 2022.

Potrivit lui Iurie Țurcanu, printre reușitele Guvernului din primul an de mandat este adoptarea Legii Serviciilor Publice, care specifica ca sursa si documentele primare sunt cele digitale iar cele pe format de hârtie sunt secundare, precum și dezvoltarea rețelei Centrelor Unificate de Prestări Servicii, 17 funcționale urmând să fie extinsă rețeaua, inclusiv folosită rețeaua librăriilor digitale Novateca. De asemenea, o reușită importantă este micșorarea prețurilor pentru o gamă largă de servicii publice, utilizând canale digitale, cu 20 %, 70% sau unele servicii fiind eliberate gratuit, datorită eficientizării proceselor și a schimbului automat de date, dar și dezvoltarea și lansarea M-Delivery – serviciul de livrare a documentelor apreciat atât în Republica Moldova dar, în mod special, de către cetățenii din diaspora.

Întrebat despre cele mai mari provocări ale procesului de digitalizare Viceprim-ministrul a declarat: „Hârtia este inamicul public Nr.1 al digitalizării. Constatăm o rată mică de echipare a cetățenilor cu instrumente de semnătură digitală, în pofida majorării termenului de valabilitate și a posibilității obținerii în misiunile diplomatice și consulare. Totodată, adoptarea instrumentului de semnătură digitală prin aplicație MobiSign are loc mai încet decât ne-am dori noi. Republica Moldova a aprobat unilateral și recunoaște semnătura digitala omologata a statelor UE, daca o aplicați pe un document PDF, dar se întreprind eforturi diplomatice în acest sens, cu Comisia Europeană. Este regretabil că nu toate instituțiile împărtășesc aceleași valori în procesul de transformare digitală a Republicii Moldova, iar unele instituții din Republica Moldova sabotează utilizarea semnăturii digitale”.

Referindu-se la crearea unui spațiu digital comun cu România Iurie Țurcan a spus: „Vrem să avem mai multe servicii digitale comune. În scurt timp vor fi recunoscute digital diplomele de absolvire din România și vom avea un schimb mai mare de date ale actelor de stare civilă. România este interesată de preluarea practicilor din Republica Moldova: MPay, MConnect, MSign, MPass etc.”

Vicepremierul a vorbit și despre protocoale de acțiune în domeniul securității cibernetice, a menționat că la moment, ele sunt în curs de formare și că vor fi folosite bunele practici internaționale, dar este important că Republica Moldova să asigure în acest sens atât cooperarea dintre toate serviciile publice, cât și igiena cibernetică de bază, adoptată masiv de cetățeni. „Actualmente, deseori suntem nevoiți să improvizăm și să reacționăm retroactiv la provocările cibernetice. Avem nevoie de o abordare pro-activă în acest sens”, a conchis Iurie Țurcanu.

Pentru mai multe detalii, puteți urmări înregistrarea video a evenimentului pe privesc.eu aici.

Reamintim că discuțiile MOLDOVA DIGITALĂ sunt organizate săptămânal, în zilele de vineri. Vor avea o durată de 1 oră, în intervalul 10.00 – 11.00 (Ora Chișinău). Discuțiile vor avea loc online, cu transmisiune directă Privesc.eu și prin intermediul rețelelor sociale a partenerilor media.

Aceste discuții publice sunt organizate în cadrul proiectului „Creșterea rolului centrelor de cercetare în sprijinirea efortului național de integrare europeană al Republicii Moldova #ThinkTanks4EUMembership”, implementat de #IPRE în parteneriat cu Agenția de Guvernare Electronică a Republicii Moldova și Privesc.Eu, realizat cu susținerea Fundațiilor pentru o Societate Deschisă (OSF).

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept