Podcast 52 „Noi și Europa”. Summit-ul NATO de la Madrid și noile priorități pentru consolidarea securității transatlantice

În ultimele patru luni, Alianța Nord-Atlantică și-a reconfirmat statutul de actor global, capabil să fortifice apărarea membrilor săi în fața amenințărilor externe. Mai mult decât atât, NATO și-a reafirmat rolul-cheie în asigurarea securității continentului european, în ciuda mai multor inițiative și demersuri din ultimii ani privind consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene. Flacul estic al NATO nu a făcut excepție de la regulă. Astăzi, mai mult ca niciodată, NATO este pregătită să răspundă unui atac militar dinspre Federația Rusă printr-o prezență numeric mai semnificativă de forțe de la Marea Baltică la Marea Neagră.

Summit-ul de la Madrid din 29 – 30 Iunie vine să crească efectivele Forței de Reacție Rapidă de la 40 000 la 300 000 de militari și să articuleze sprijinul NATO pentru Ucraina, dar și Georgia și Republica Moldova. Totodată, summit-ul va include pe agenda de discuții oportunitatea acceptării Suediei și Finlandei în cadrul Alianței prin medierea veto-ului Turciei asupra extinderii NATO spre nordul Europei.

Discutăm într-un nou podcast „Noi și Europa” despre prioritățile curente pentru consolidarea securității transatlantice și răspunsul Alianței la provocările externe curente. Invitata noastră este Ionela Maria Ciolan, cercetător în politica externă și de securitate a UE și NATO.

 

*****

Doamnă Ciolan, în ultimele luni am asistat la mai multe evenimente ce au vizat Alianța Nord-Atlantică. Agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei cumva a produs revizuirea politicilor de apărare și de securitate în mai multe țări, în special în rândul celor aflate în proximitatea Rusiei și Ucrainei. Un bun exemplu în acest sens sunt Finlanda și Suedia, care, iată, și-au anunțat deschis intenția de a deveni membre NATO, deși înaintea războiului, erau state neutre și aveau o tradiție/istorie lungă de neutralitate. Mai mult decât atât, suportul pentru aderare la NATO în rândul populației celor două țări a crescut spectaculos după data de 24 februarie, când Rusia a început războiul împotriva Ucrainei. Cum vedeți dvs. perspectiva extinderii Alianței Nord-Atlantice în Europa de Nord și învecinarea NATO cu Rusia de-a lungul frontierei finlandeze?

Mulțumesc foarte mult pentru această întrebare. Într-adevăr, cea mai mare schimbare în cadrul NATO ca urmare a începutului războiului ruso-ucrainean este dorința Finlandei și Suediei de a deveni state aliate. Dorința aceasta se datorează, în parte, începerii conflictului din Ucraina, dar și ambiția acestor state de a fi plasate sub umbrela securității NATO pentru viitor, în ceea ce priveșete China, dar și Rusia, în zona Arcticului. De ce am zis zona Arcticului? În ultimii ani, am observat o atenție crescută pentru vecinătatea nordică și deteriorarea securității din zona arctică. Pe de o parte, vedem militarizarea zonei arctice apaținând Federației Ruse. De cealaltă parte, Republica Chineză își propune ca până în 2030 să ajungă o mare putere în zona arctică și este interesată de această zonă din diverse considerente. Care ar fi aceste considerente? Sunt, la momentul actual, cinci mari bătălii. Pe de o parte, bătălia economică odată cu schimbările climatice oceanul arctic devine frecventabil și se preconizează că, în câțiva ani, acesta va putea deveni și navigabil în timpul verii, ceea ce înseamnă reducerea costurilor transportului din China către Europa cu câteva miliarde de dolari.

Pe lângă această competiție pentru zona economică, pe care o aduce încălzirea globală în zona arctică, faptul că în zona respectivă există numeroase resurse de petrol/gaz care pot fi exploatate, de materiale rare necesare dezvoltării tehnologice, se pune problema și unei competiții geopolitice. Dominarea zonei arctice este importantă și privită cu interes nu doar de către Rusia, ci și de China. Ca să conchid, în flancul estic avem Rusia, care devine un stat agresor și asta a tras semnale de atenție pentru Suedia și Finlanda, dar și în vecinătatea nordică avem potențiali agresori Rusia și China, iar cele două state au decis că acum este momentul ca ele să aibă mai multe garanții de securitate, renunțând la politica lor de neutralitate pentru a deveni state membre NATO.

După această decizie a Finlandei și Suediei de a se alătura și deveni membre ale Alianței Nord-Atlantice, am văzut că Turcia a anunțat veto pe marginea aderării celor două state nordice la NATO, ceea ce seamănă în prezent cu o potențială criză în acest parcurs euro-atlantic al Suediei și Finlandei. Ce credeți că își dorește să obțină regimul de la Ankara prin această opoziție pe care o manifestă în raport cu aderarea Suediei și Finlandei la NATO?

Aș începe prin a preciza faptul că, în acest moment, atât Suedia cât și Finlanda poartă numeroase negocieri cu actualele state membre NATO privind candidatura lor, pentru că procesul lor de aderare trebuie să afie aprobat prin consens, adică în totalitate, de actualele state membre NATO. Aici intervine cumva și faptul că Turcia are o agendă privind Suedia și Finalanda, o agendă pe care ei încearcă să și-o îndeplinească în această perioadă. Numeroși experți, în special cei care au expertiză pe Turcia, sugerează că guvernul de la Ankara folosește acest moment pentru a-și rezolva anumite probleme ce țin de politica domestică. Dificultățile în relațiile bilaterale dintre Suedia, Finlanda și Turcia țin de câțiva ani și sunt datoratede faptului că, după 2016, ambele țări nordice au produs un embargo prin care nu mai vând arme către Turcia din cauza implicării Turciei în războiul din Siria. Apoi, guvernul de la Ankara sugerează că avem în Stockholm și în Helsinki o politică mai tolerantă față de grupările curde, considerate teroriste de către Turcia. Aici există această disensiune, pentru că președintele Erdogan susține că NATO este o alianță de securitate și nu ar trebui să accepte în cadrul său state care tolerează grupări teroriste. Prin urmare, în această perioadă se poartă numeroase negocieri, negocieri care sunt moderate și de către Secretariatul General al NATO și, poate, sperăm că vor fi rezolvate până la summitul din Madrid de la sfârșitul acestei luni.

Tot în ultimele săptămâni, NATO a decis crearea a patru grupuri de luptă noi, în Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia. Acestea se vor alătura celor patru grupuri deja existente în Țările Baltice și în Polonia. Împreună vor crește, într-un fel, prezența numerică și strategică a trupelor NATO pe flancul de est de la Marea Baltică și la Marea Neagră. Cât de importante sunt aceste grupuri de luptă și ce alte acțiuni sunt în vizorul Alianței pentru a securiza și apărarea acestor state în fața pericolului rus?

Aceste schimbări ale NATO și această întărire a posturii de securitate și apărare pe flancul sud-estic este foarte importantă. Prin crearea celor patru batalioane multinaționale, care practic au întărit flancul sud-estic, NATO a ajuns să aibă o singură prezență de securitate de la Marea Baltică la Marea Neagră. Înainte de războiul din Ucraina, NATO avea două poziții, două posturi de apărare și securitate pe flancul estic. Aveam, pe de o parte, prezența consolidată în Polonia și Țările Baltice și prezența adaptată în flancul sud-estic.

Practic, am văzut că s-a ajuns la un consens în cadrul Alianței pentru a avea o singură postură de apărare, ceea ce ne avantajează în special pe noi, aliații din flancul sud-estic, pentru că vom avea acum și trupe NATO staționate prin rotație pe teritoriul țărilor noastre. De asemena, de la începutul războiului din Ucraina, liderii NATO au luat o serie de măsuri. Pe de o parte, vedem că invazia militară a Rusiei în Ucraina practic creează o nouă realitate de securitate pe continentul european. Este pentru prima dată după al doilea război mondial când avem un război de o asemenea amploare, când un stat european încalcă normele dreptului internațional și pune în pericol arhitectura de securitate europeană. Vedem faptul că aliații lucrează în această perioadă pentru a decide resetarea posturii de descurajare și apărare colectivă în Europa printr-o creștere mai substanțială a forțelor aliate pe flacul estic.

Aș vrea să mai punctez aici și faătul că, după februarie, NATO a și activat, pentru prima dată în istoria sa, forța sa de reacție rapidă și a trimis în România un detașament de 500 de militari francezi, acoperind, practic, vârful de lance al acestei forțe ce întrunește în jur de 40 000 de soldați. Aș vrea să mai punctez faptul că în această perioadă se poartă discuții despre conceptul strategic care urmează să fie adoptat la sfârșitul acestei luni la Madrid, în cadrul summit-ului NATO. Acest concept strategic reprezintă o hartă cu cele mai importante priorități, zone de acțiune, zone de focus pentru alianță pentru următorii zece ani.

Doamnă Ciolan, vreau să vorbim un pic în cadrul dialogului nostru și despre relația inexistentă dintre NATO și Rusia. Înțelegem cu toții că eforturile Alianței ca să descurajeze invazia militară a Rusiei în Ucraina nu s-au bucurat de succes. Ultima ședință a Consiliului NATO-Rusia din ianuarie 2022, dinainte să înceapă războiul din Ucraina, cred că va rămâne, pentru o bună bucată de timp, ultima interacțiune la nivel înalt dintre cele două părți. Dumneavoastră credeți că la ora actuală există loc pentru potențiale discuții despre NATO și Rusia pe marginea războiului din Ucraina?

La momentul actual, cooperarea dintre NATO și Rusia este sistată din 2014, de când Rusia a anexat Crimeea. De asemenea, la momentul actual sunt deschise doar liniile de comunicare politică și militară dintre Alianță și Kremlin, cu ideea de a păstra transparența și comunicarea directă între cele două părți. Nu putem să vorbim de reluarea unei forme de cooperări, pentru că Rusia reprezintă, în acest moment, cel mai mare agresor în securitatea Alianței și a spațiului european.

În ultimii ani, am asistat la mai multe dezbateri în interiorul Uniunii Europene pe marginea conceptului de autonomie strategică a blocului comunitar, concept care se referea inclusiv la dezvoltarea capacității de apărare și securitate a Uniunii Europene, dar și consolidarea rolului UE în consolidarea securității pe continentul european. De exemplu, Franța a fost una din țările care a susținut activ această idee. Mai este relevantă această abordare, în condițiile în care, iată, SUA și NATO au dictat cumva tonul acțiunilor de consolidare a apărării spațiului european și asistenței pentru Ucraina, după războiul pornit de Rusia împotriva acestei țări pe 24 februarie.

Aceasta este o întrebare foarte bună. Depinde pe cine întrebați: dacă este un expert din vestul Europei sau un expert din estul Europei. Veți primi răspunsuri diferite. Liderii statelor vest-europene, în special președintele Macron, își doresc în continuare întărirea capacităților de apărare în cadrul UE. Pot să considere că și Uniunea Europeană trebuie să aibă capacități de a se apăra împotriva unei agresiuni externe și să nu ne bazăm doar pe NATO. Dacă ne uităm la perspectiva estică, lucrurile sunt mult mai conturate, pentru că, pentru țările din Europa Centrală și de Est, NATO reprezintă singurul garant de securitate. Relația cu Statele Unite și parteneriatul cu Marea Britanie în anumite situații de asemenea au prioritate în ceea ce privește legătura de cooperare din punct de vedere militar și securitar decât relația cu alte țări vest-europene. Putem să zicem că mulți și-ar dori ca această autonomie strategică să nu mai continuie, pentru că acest proiect este văzut ca un proiect care ar putea diminua Alianța Nord-Atlantică.

Trebuie să ținem cont că această dorință a președintelui Macron de a întări această autonomie strategică, pentru moment, este pusă deoparte. Probabil că, pe viitor, va avea numeroase piedici din partea țărilor din Europa Centrală și de Est. Dacă, cumva, acest proiect va continua, va continua doar prin prisma prin care acesta va fi complementar atribuțiilor NATO și nu ar concura cu capacitățile și obiectivele startegice pe care le are Alianța Nord-Atlantică.

Cum credeți că se va schimba politica comună de securitate și de apărare a UE, în condițiile în care vom avea în Ucraina un război prelungit, așa cum atenționează mai mulți oficiali ai NATO, dar și experți de securitate?

Este foarte greu, la momentul actual, să dau un răspuns foarte clar, pentru că mă uit la ce se discută în Bruxelles, eu lucrând în Bruxelles și având contact cu acest mediu. Mă uit, de asemenea, și la busola startegică care a fost adoptată în martie, la câteva săptămâni de la începerea războiului din Ucraina. În respectivul document strategic, se face referire la Rusia, dar nu se face atât de mult referire la vecinătatea estică. Vedem un interes al Uniunii Europene de a se extinde către America Latină, Africa, Indo-Pacific. Deci, practic vedem că sunt numeroase obiective de politică externă ale țărilor vest-europene incluse acolo și, poate, un focus mai scăzut către zona est-europeană. Lucru dovedit atât de faptul că atât la Berlin, cât și la Paris, se dorește ajungerea la un consens în privința războiului din Ucraina și un armistițiu, lăsând loc de manevră și președintelui Putin. Este foarte greu de menționat, la momentul actual, cum va arăta politica europeană de apărare și securitate. Ce pot să vă zic este că tot ce ține de hybrid security (securitatea hibridă) se va dezvolta din ce în ce mai mult. Aici Uniunea Europeană are mult mai multe abilități și capacități pe care le poate exploata, în special în ceea ce privește securitatea cibernetică, lupta împotriva propagandei, dezinformării. În ceea ce privește securitatea clasică, majoritatea țărilor din Europa vor dori ca aceasta să rămână sub umbrela NATO.

*****

Ați ascultat podcastul „Noi și Europa”, un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, dezvoltat în parteneriat cu Radio Chișinău, Zugo, și Fundația Konrad Adenauer. Le găsiți pe platformele de podcast și în emisie la radio. Eu sunt Cristina Popușoi și vă dau întâlnire data viitoare, ca să discutăm împreună despre realitățile europene.