Studiu de politici publice: Implementarea conceptului ,,Safe City” în mun. Chișinău

14 June 2022

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat și cu susținerea financiară oferită de Fundația Soros Moldova, a organizat, joi, 9 iunie curent, un eveniment de prezentarea a rezultatelor studiului de politici publice „Implementarea conceptului ,,Safe City” în mun. Chișinău”.

Studiul a fost prezentat de Ion Gulei, bursier al programului „Politici Publice pentru Dezvoltare”, fiind elaborat ca urmare a necesității de identificare și relevare a amenințărilor și a vulnerabilităților autorităților publice în domeniul menținerii, asigurării și restabilirii ordinii publice în mun. Chișinău.

Potrivit autorului, în perioada anilor 2017-2021, dintre 400 de orașe europene evaluate după indicatorii de siguranță, mun. Chișinău a fost poziționat la mijlocul clasamentului. Totodată, în perioada anilor 2017-2021, în spațiile publice din mun. Chișinău au fost săvârșite 19 256 de infracțiuni (furturi, jafuri, tâlhării, pungășii, acte de huliganism, vătămări intenționate medii și grave ale integrității corporale, omoruri, violuri, infracțiuni ecologice, furturi ale mijloace- lor de transport și infracțiuni în domeniul încălcării regulilor de circulație rutieră).

„În mun. Chișinău nu sunt instalate camere de supraveghere a ordinii și securității publice. De asemenea, în municipiu numărul de corpuri de iluminat stradal este repartizat neuniform pe sectoare, iar corpurile de iluminat obișnuite sunt utilizate într-o măsura mai mare decât corpurile de iluminat LED”, consideră Ion Gulei.

Adrian Ermurachi, mentor în cadrul programului „Politici Publice pentru Dezvoltare”, a menționat: „Analiza prezentată astăzi demonstrează că, atât la nivelul datelor statistice, cât și la poziționare ca și oraș, constatăm că situația în municipiul Chișinău nu este una atât de bună cum pare la prima vedere. Astfel, politica publică prezentată astăzi vine cu niște opțiuni reale și care sunt corelate și din punct de vedere a capacităților bugetare a autorităților publice, iar municipiul Chișinău ar putea ușor să le preia și să le implementeze în practică”.

La rândul său, Alexandru Tocarjevschi, Șef al Direcției politici în domeniul ordinii și securității publice a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a spus: „Mă bucur că a fost cercetat amănunțit acest subiect ce ține de implementarea conceptului de „safe city”. Într-adevăr MAI are ca prioritate planificată și se află în proces de elaborare și definitivare a diferitor politici publice, printre care și politica publică ce ține de modernizarea tehnologică a sistemului de siguranță publică și rutieră. Este vorba aici și de politica de digitalizare a sistemului afacerilor interne, în scopul îmbunătățirii calității serviciului, a intervenției, ca cetățenii să se simtă în siguranță. Sunt sigur că studiul prezentat astăzi, care prezintă riscurile și vulnerabilitățile care există la moment, este în corelare cu politicile la care lucrăm actualmente”.

„La moment, MAI are un sistem de monitorizare video și are experiența de implementare a tehnologiei, însă, cum este menționat și în studiu, sistemul actual de care dispunem este doar un flagel a sistemului de ordine și siguranță publică. Astfel, pentru implementarea și realizarea ideilor propuse este necesar de adaptat cadrul normativ, care ar da legalitate sistemului și a determina rolurile fiecărui participant. Având în vedere experiența noastră la MAI suntem sigur că vom prelua multe din ideile prezentate în studiul de astăzi”, a concluzionat, Igor Bivol, Director adjunct al Serviciului Tehnologii Informaționale, Ministerul Afacerilor Interne.

Pentru îmbunătățirea situației existente și evidențierea unei soluții durabile, autorul studiului vine și cu o analiză a posibililor acțiuni se recomandă a fi întreprinse următoarele acțiuni:

  • Instituirea sistemului de supraveghere video a spațiilor publice din mun. Chișinău (elaborarea și aprobarea cadrului normativ, achiziționarea, instalarea și configurarea preliminară a 388 de camere de supraveghere video), costuri aproximative – 30 600 000 lei.
  • Instalarea echipamentelor de iluminat stradal al spațiilor publice adiacente din mun. Chișinău (achiziționarea, instalarea echipamentelor de iluminat stradal LED și înlocuirea corpurilor de iluminat obișnuite), costuri aproximative – 2 000 000 lei.
  • Instituirea sistemului de supraveghere video a spațiilor publice și instalarea corpurilor de iluminat LED în mun. Chișinău, costuri aproximative – 32 600 000 lei.

Pentru mai multe detalii puteți urmări în reluare transmisiunea live aici.

Versiunea finală a Studiului este disponibilă aici.

Acest studiu de politici publice a fost elaborat de către autor în anul 2022 în cadrul proiectului „Politici publice pentru dezvoltare”, implementat de IPRE, în cooperare și cu susținerea financiară a Fundației Soros Moldova. Opiniile exprimate în acest studiu de politici publice aparțin în exclusivitate autorului și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Soros Moldova și/sau al IPRE.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept