Podcast 47. „Noi și Europa”. Reacția Occidentului la războiul declanșat de Rusia în Ucraina: implicații pe termen scurt și mediu

25 martie 2022

Cu aplauze la unison de pe ambele maluri ale Atlanticului. Așa au început și s-au încheiat adresările președintelui Zelenskiy către Parlamentul European, Congresul American sau Camera Comunelor. Rezistența și determinarea demonstrată de poporul ucrainean în plin război au trezit mai mult decât empatie în capitalele occidentale. În ultimele săptămâni, țările Uniunii Europene, alături de Statele Unite, Canada și alte state democratice au acționat la unison în direcția sprijinirii Ucrainei și sancționării Federației Ruse. După ani întregi în care politica Occidentului față de Federația Rusă a fost deseori fragmentată de interese de ordin comercial sau energetic, astăzi, mai mult ca niciodată, spațiul euro-antlantic formează un front comun împotriva războiului.

În ultimele săptămâni, Uniunea Europeană și Statele Unite au anunțat oferirea unui suport considerabil de ordin militar, economic și umanitar pentru Ucraina. Pe 15 martie, Statele Unite au anunțat despre un ajutor de 13,6 miliarde de dolari pentru Ucraina, inclusiv 6,5 miliarde sub forma de asistență militară. În același timp, Uniunea Europeană a anunțat despre oferirea a circa 1,4 miliarde de euro Kievului, în cadrul diferitor programe de sprijin. Aceste fonduri au fost dublate de sancțiunile fără precedent instituite asupra economiei Federației Ruse, menite să puna presiune asupra Kremlinului și să determine încetarea cât mai rapidă a focului.

În ce măsură asistența Occidentului a reușit să consolideze capacitățile de luptă ale Ucrainei? Cât de viabile și realizabile sunt solicitările Ucrainei față de NATO și Uniunea Europeană? Ce acțiuni ar trebui să întreprindă cele două organizații pentru a ajuta Ucraina în perioada imediat următoare? Vom încerca să găsim răspunsuri la aceste întrebări alături de Robert Lupițu, redactor-șef al platformei media caleaeuropeană.ro.

 

—–

 

Domnule Lupițu, de aproape o lună Rusia poartă un război în Ucraina și împotriva Ucrainei. Cum se vede această agresiune militară, această invazie militară, la scară largă de la București și care este starea de spirit în rândul societății românești?

În primul rând, mulțumesc pentru invitație. În al doilea rând, situația creată de Rusia, agresiunea militară împotriva Ucrainei, se vede de la București așa cum este: un război ilegitim și ilegal, pornit de către Federația Rus  împotriva unui stat independent, suveran, căruia îi încalcă integritatea teritorială, punând în egală măsură, între paranteze, dreptul internațional, normele internaționale și orice acord internațional la care Federația Rusă este parte. Din acest punct de vedere, și riposta sau reacțiile pe care le-am văzut de la București, dar și din cancelariile occidentale: de la de la Washington, de la Londra, de la Berlin, de la Paris, de la Bruxelles, au fost reacții nu doar de condamnare, ci și de măsuri, care să arate de fapt ce a făcut Federația Rusă și felul ilicit în care s-a comportat prin acest război.

La București situația este privită din mai multe perspective. În primul rând, Bucureștiul arată încă o dată și transmite încă o dată ceea ce a semnalat din 2014 încoace, odată cu anexarea ilegală a Crimeii de către Federația Rusă, spunând că o eventuală invazie a Rusiei, un eventual atac militar al Rusiei, o eventuală ciocnire între Rusia și Ucraina, va veni dinspre sud, dinspre Marea Neagră. Prin urmare Bucureștiul cere și solicită mai multe trupe NATO pe teritoriul României, o reasigurare și descurajare completă pe tot flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. În egală măsură, Bucureștiul a operaționalizat cât se poate de repede un centru umanitar pentru a sprijini Ucraina, pentru a ajuta cu sprijin logistic, cu ajutoare umanitare, hrană, alimente, haine, medicamente, apă, tot ce se poate oferi. Un sprijin similar fiind acordat și Republicii Moldova, pentru că după Polonia și România, Republica Moldova este în top 3 cele mai afectate de valurile de persoane care fug din calea războiului.

Nu le-aș numi neapărat refugiați pentru că sunt oameni care au o viață în Ucraina. Sunt oameni care aveau un loc de muncă, care aveau o locuință, care își trimiteau copiii la școală, care făceau parte din societatea unei națiuni care își dorește un anumit destin. Prin urmare, aceste persoane sunt acum sprijinite. Și mai este o a treia chestiune din care se văd lucrurile de la București, și anume, cum încercăm să atenuăm cât mai mult posibil din impactul, mult mai mic, e adevărat, al sancțiunilor pe care noi Occidentul le aplicăm Federației Ruse. Asta înseamnă să ne pregătim pentru o decuplare de sursele de energie rusești. Asta înseamnă să diversificăm sursele de aprovizionare, pentru că în general, dependența în relația aceasta, să spunem între Europa și Rusia, pe zona comercială, dependența mai mare și dependența categoric mai mare este cea a Rusiei de Europa decât invers.

Mi se pare important să reamintim acest lucru în discuțiile pe care le avem pentru că în spațiul nostru, poate mai afectat de dezinformare decât în celelalte societăți, de exemplu din Occident, persista cumva o idee eronată, desigur, că cel mai mult ar avea de pierdut, sau la fel de mult ar avea de pierdut, și statele care impun sancțiuni. Iar adevărul cumva dacă stăm să îl privim e un pic un pic altul.

Nu vorba doar despre adevăr în situația asta. Este vorba și despre liberul arbitru pe care aici în occident îl avem și care spune așa: nu contează și cât de mic ar fi costul pe care trebuie să îl suportam noi, este important să facem acest lucru pentru că este corect, pentru că ceea ce a făcut Rusia este ilegal și ilicit. Din acest motiv, vedem decizii fără precedent numai dacă ne gândim și la Germania.

Neapărat ajungem să dezvoltăm acest subiect, dar până atunci, domnule Lupițu, dacă este să facem așa o intruziune, să zicem, în trecutul foarte recent, înainte de agresiunea militară și de războiul pornit de Rusia în Ucraina, s-a discutat foarte mult despre o lipsă de coeziune a statelor din Occident în raport cu Rusia, înainte ca Kremlinul să dea acest ordin de invadare a Ucrainei. Dar iată noi vedem în ultimele săptămâni, în această situație de război, că Occidentul, țările din Occident, vorbesc pe aceeași voce sau într-o singură voce. Care credeți că sunt motivele care i-au făcut pe cei din cadrul NATO și pe cei din cadrul Uniunii Europene, să adopte în sfârșit această poziție unitară față de Rusia, condamnând acțiunile Kremlinului?

Cred că aici ține un pic și de specificul fiecărei capitale în parte, fiecărei țări în parte, pentru că dacă ne gândim la Polonia, România, și țările baltice, este și argumentul istoric și anume trecutul zbuciumat pe care l-am avut în vremurile de ocupație, dar și inspirație sovietică. Evident, după ce ne-am apropiat și am intrat în Uniunea Europeană și NATO, și am redevenit parte a ceea ce eram până în al doilea război mondial, o parte a Europei democratice. Prin urmare, altfel se văd lucrurile de aici. Întotdeauna am semnalat că strategia Rusiei este un fel de divide et impera, caută să restabilească, să divizeze coeziunea din cadrul Uniunii Europene.

Dacă ne uităm la Ungaria, de pildă, care are o relație apropiată prin prisma lui Viktor Orban, a premierului său, cu Federația Rusă, lucrurile se văd altfel. La fel și Austria, o țară care este membră a Uniunii Europene, nu și a NATO, este o țară cu statut neutru. Să ne aducem aminte undeva că în 2018 Vladimir Putin chiar a fost invitat la nunta unei foste ministre de externe a Austriei. În egală măsură, anumite companii cum este OMW Austria, avea o participație la proiectele Gazprom, multe proiecte Gazprom, și chiar la Nord Stream 2. Italia, de exemplu, pentru că este relație energetică puternică acolo între Enel și alte companii și Federația Rusă. Deci sunt lucruri diferite.

Dacă ne gândim la Germania și dincolo de interesele sale economice, la Franța sau la Marea Britanie, acolo și istoria le obligă să reacționeze. Pentru că este acea istorie care a obligat Franța și Marea Britanie să se pună la masă cu Hitler în 1938, cu acordurile de la Munchen, privind regiunea sudetă. Deci eu fac referire la aceste acorduri pentru că sunt foarte multe similitudini în ceea ce face Federația Rusă în ultima lună deja aproape, pe modelul patentat din nefericire de Germania nazistă în anii celui de-al doilea război mondial și înaintea acestora. Ceea ce ne-a determinat să acționăm unitar. Aici aș face un pic referire la ceea ce spunea șeful diplomației europene, Josep Borrell. Întrebat cum de s-a atins până la urmă unanimitatea în sancțiuni, pentru că statele membre trebuiau să aibă un consens la nivelul Uniunii Europene când vine vorba de sancțiuni, păi s-a atins pentru că unii au dorit și alții nu s-au opus. Adică, cu alte cuvinte, chiar dacă țări precum Ungaria, Austria, poate și Italia, nu au fost totalmente de acord, nu s-au opus, pentru că este mai importantă coeziunea europeană. Este mai important bunul acesta comun pe care îl avem, de exemplu, chiar dacă anumite țări, cum este Ungaria de pildă, sau poate Italia, care au sau aveau relații bune comerciale cu Rusia, nu sunt relații care nu sunt depășite și pot fi suplinite cu foarte mult brio de ceea ce avem în interiorul Uniunii Europene, și anume comerțul intracomunitar, piața unică, care aduce dividende foarte mari tuturor statelor membre.

Deci teza aceasta că avem de suferit pentru că aplicăm sancțiuni Rusiei, ok, fiecare în funcție de anumite relații economice poate suferi niște pierderi, dar apartenența la un proiect comun care să dea acest mesaj – Uniunea Europeană, că nu este ok ce face Rusia acolo și să sprijine Ucraina, și să aplice sancțiuni, este cu mult mai importantă și mai aducătoare de beneficii economice și bunăstare pentru Ungaria, și pentru orice alt stat membru, decât a ezita în a condamna ceea ce a făcut Rusia. Tocmai din acest motiv cred că a fost foarte important că Uniunea Europeană a acționat unitar și mă bazez să o facă în continuare.

Domnule Lupițu, am putea spune că revelația în această situație de criză și de război a fost într-un fel Germania. Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunțat la sfârșitul lunii februarie, la doar trei zile de la începutul războiului rus în Ucraina, despre investiții masive în sistemul de apărare al Germaniei. Germania a susținut sancțiunile economice împotriva Federației Ruse și chiar a pus pe stop acel mare proiect Nord Stream 2, despre care a vorbit foarte mult în ultimii ani, proiect care practic era gata și trebuia doar să își înceapă activitatea. Însă, iată, din cauza agresiunii ruse și a războiului rus, mai bine ar fi ar fi să spunem, Germania a pus acest proiect pe stop. În opinia dumneavoastră, ce schimbări de ordin politic intern și extern de la Berlin au făcut sau au generat această atitudine dură, dar potrivită, a Germaniei în acest război al Federației Ruse împotriva Ucrainei?

Cred ca a ținut de mai multe aspecte, cred că vorbim și de presiunea internațională, presiunea din partea aliaților, ca Germania să reacționeze. Mi-aduc aminte că de ani de zile se vorbește, când vine vorba de Germania cu privire la angajamentele sale de a crește bugetul militar, secretarul general al NATO folosește sau folosea adesea aceeași exprimare – contează ceea ce face cea mai mare putere economică din Europa cu banii săi. Lucruri pe care la un moment dat le spunea și Donald Trump în momentul în care critica Germania pentru atitudinea, spunea el „delincventă”, în sensul în care se bazează pe securitatea NATO în timp ce pompează bani în conductele rusești. Acum, în ce ține de Nord Stream 2 și până la Nord Stream 2, de fapt pe lângă poarta de presiune internațională, vorbim despre acea responsabilitate istorică pe care Germania adesea o invocă pentru a nu face anumite acțiuni in zona militară.

Ei, cred că tocmai acea responsabilitate istorică a fost declanșatorul, dacă putem spune așa, pentru ca Germania să facă un pas în direcția bună. Pentru că ceea ce face Federația Rusă acum, prin felul în care a acționat și acționează, ne aduce aminte, și multora le-a adus aminte, de Germania nazistă. Am văzut comparații și chiar combinații de nume, nu mai este Vladimir Putin, ci este Putler. Se vorbește de fapt despre Serghei Lavrov că este Ribbentrop-ul lui Putin, chiar dacă nici Veaceslav Molotov nu a fost mai departe de Ribbentrop, dacă ne gândim la acel pact de neagresiune, care până la urmă, apropo, ca să fim corecți cu istoria, a facilitat începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Poate merită să vorbim un pic și despre vina sovietică în declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, și prin urmare, transferând-o ca moștenire, să vorbim și despre vina Rusiei, pentru că Rusia își asumă că este continuatoarea Uniunii Sovietice. Dar cu asta închid paranteza. Ce se întâmplă în partea de Nord Stream 2 și zona economică poate ar fi avut un efect mai puternic dacă acel Nord Stream 2 deja era în funcțiune și pompa gaze, înainte ca el să fie oprit. Semnalul a fost mai degrabă simbolic, a fost mai degrabă de imagine, dar în egală măsură a transmis un mesaj pentru companiile implicate în acest proiect. Pentru că am văzut multe companii care au participat la proiectul Nord Stream 2, cum ar fi Shell sau OMW,  care au început să se retragă din Rusia, deși ele participau în Rusia și pe alte proiecte. Deci în acest sens putem privi semnalul. Pe de altă parte, Nord Stream 2 a fost destinată pentru a crește dependența Europei de gazul rusesc, care oricum este ridicată și practic nu creștem acel procent, în timp ce încercăm să diminuăm această dependență de gazul rusesc, prin măsurile care au fost anunțate recent, prin importul de gaz natural lichefiat, diversificat de surse, poate din Azerbaidjan, poate din alte zone, sau energie regenerabilă, că tot căutăm această neutralitate climatică.

Legat de bugetul apărării, va conta foarte mult ce va însemna această injectare de 100 de miliarde de euro, dacă este o injectare de moment și dacă ea apoi se va mai domoli, clar va depăși bugetul, va depăși ținta sau recomandarea de 2 la sută din cadrul NATO. Va fi peste doi la sută. Cu aceste 100 de miliarde în plus, Germania va deveni al treilea buget militar al lumii după Statele Unite și după China, deci va depăși la scară largă Federația Rusă în termeni de investiții militare. Dar Germania are o armată prost echipată și prin urmare trebuie să parcurgă un proces destul de lung în această direcție de a-și moderniza forțele și vom vedea ce va însemna această modernizare. Înțeleg că Germania are un acord de principiu să achiziționeze 35 de avioane americane, de ultimă generație, ceea ce este foarte bine. Doar că în egală măsură Germania lucra la un proiect comun cu Franța și cu Spania pentru a crea avionul viitorului, primul avion de luptă european, cu adevărat european, creat într-un consorțiu european. Acest viitor avion de luptă, despre care se vorbea să fie gata undeva prin 2035-2040, ar trebui să fie echivalentul avioanelor de ultimă generație de acum. Vedem dacă vor putea să meargă în paralel cu cele două sau vor alege soluția americană.

Vorbind deja și apropiindu-ne în discuția noastră despre echipamentul militar, aș vrea să vă întreb, domnule Lupițu, știm cu toții în ultimele săptămâni cred că principala cerere a Kievului a fost cea de a închide cerul deasupra Ucrainei. Aș vrea să vă întreb dacă ați observat dumneavoastră, urmărind declarațiile liderilor occidentali, ați observat în discursurile lor o schimbare  de paradigmă în raport cu această cerere a Ucrainei? Și înainte de asta, haideți să le explicăm un pic ascultătorilor noștri, care poate nu neapărat sunt foarte bine avizați în ceea ce privește domeniul militar, ce ar însemna de fapt o închidere a cerului deasupra Ucrainei?

Înseamnă în acest sens, dacă ne raportăm și la exemple istorice, pentru a fi executată ca la carte o astfel de abordare, o astfel de măsură, și anume de a crea o zonă de interdicție aeriana, teoretic ar trebui să avem o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU prin care se aprobă și cineva este mandatat să facă această misiune de închidere a spațiului aerian și practic să survoleze spațiul aerian al Ucrainei în acest an, pentru a nu permite nici unei alte aeronave să survoleze spațiul aerian. Practic, să asigure superioritate aeriană  pentru a evita orice potențial atac dinspre aer împotriva Ucrainei. Este greu de crezut că vom avea un astfel de acord internațional pentru că Rusia va opune un drept de veto în Consiliul de Securitate.

S-a mai întâmplat în istorie să fie create coaliții de voință care nu au ținut cont de rezoluția ONU. Am văzut-o în Irak cu acea coaliție de voință – SUA, Franța, Marea Britanie. Problema în acest sens este următoarea: actualmente, dacă ne uităm la războiul din Ucraina, provocat de Rusia în Ucraina, vedem un singur agresor – Federația Rusă, care a intrat cu arme, cu tancuri, cu rachete, cu soldați, cu toate cele în Ucraina. Dacă o coaliție de state ar decide să intervină fără un mandat internațional, ar pune în practică o măsură tot printr-o metodă care nu respectă prevederile internaționale. Occidentul, acuzând Federația Rusă de ceea ce face, Occidentul gândește și pe această paradigmă a respectării drepturilor, pentru că aceasta este principala chestiune.

A doua chestiune ține de limitarea conflictului în zona în care se află. Chiar dacă știm că sună cinic și sună dezamăgitor pentru cetățenii ucraineni care mor, dar aceasta este poziția explicată din perspectiva expertizei militare și de securitate pe care experții NATO o au. Pentru că în cazul în care s-ar crea această zonă prin care aeronave NATO sau aeronave ale statelor NATO, aeronave occidentale, ar asigura spațiul aerian al Ucraine,i ar putea exista riscul foarte mare sau aproape iminent de ciocniri cu aviația rusă. Fie că Rusia ar provoca, fie că Rusia ar încerca să-și aducă avioanele acolo și apoi aeronavele statelor NATO, care nu ar acționa în numele NATO, ci in numele unei coaliții de voință, ar fi nevoite să întreprindă acțiuni pentru a le doborî. Și de acolo ar începe o escaladare a conflictului. O escaladare despre care nu știm, pentru că dacă este o coaliție de voință, nu știm dacă va activa articolul 5, pentru că nu este un atac împotriva unui stat NATO. Dacă ar activa articolul 5 fiind o misiune NATO, atunci da, am vedea un război la scară largă, un al doilea război mondial poate, cu foarte multe părți angrenate, în condițiile în care vedem că în Ucraina Federația Rusă pierde teren și datorită sprijinului pe care Occidentul îl oferă acolo. Numai pachetele de asistență militară pe care le-a avut în ultima perioadă sunt consistente pentru Ucraina.

Practic asta ar însemna această zonă de interdicție aeriană. A mai avut-o Libia, a mai avut-o Bosnia, cu mandate ale ONU și executate de către NATO fără probleme. Am avut și situațiile din Irak și știm foarte bine că la momentul respectiv, în acea coaliție de voință, SUA, Franța și Marea Britanie au acționat în Irak. Chiar secretarul general la ONU de la momentul respectiv și a Consiliul de Securitate au criticat acea acțiune pentru că nu a respectat, nu a respectat acordurile internaționale. Se discută în continuare la nivelul NATO. Acum nu știu în ce măsură se va ajunge la o decizie de a asigura spațiul aerian al Ucrainei. Este greu de pre-vizualizat pentru că dacă am observat inclusiv ideea de a trimite avioane de producție sovietică, în principal MIG-uri poloneze către Ucraina, a fost tratată cu reticență și cu prudență, tocmai pentru că nu se dorește o escaladare mai departe de frontierele Ucrainei. Nu pentru că nimănui nu-i pasă de Ucraina, apropo de diferite crize, chiar și de dezinformare pe care le-am văzut, dar pentru că Ucraina primește sprijin consistent deja din partea Occidentului. Ultimul anunț de 800 de milioane de dolari din partea lui Joe Biden constând în sisteme antiaeriene, rachete antitanc și alte produse și echipamente militare.

Domnule Lupițu, să dezvoltăm un pic această ultimă afirmație a dumneavoastră despre echipamentele militare care urmează să ajungă în Ucraina, de această dată din partea Statelor Unite. Și aș vrea să vă întreb din ceea ce ați urmărit dumneavoastră, din evoluțiile acestui conflict, care ar fi cele mai bune și cele mai necesare modalități de ajutor, fie tehnic, fie militar, pentru Ucraina în acest moment? De ce ar avea nevoie această țară care se află acum într-un război pornit de Federația Rusă?

Dacă ne uităm la nevoile Ucrainei, ne gândim în primul rând la ce cere Ucraina. Ucraina cere în ultima perioadă această zonă de interdicție aeriană și avioane pentru să lupte cu forțele cu forțele ruse. Ajutorul de care a beneficiat până acum Ucraina sunt cred că aproape două miliarde de dolari sprijin militar din partea Statelor Unite pentru Ucraina. Repet, prin sisteme antiaeriene care pot doborî rachete rusești, prin rachete  Javelin antitanc care pot pune focurile serioase probleme și am văzut cum au distrus până la urmă echipamente militare terestre ale Federației Ruse. Înțeleg că și Marea Britanie își pune la bătaie propriul său sistem de apărare antirachetă dezvoltat chiar în urmă cu ultimii doi-trei ani. Uniunea Europeană a adoptat în premieră un pachet de asistență militară de aproape 500 de milioane de euro pentru Ucraina, fiind pentru prima dată în istorie că Uniunea Europeană va cumpăra armament pentru a livra Ucrainei.

Rămâne această idee, cu aceste avioane de producție sovietică, rămâne iarăși această idee sau a apărut această idee pe modelul avioanelor sovietice sau create în epoca sovietică. Statele NATO de pe flancul estic care au în dotare rachete S-300, la fel de origine sovietică, să le trimită Ucrainei. Pentru că Ucraina știe și armata ucraineană le poate opera pentru a lucra cu acestea, iar ele să primească la schimb, mă refer la țările NATO, să primească la schimb baterii cu rachete Patriot american. Deci cam pe zona aceasta se învârt, să spunem, și nevoile Ucrainei, și sprijinul pe care îl oferă Occidentul. Dar da, rămân cu semnul întrebării aceste nevoi pe care Ucraina le-a exprimat, cerințele pe care Ucraina le are în raport cu Occidentul și către Occident. Cum spuneam, închiderea spațiului aerian, ajutoare cu avioane pentru a fi donate avioane către Ucraina, nu neapărat că este greu de vizualizat o astfel de decizie, însă cred că gândirea principală din Occident cu privire la această decizie ține cont de eventualele escaladări nedorite ale conflictului.

Uniunea Europeană este o organizație cumva destul de timidă din punct de vedere al securității militare propriu zise și al apărării. Dar totuși am văzut niște decizii foarte îndrăznețe ale Uniunii Europene. Europenii au spus că vor oferi 500 de milioane de euro pentru echipament militar Ucrainei, deci e ceva ce nu am prea văzut până acum în istoria Uniunii Europene. Domnule Lupițu, cum credeți, ce schimbări în politica de securitate și de apărare a Uniunii Europene vor apărea după acest război ruso-ucrainean?

Cred că vor fi câteva schimbări consistente, pentru că independent de ceea ce s-a întâmplat în Ucraina și continuă să deruleze acolo, Uniunea Europeană urmează să adopte propria sa busolă strategică pentru  apărarea europeană. Este un document pregătit și pus în dezbatere încă din 2020 în timpul președinției germane a Consiliului Uniunii Europene și urmează a fi adoptată, votată, consfințită în timpul președinției franceze. Dar repet, este o busolă strategică independentă de ceea ce se întâmplă în Ucraina și de războiul în desfășurare de acolo. Dar servește ca exemplu, de aceea și Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult pe zona aceasta, fără a se decupla de NATO, ci doar a fi un actor un actor complementar, NATO fiind o alianță politico-militară, cu vechime de 70 de ani, cu mecanisme militare foarte bine unse, care știu cum să puncteze pe timp de pace, criză, sau conflict. Uniunea Europeană are nevoie să facă mai mult și pentru pilonul european din cadrul NATO, pentru că actorii europeni totuși sunt majoritari ca state membre ale NATO decât cei nord americani, chiar dacă să mai echilibreze un pic balanța în termeni de contribuții în raport cu partenerii americani, dar la fel de important este ca Uniunea Europeană să devină mai cât flexibilă, mai capabilă să sprijine și NATO, și statele membre, în chestiuni de menținere a păcii, în operațiuni de instruire a forțelor în anumite zone, pentru că fac această paranteză inevitabilă: Ucraina de astăzi, care se apără cu atâta hotărâre, cu atâta mândrie, cu atâta moral ridicat, care ține și de personalitatea discursivă excepțională pe care Volodymyr Zelenskyy o are în aceste momente, dar ține de sprijinul pe care NATO și Occidentul, și țările europene, l-au oferit Ucrainei în ultimii opt ani. Și nu mă refer la sprijinul doar de arme, mă refer la consiliere și instruire a forțelor armate, consiliere și instruire pentru a contracara și pentru a face față războiului hibrid.

Dar sunt chestiuni care pot fi avute în vedere și în cadrul unei noi politici de securitate și apărare comună în Uniunea Europeană și în plus și în cadrul busolei strategice, pentru că este vorba despre capacitatea Uniunii Europene de a acționa, de a planifica și de a livra în această perspectivă a securității. Practic asta își propune busola strategică, să pună laolaltă, să dezvolte aceste capabilități și capacități comune europene și în egală măsură să creeze noi perspective și noi schimburi prin care statele membre să coopereze între ele. Deoarece cel mai recent raport al Agenției Europene pentru Apărare, prezentat în decembrie anul trecut, arată că deși statele membre ale Uniunii Europene și-au crescut considerabil bugetele militare prin prisma recomandărilor din cadrul NATO pe doi la sută, în practică se alocă foarte puțini bani pentru proiectele dezvoltate în comun. Aici este o zonă foarte, foarte importantă, pentru că de fapt în momentul în care vedem NATO cu 30 de națiuni membre, dintre care 22  membre ale Uniunii Europene, care desfășoară acțiuni de descurajare a Federației Ruse. De fapt vedem foarte multe națiuni care teoretic au sisteme diferite, sisteme de armament diferite, dar care lucrează foarte mult de foarte multe decenii și în ultimii 10 ani și la noi pe flancul estic pentru interoperabilitate. Or, în caz de conflict, în caz de criză, această interoperabilitate este necesară pentru a putea răspunde unei agresiuni, pentru a putea descuraja. Când vorbesc de interoperabilitate mă refer la muniție, mă refer la tehnică militară, mă refer la radare, mă refer la avioane, linii de comunicații, lanț strategic de comandă pe care structurile militare trebuie să le dea către diferitele domenii în care, Doamne ferește, ar putea avea loc o confruntare de ordin terestru, aerian, maritim și mai mult de câțiva ani și cibernetic.

Domnule Lupițu, pe 28 februarie, Ucraina urmată apoi de Republica Moldova și Georgia, a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. Conform ultimelor mesaje care au venit de la Bruxelles, înțelegem că va mai dura câteva luni această procedură de examinare a cererilor și în general știm cu toții că procesul de aderare este unul de lungă durată, iar dacă cererile de aderare vor fi acceptate, totuși procesul de integrare propriu zis la fel va dura. În acest moment, care este opinia statelor membre ale Uniunii Europene referitor la extinderea blocului comunitar? 

În acest moment, avem de fapt o țară aflată în război – Ucraina, care a efectuat un gest politic, de a semna cerea de aderare la Uniunea Europeană determinând ceea ce personal am numit a fi un efect de domino simbolic, determinând și Republica Moldova și Georgia să facă pași similari. Pentru că, după cum bine știm, sunt cele mai avansate state în relația lor de apropiere cu Uniunea Europeană prin prisma Parteneriatului Estic, dar și pentru că în general la nivelul Uniunii Europene anumite proiecte de extindere s-au purtat la pachet sau în diferite grupaje. Așa că Ucraina și-a dorit o procedură rapidă, specială, greu de obținut. Practic un drum mai scurtat, pe când Republica Moldova și Georgia își doresc și ele această aspirație de a fi cândva membre ale Uniunii Europene. Dincolo de rezonanța istorică a gestului, a fost și o pistă de pragmatism strategic, aceea de a prinde momentul pentru a nu fi decuplați prin natura situației. Însă, în practică avem multe state candidate la Uniunea Europeană: Albania, Muntenegru, Macedonia, Serbia, eterna candidată Turcia. Albania, Muntenegru și Macedonia de Nord, țin să precizez, sunt state membre ale NATO. Deci ele cumva au parcurs niște drumuri de integrare euroatlantică și, teoretic, au mai puțin pași de făcut decât alte state. Uniunea Europeană, cum a privit aceste momente, ele au fost primite unitar o dată la nivel european, dar și diferit în anumite capitale. La nivel european, am avut acel Consiliu European de la Versailles, acel summit cu declarația care a fost adoptată, care a alocat mai mult spațiu în discursul politic pentru Ucraina, deoarece era situația de așa natură și situația în care Ucraina a fost atacată de către Rusia, iar liderii europeni au simțit nevoia să ofere un impuls și mai puternic Ucrainei. Dacă ați văzut acea declarație de la Versailles, este un paragraf întreg în care se vorbește de faptul că liderii europeni recunosc calea europeană a Ucrainei, liderii europeni recunosc că Ucraina este parte a familiei europene, au un Acord de Asociere, vor sprijini Ucraina, și așa mai departe, pe când în privința Republicii Moldova și a Georgiei, s-a făcut o singură mențiune, aceea că și în cazul Ucrainei, că invităm Comisia Europeană să-și trimită avizele cu privire la cererile de aderare ale acestor trei state. E doar diferența de context. Cred că din acest motiv s-a făcut această diferențiere și Ucraina a primit mai multă atenție în declarația summitului.

Din momentul în care Comisia Europeană își va emite punctul de vedere, apoi teoretic statele membre ar trebui să decidă dacă pot fi începute negocierile de aderare sau nu. Dar liderii europeni au exclus totalmente ideea de a avea proceduri speciale, chiar dacă și acolo au fost câteva ciocniri, pentru că unii au cerut viziune și curaj, și nevoia de a ne ridica la înălțimea vremurilor, alții europeni cu ștate vechi, și aici mă refer la premierul olandez Mark Rutte, pentru că alături de Viktor Orban, e cel mai vechi membru din Consiliul European, a spus că nu există procedură specială, că alții au rămas blocați în proceduri, cum s-a titrat după acel summit. Realitatea este că e foarte dificil de creat un precedent și anume să primești unul, două, trei state într-o situație de genul pe repede înainte în Uniunea Europeană, în condițiile în care și Uniunea Europeană după aderarea Croației care a închis un proces început în 2004, are totuși o perioadă de 18 ani în existența sa, din 2004 și până acum, când a sărit de la 15 la 28 de state, și mă rog, de vreo doi ani minus Marea Britanie, 27. Dar a fost foarte multă încărcătură, foarte multă nevoie de a digera parcursuri instituționale, de a face diferite legislații armonizate în toate statele membre, apoi la nivel european să se ia o grămadă de decizii prin consens și majoritate calificată

Este și un proces intern al Uniunii Europene pe partea aceasta, dar cred că semnalul a fost dat și cred că și sunt de părere că pentru a menține acest orizont și această flacără aprinsă a dorinței Chișinăului, Kievului, Tbilisi-ului să adere la Uniunea Europeană, cred că ar fi de bun augur să fie început procesul de aderare în sensul de începere negocierilor, pentru că ele oricum vor dura. În privința Republicii Moldova, cred că este important de menționat că spre deosebire de Georgia, și chiar și spre deosebire de Ucraina, deși Ucraina are relații speciale cu Polonia, Republica Moldova are o șansă pe care România nu a avut-o. Șansa Republicii Moldova se numește România. Pentru că relația fraternă care există între cele două maluri ale Prutului nu o poate șterge nimeni și nu o poate lepăda nimeni. Este o relație fraternă bazată pe pe istorie și Republica Moldova va avea un avocat destul de puternic în România în parcursul său european.

—– 

Ați ascultat podcastul „Noi și Europa”, un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, dezvoltat în parteneriat cu Radio Chișinău și Zugo, cu suportul Fundației Soros-Moldova. Ne găsiți și pe platformele de podcast și în emisie la radio. Eu sunt Cristina Popușoi și vă dau întâlnire luna viitoare, ca să discutăm împreună despre realitățile europene.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept