Podcast 53 „Noi și Europa”. Incluziunea digitală în educație: soluții pentru realitățile post-pandemice

14 iulie 2022

Pandemia COVID-19 a readus în prim-plan problema inegalităților sociale și a decalajelor între mediul rural și cel urban. Unul din domeniile în care acest lucru s-a făcut simțit a fost cel al educației, fiind vizibile diferențele între nivelul de dotare tehnică, competențe digitale și utilizare al instrumentelor digitale între orașele și satele din Republica Moldova. Din păcate, la aproape doi ani și jumătate de la începutul pandemiei, starea de lucruri pe această dimensiune continuă să fie una precară, în special din cauza resurselor limitate de care dispun instituțiile de învățământ și a lipsei unor politici sectoriale de incluziune digitală, axate pe contracararea decalajelor existente.

Ne-am propus într-un nou podcast „Noi și Europa” să tratăm problema alfabetizării digitale în rândul tuturor elevilor din Republica Moldova și să analizăm în ce măsura autoritățile Republicii Moldova au reușit să asigure dezvoltarea unor competențe digitale de bază în rândul acestora. Invitata noastră este Alina Bărbuță, doctorandă în sociologie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și autoarea studiului de politici publice „Pro-incluziune digitală astăzi pentru cetățenii digitali de mâine”.

 

***

Doamna Bărbuță, studiul dumneavoastră relevă importanța digitalizării, în special în domeniul educației. Care au fost elementele care au scos în evidență nevoia alfabetizării digitale în Republica Moldova?

În primul rând, pornim și nu putem să începem discuția fără să facem referire la trecerea sistemului educațional și a procesului educațional online odată cu pandemia de COVID-19. Anume în această perioadă, când a fost trecerea aceasta online, s-au intensificat aceste inegalități digitale. Când zic inegalități digitale, mă refer la accesul pe care îl au copiii la tehnologiile digitale și nivelul de competențe digitale. Sunt foarte multe studii care s-au demarat la nivel național care au demonstrat că nu toți copiii au avut acces la tehnologie și aceasta a împiedicat participarea lor la orele online. Însă, constituția Republicii Moldova și nu doar, toate reglementările legislative internaționale, cumva se angajează în a asigura drepturile copilului la educație. Lipsa accesului la tehnologie și lipsa accesului la educație limitează dreptul copilului la o educație de calitate. Astfel, de aici în primul rând reiese nevoia de digitalizare și alfabetizare a sistemului educațional. Aici se includ toți actorii implicați în procesul de predare și învățare, începând cu profesorii și până la copii, pentru că nivelul de competențe al profesorilor influențează direct nivelul de competențe digitale ale elevilor.

Doamna Bărbuță, mi se pare foarte interesant aspectul de alfabetizare digitală. Este un concept la care credeți că ar trebui să ne oprim un pic, pentru că nu vorbim doar despre cunoștințele elementare de a folosi niște gadgeturi, ci vorbim despre posibilitățile de învățare și studiere pe care le putem obține prin intermediul noilor tehnologii. Haideți să descriem împreună cu dumneavoastră acest concept de alfabetizare digitală.

Da, aveți foarte mare dreptate când ați spus că alfabetizarea digitală nu se referă doar la a folosi anumite dispozitive digitale. Mai degrabă, alfabetizarea digitală înseamnă dezvoltarea unor competențe în rândul tuturor. Acum nu facem referire doar la elevi, a tuturor cetățenilor, pe 3 domenii: (1) să se asigure accesul la tehnologie, (2) să se asigure într-o manieră sistematizată, adică să existe o strategie la nivel național care să vizeze alfabetizarea digitală și (3) aceste competențe, în cele din urmă, care vin din nivelul doi, să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor. După cum vedem și în mass-media și peste tot, se începe o digitalizare a mai multor arii sociale. Însă nimeni nu își pune problema cum bunica de la sat reușește să facă aceste lucruri. Tocmai din acest motiv este nevoie de această alfabetizare digitală, adică o formă de educație sistematizată.

Spuneați mai devreme că în acest proces de alfabetizare digitală este important să participe toată lumea, nu ne referim doar la elevi care merg la școală și cumva sunt beneficiarii direcți ai acestui proces, dar vorbeați și despre profesori și despre alți membri ai societății. Aș vrea să ne spuneți un pic cum poate avea loc acest proces de alfabetizare digitală în viziunea dumneavoastră în cadrul procesului educațional din Republica Moldova?

În urma studiului pe care l-am realizat și la care au participat 1514 elevi, i-am întrebat și pe ei din punctul lor de vedere care ar fi soluțiile care ar ajuta la alfabetizarea digitală. Mi se pare foarte importantă opinia copiilor care sunt subiecți direcți ai problemei vizate. Împreună cu ei și în baza răspunsurilor lor, am făcut câteva recomandări.

În primul rând, alfabetizarea digitală în educație, per ansamblu, ar trebui să aibă o perspectivă integrată, adică să includă toți actorii implicați începând cu doamnele care lucrează la secretariat, adică în partea de administrare, management instituțional, profesori, elevi și până la familiile elevilor. Dacă ne ocupăm doar de o singură parte din acest întreg cerc de interacțiune, nu o să avem o politică de succes, să-i spunem așa, pentru că în cele din urmă toate acestea interacționează. O includere digitală a tuturor elevilor în primul rând ar trebui să includă asigurarea accesului la tehnologie informațională și comunicațională.

Este de datoria statului, să spunem așa, pentru că asta este realitatea, să asigure accesul, să asigure infrastructura școlilor cu dispozitive digitale destinate procesului educațional. Cum am aflat și în studiul pe care l-am realizat, 26% dintre participanți susțin că și-au desfășurat orele în perioada când a fost școala online pe facebook și pe whatsapp. Nu, nu așa se face școala online, facebook-ul și whatsapp-ul au fost niște aplicații dezvoltate pentru socializare, nu pentru educație. În cele din urmă, se pierde calitatea educației, de aceea cumva ar trebui dotarea infrastructurii școlare cu dispozitive digitale gândite pentru educație. 

Vă referiți, de fapt, și la niște platforme speciale digitale pentru procesul de educație, pentru că iată, de exemplu, acele rețele sociale despre care dumneavoastră aminteați mai devreme, presupun că le distrăgeau de multe ori atenția elevilor de la procesul de studii propriu-zis.

Da, asta-i o observație foarte importantă. În momentul în care este un grup de facebook și acolo diriginta postează nu știu ce anunțuri, nu acorzi aceeași însemnătate ca și cum ai folosi „Teams”, care este o platformă gândită pentru educație. Alte recomandări ar fi să se elaboreze niște standarde minime de competențe digitale. Unu la mână, să definim ce înseamnă competența digitală, pentru că în cadrul studiului am și analizat cadrul legislativ național și nu este o definiție clară. Ce înțelegem prin competența digitală? Pentru că dacă nu o definim, clar că nu o putem măsura. Dacă nu o putem măsura, înseamnă că scoatem din sistemul educațional o generație care nu are competențe digitale. În momentul în care nu poți să evaluezi, nu poți să definești, nu poți să dezvolți lucrul acela la elevi.

Cum ați definit în studiul dumneavoastră competența digitală?

În cadrul studiului, am pornit de la definiția care o dă DigiCom. Este un cadru de competențe digitale la nivel de UE și cumva definește competențele digitale, pentru că este vorba de un cadru, de mai multe competențe digitale ca fiind abilitățile elevilor atât de a folosi tehnologia digitală, cât și de a dezvolta alte abilități în urma folosirii competențelor digitale care în cele din urmă să le îmbunătățească calitatea vieții 

La ce nivel considerați dumneavoastră, dacă ați ajuns la o concluzie în cadrul studiului, că este competența digitală a elevilor din ciclul de învățământ general din Republica Moldova?

 Studiul a ajuns la concluzia că indexul general al nivelului de competențe digitale ar avea o medie de 3,4. Aceste competențe au fost măsurate pe 5 arii care iarăși le-am luat sau cumva le-am adaptat din cadrul de competențe digitale aplicabile la nivel de UE: alfabetizarea digitală, comunicarea și colaborarea, crearea de conținut digital. Au fost operaționalizate mult mai la îndemâna și pe limbajul copiilor.

De exemplu, au fost întrebați în ce măsură de la 1 la 5 pot să facă următoarele lucruri și erau tot felul de afirmații. După aia, a fost aria de creare de conținut digital, siguranță, securitate online și rezolvarea de probleme. Cea mai mare medie a fost la crearea de conținut digital și cea mai mică medie de 2,3 a fost la rezolvarea de probleme, ceea ce mi se pare un aspect foarte problematic care ar trebui studiat și care ar trebui luat în vizor de către autorități, pentru că este vorba de siguranța online a copiilor. În momentul în care nu știi să umbli la setările de confidențialitate, în momentul în care nu poți să identifici un comportament de hărțuire în mediul online, copiii nu se află în siguranță.

Deci noi practic vorbim despre lipsa unor competențe elementare de utilizare a dispozitivelor digitale, ca să înțeleg din ceea ce spuneți dumneavoastră.

Da. Deci au fost măsurate la nivel de competențe pe care ar trebui să le aibă copiii până în vârstă de 16 ani. Deci, bineînțeles, dacă vă trimit dumneavoastră acel chestionar, o să aveți media maximă 5, pentru că ne aflăm în altă categorie de vârstă și ar trebui să avem alte competențe digitale.

De asemenea am observat în studiul dumneavoastră, doamna Bărbuță, că ați vorbit despre categorii ale populației care sunt excluse din procesul de alfabetizare digitală. Aș vrea să dezvoltăm un pic cu dumneavoastră acest subiect, întâi de toate să ne referim la cine sunt membrii acestor categorii care sunt cumva excluse din procesul de alfabetizare digitală și cum se reflectă această excluziune asupra vieții lor și mă refer mai mult poate la viața profesională a acestora?

Foarte bună întrebare și vă mulțumesc pentru ea, pentru că în cele din urmă inegalitățile digitale influențează traseul educațional al copiilor. Lipsa oportunităților de a-ți dezvolta potențialul maxim te limitează în aria profesională. Aici vorbim despre elevi, o să fac referire la elevi, pentru că și studiul are ca și participanți elevi.

Mai multe studii au ajuns la concluzia că, în mod special elevii din mediul rural, elevii a căror părinți sunt plecați în străinătate, copiii din familii transnaționale care au rămas acasă în grija unor terțe persoane, copiii a căror părinți sunt dependenți de tot felul de substanțe nocive, cumva sub umbrela aceasta de copii social-vulnerabili, sunt cei mai afectați de aceste inegalități. Acest lucru a fost cumva confirmat și în Moldova la rezultatele testelor PISA în care copiii din mediul rural au înregistrat un scor semnificativ mai mic. Trei puncte este un scor semnificativ mai mic față de copiii din mediul urban. Cumva în momentul în care mergem și ne axăm doar pe elevii din mediul urban, mergem acolo, facem laboratoare de informatică, robotică etc. – ce se întâmplă cu elevii din mediul rural? Cine le asigură lor o educație de calitate și cine le asigură până la urmă dreptul la informare, că accesul la tehnologii înseamnă și dreptul copilului la informare pe lângă dreptul fundamental la o educație de calitate.

Lipsa acestor competențe digitale le influențează acum procesul de studii, dar aceasta se reflectă și mai târziu când aceștia își aleg o carieră sau când încearcă să se angajeze în câmpul muncii. Cum se reflectă o utilizare rudimentară a dispozitivelor digitale pentru persoanele care nu au avut parte de o astfel de educație atunci când încearcă să se angajeze în câmpul muncii?

Unu la mână, pot spune și din ce mi-au spus copiii în momentul în care am colectat datele au fost câteva situații în care au fost foarte încântați, pentru că a venit cineva și îi întreabă în ce măsură au acces la tehnologie, în ce măsură știu să folosească tehnologia în scop educațional. Era chiar o fată care a spus că demult nu s-a gândit la asta și oare ea o să poată să urmeze un traseu de studii superioare, o să poată să meargă la universitate în Chișinău? Este conștientă că fără un laptop nu ai ce căuta la universitate, fără să știi să lucrezi într-un powerpoint de bază nu prea reușești să obții note de trecere în cadrul universităților. Mulți dintre ei, chiar dacă ar avea potențial, chiar dacă au competențe și sunt capabili să urmeze un traseu educațional, se opresc în faza de: “eu nu pot, nu am nivel de competențe digitale necesare, nu o să merg la universitate”. Atunci renunță la visul lor de a urma studiile superioare, merg la o școală profesională, nu că aia ar fi rea, iarăși nu vreau să accentuez asta.

Pierd pe de o parte ei, pierde pe de altă parte societatea, pentru că vom avea o rată foarte mare de șomaj dacă nu ne ocupăm acum de generația actuală și să dezvoltăm competențe digitale. Economia deja este digitalizată. În momentul în care depui un CV pentru angajare se cer competențe digitale de bază și până la urmă simpla întrebare de bază: cum realizezi un CV dacă nimeni niciodată nu te-a învățat acest lucru?

Da, CV-ul fiind cumva cel mai important în procesul de accedere la un anumit post de muncă. Doamna Bărbuță, voiam să vă întreb dacă în cadrul studiului pe care l-ați realizat ați făcut cumva și o paralelă sau poate o recomandare pentru autoritățile din Republica Moldova? Ce model ar putea să implementeze și din ce țară, la capitolul dezvoltarea digitalizării?

Pe lângă partea de recomandări finale care le-am făcut și printre care pot să mai enumăr câteva, precum elaborarea unui profil digital al absolventului de ciclu general de învățământ, ceea ce la nivel UE este în majoritatea țărilor europene. E

Există în programul școlar, efectiv este inclus pe lângă informatică. În Moldova se face o confuzie foarte mare: avem informatică, nu, informatica nu înseamnă competențe digitale, competențele digitale înseamnă mult mai mult decât doar să mergi la orele de informatică și să înveți cum să aprinzi, cum să stingi procesorul. Asta ar fi un exemplu: să se ia după ceea ce se aplică deja în Europa și s-a dovedit a fi util și chiar a crescut nivelul de competențe digitale, să se elaboreze acest profil digital în baza includerii disciplinei de dezvoltare a competențelor digitale în programul școlar la nivel de învățământ general, după care să se includă obligatoriu un examen de verificare la sfârșitul ciclului liceal. Aici pot să dau exemplul României, care acum 3 ani, dacă nu greșesc, a inclus această recomandare, care la fel a fost făcută în baza unui studiu de politici publice și s-a dovedit a fi foarte utilă. România era acum 4 ani pe ultimul loc la nivel european în ceea ce ține de competențele digitale ale populației tinere. Acum e la coadă, dar nu chiar ultima.

Deci lucrurile s-au mișcat un pic, pentru că ,de obicei, mă gândeam că o să vorbiți despre cazul exemplar al Estoniei, considerată țara cea mai digitalizată dintre toate, dar probabil Republica Moldova are de recuperat foarte mult până a ajunge la un asemenea nivel.

Aveți foarte mare dreptate, pentru că este un exemplu după care se ia cred că toată lumea. Estonia într-adevăr conduce la ceea ce ține nivelul de competențe digitale ale populației tinere și în general nivelul de digitalizare al educației. Până acolo au fost mulți ani de muncă, în care s-a mers pas cu pas prin includerea obligatorie și sistematică în programul școlar al dezvoltării competențelor digitale în rândul elevilor, după care traininguri și cursuri de formare continuă pentru profesori în ceea ce ține dezvoltarea și acumularea de competențe digitale, ca în cele din urmă să se ajungă la niște strategii naționale care să constituie niște exemple.

Sunt mulți pași până acolo. Eu aș fi foarte mulțumită dacă s-ar începe printr-un examen obligatoriu de evaluare a competențelor digitale la final de ciclu liceal, prin definirea clară a ceea ce înțelegem prin competențe digitale, prin monitorizarea continuă a elevilor vulnerabili și a celor din mediul rural, pentru că rămân excluși.

Deci ați recomanda cumva mai multă implicare a elevilor din localitățile rurale în acest proces de învățare digitală și de cunoaștere a digitalizării?

Da, cu precădere este nevoie de o strategie la nivel național care să adreseze inegalitățile digitale pentru elevii din mediul rural și nu numai, aici putem include și elevii cu cerințe educative speciale, Aș fi foarte curioasă și aș face cu drag un studiu să văd în ce măsură au putut participa la școala desfășurată online elevii cu cerințe educative speciale.

Da, cred că aici ar fi și mai complicat de obținut succese. Am în vedere în procesul de învățare digitală, dar pe de altă parte cred că asta le-ar face viața și procesul de învățare mult mai ușor.

Da, deoarece competențele digitale odată căpătate în cadrul școlii, dacă sunt gândite sistematic, sunt transferabile. O calitate de bază a competențelor digitale este posibilitatea de a le transfera în celelalte domenii din viața noastră și atunci, dacă școala are un demers pedagogic în spate care să dezvolte competențele digitale ale elevilor, vom avea viitoarea generație mult mai activă social, politic și economic, deoarece competențele digitale sunt transferabile dintr-un domeniu în altul.

Doamna Bărbuță, eu vă mulțumesc tare mult pentru acest interviu și iată că am ajuns spre final la o notă pozitivă și optimistă a discuției noastre. Rămâne să sperăm că chiar se vor schimba lucrurile și vom avea o strategie națională prin care să ne pese mai mult de digitalizare și de învățare prin digitalizare.

Mulțumesc și eu, la final aș adăuga că totuși și în Moldova avem niște exemple demne de urmat care încă nu au fost urmate de autorități, de oamenii din domeniul educațional, care sunt factorii de decizie.

La ce exemple vă referiți?

De exemplu, poate fi școala viitorului – un proiect de succes și care chiar are niște rapoarte cu utilizări foarte utile și care pot fi luate în considerare de către autorități. În momentul în care problema este abordată la nivel de autoritate, de factor decizional, impactul este mult mai mare.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept