Decor sau hrană? Cum ar putea funcționa grădinile comunitare în Capitală /// moldova.org

21 iulie 2022

Despre Lilia Nenescu am povestit în urmă cu un an, când învățam împreună cu ea pas cu pas cum să facem o mini-grădină de legume la bloc și cât ne-ar costa acest lucru. Tot ea a fost cea care a creat și menținut o grădină cu flori, roșii și castraveți în fața clădirii „Cafeneaua Guguță”, iar la începutul lunii iulie a prezentat studiul „Grădinăritul urban în Chișinău: de la penalizare la încurajare”.

Pentru acest studiu, povestește ea, timp de câteva luni a făcut plimbări de cercetare prin Capitală, ca să documenteze felul în care orășenii fac grădinărit urban, precum și mecanismele prin care aceștia pot să aducă beneficii sociale, ecologice și economice orașului.

„Miza studiului a fost să descopăr acești grădinari/grădini, iar în baza acestor evidențe să propun soluții pentru dezvoltarea și încurajarea grădinăritului urban… Studiul nu vrea să lupte cu grădinăritul informal sau să taxeze oamenii care deja o fac, ci să ajute autoritățile să formeze comunități”, ne spune Lilia.

80% din chișinăuieni locuiesc la bloc

Chișinăul este orașul lucrurilor adesea făcute ilegal, fără documente și autorizații. Așa-numitele „pristroici” dețin o pondere semnificativă din mediul construit al orașului, iar curțile blocurilor sunt locuri experimentale, care adună tot felul de instalații, garduri, obiecte decorative, ghiveciuri pentru flori și arbori etc. Autoarea studiului menționează că aceste practici se realizează ca răspuns critic la incapacitatea autorităților de a satisface nevoile de bază ale locuitorilor. O formă și o practică separată este grădinăritul. Asta deși 80% din cei din Chișinău locuiesc la bloc.

Unii grădinăresc la balcon, alții „adoptă” anumite parcele de terenuri pe care le transformă în mici grădini pentru consum propriu. „Aceste practici informale de grădinărit urban vorbesc despre nevoia locuitorilor de a grădinări și de a-și cultiva hrana”, constată autoarea studiului. Fenomenul are loc în pofida faptului că nu este reglementat în niciun fel, ceea ce nu le oferă chișinăuienilor siguranța că terenul unde grădinăresc informal va exista acolo mâine sau s-ar putea trezi cu un șantier de construcții în locul roșiilor plantate mai devreme.

Avantajele reglementării grădinăritului urban

„Când zic despre grădinărit ca practică actuală, mă refer atât la grădinăritul comestibil, cât și la cel decorativ, adică flori și alte plante. Însă, scopul de bază este să unească oamenii și să-i facă elemente de bază a unei comunități, iar autoritățile municipale trebuie să vadă potențialul grădinăritului urban”, explică Lilia Nenescu.

Soluția ar fi încurajarea fenomenului prin integrarea practicilor de grădinărit în politicile municipale de dezvoltare urbană. „Autoritățile penalizează practicile de grădinărit urban în Chișinău și recomandarea mea este încurajarea acestor practici publice de către autorități prin diverse mecanisme care deja există în alte orașe și din care putem să ne inspirăm”, spune Lilia.

Potrivit studiului, grădinăritul urban contribuie la independența alimentară urbană, diminuarea sărăciei și garantarea accesului la hrană sănătoasă, nutritivă și locală. Cu cât mai puțin călătorește mâncarea, cu atât mai mare e controlul pe care îl avem asupra modului de producție, procesare și distribuție. De asemenea, grădinăritul urban contribuie la păstrarea și sporirea biodiversității și la diminuarea amprentei ecologice a orașului. Mai mult, acesta duce la implicarea locuitorilor în procese precum planificarea urbană, crearea de spații publice noi, amenajarea urbană, transformarea urbană.

Grădinăritul urban nu este o inovație 

Grădinăritul urban nu este o inovație, ci o practică destul de populară încă din secolul al 18-lea în Marea Britanie, Germania, Franța și Polonia. Loturile de grădinărit nu sunt altceva decât parcele de teren puse la dispoziție de autorități în scopul cultivării alimentelor pentru consum propriu și sunt amplasate, de regulă, la o depărtare de locuința utilizatorului (de ex. la periferiile orașului). Astfel de parcele se formează prin secționarea unui teren. Aceste parcele sunt plantate individual, spre deosebire de grădinile comunitare, în care întreaga zonă este îngrijită colectiv de un grup de oameni.

Grădinile comunitare reprezintă forme mai contemporane de grădinărit urban. De regulă, aceste grădini sunt compuse din parcele mai mici (decât în cazul loturilor de grădinărit) sub formă de „paturi înălțate” (biloane), care sunt cultivate de locuitorii din apropiere. Fiecare locuitor poate solicita să îngrijească un bilon și să cultive orice plante își dorește. Funcția de bază a grădinilor comunitare este de integrare socială, educație, divertisment, participare și înverzirea orașului. Din aceste considerente, grădinile conțin și infrastructură comunitară (depozite pentru instrumente comune, spații pentru socializare) și găzduiesc evenimente și ateliere publice.

Un exemplu bun al acestor practici poate fi considerat Parisul. Autoritățile de acolo au creat grădini comunitare, pe care oamenii le pot folosi, la un preț simbolic. Aceștia trebuie să completeze un formular și să se oblige să îngrijească grădina respectând regulile de agricultură ecologică. „Acest lucru nu doar le permite oamenilor să se odihnească, practice grădinăritul, dar și să formează o comunitate. Ce poate fi mai minunat?”, se întreabă Lilia Nenescu. De aceea, autoarea studiului, recomandă municipalității să identifice terenuri care pot fi folosite pentru grădinăritul urban, să implementeze un registru public și să revizuiască cadrul legal existent în vederea identificării și eliminării restricțiilor, pentru a încuraja oamenii să se implice în dezvoltarea și amenajarea localității.

 

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept