Iulian Groza emisiunea zona de Securitate.md despre situația în Ucraina și regiune

9 February 2022

Ceea ce vedem noi azi la granița cu Ucraina, este, practic, o manifestare, a strategii Federației Ruse de a menține o stare de tensiune, așa cum spunea și Putin, inclusiv, în discursurile sale, “dacă nu suntem respectați, atunci să se teamă de noi”. Este o expresie foarte simplă a strategiei a Kremlinului în regiune și în raport cu alți actori globali. Opiniile au fost exprimate de Iulian Groza, director executiv IPRE și Ion Leahu, fost reprezentat al Chișinăului la Comisia Unificată de Control, în cadrul unei emisiuni marca Zona de Securitate.

Iulian Groza, director executiv IPRE

Urmărim o manifestare a Federației Ruse nu doar în regiune, dar și în raport cu principalii actori globali, e vorba de SUA, NATO, care sunt priviți de Rusia ca și oponenți. Practic, ceea ce se întâmplă acum, de câteva săptămâni, luni, aici în regiunea, amplasarea acestor trupe la frontiera cu Ucraina și amenințarea cu invazie a Ucrainei. În toată această perioadă comunicarea pe toate căile diplomatice cu Chișinăul a fost menținută. În toate discuțiile care au urmat la nivelul NATO, la nivelul SUA, la nivelul OSCE, la nivelul UE, înțelegerea mea a fost că Chișinăul a fost consultat, informat. Și acest lucru l-am văzut și reflectat inclusiv în declarațiile și pozițiile SUA și NATO că, ele nu acceptă să discute soarta țărilor terțe fără a avea în vedere punctul lor de vedere. Și acest lucru este important.

Experții mai susțin că, în eventualitatea unei invazii militare a Rusiei în Ucraina, evident că poate fi afectat sistemul de securitate și apărare al Republicii Moldova.

Ion Leahu, fost reprezentat al Chișinăului la Comisia Unificată de Control

Poziția SUA și NATO a fost atât de categorică și precisă că, invazia deschisă, masivă, poate chiar și să nu aibă loc. Cel puțin, asta afirmă unii experți. Dacă prima variantă – cea masivă – pentru noi ar putea fi una fatală, varianta a doua, evident, că noi putem răsufla ușurat. Evident că pentru Putin prima importanță o are Ucraina, iar noi mergem ca o anexă. Astfel, de ce să nu utilizeze situația de a obține controlul și asupra acestui petec de pământ, dacă el este destul de important. Și evident, dacă în caz că totuși se decide la invazia masivă, atunci fie din interior – armata a 14-a – adică GOTR – fie și exteriorul și astfel va fi efectuată invazia. 

Iulian Groza, director executiv IPRE

În primul rând trebuie să înțelegem că dincolo de slăbiciunile instituționale, infrastructurii de securitate, celei de apărare, în Republica Moldova astăzi mai există și alte slăbiciuni, care riscă și pot fi folosite, inclusiv de Rusia, mai mult care vizează aspectul intern. Acest lucru îl vedem, într-un fel sau altul, manifestat prin atitudinea Kremlinului, Gazpromului  în relația cu Chișinăul pe dimensiunea energetică.

Mai mult, Groza crede că asistăm de fapt, într-un război hibrid. Și aici, nu e vorba doar de Ucraina, dar vorbim și de Repubica Moldova.

Iulian Groza, director executiv IPRE

Prin folosirea diferitor mijloace, inclusiv surse media, actori care sunt finanțați și susținuți de către Rusia, aici, în Republica Moldova, care pot, de fapt, îndeplini niște sarcini, niște misiuni cu mai mult avantaj pentru Rusia, în sensul în care crearea situației de destabilizare internă, crearea situațiilor de deturnare a anumitor procese de schimbare de reformă care se întâmplă în Republica Moldova și atacarea acestei imagini pe care o are astăzi Republica Moldova în regiune și la nivel global, ca un fel de “insulă a speranței” – care luptă cu corupția – aceste obiective pot genera anumite pericole pentru strategia Rusiei în regiune. Un succes al Republicii Moldova ar putea să genereze schimbare în regiune. De asta, evident că Rusia și cei care sunt orientați împotriva acestor obiective ale Republici Moldova,  mai degrabă ar întrerpinde acțiuni soft sau de natură hibridă pentru a crea premise de a eșuare a acestui obiectiv de democratizare, de luptă cu corupția.

Ion Leahu: „În cazul intervenției Rusiei cu ajutorul militarilor din regiunea transnistreană, capacitatea Republicii Moldova de a se apăra este practic zero”

În acest context, pe tabla de șah a amenințărilor și șantajului din partea Rusiei, care a dislocat militari la graniță cu Ucraina – țară care se află în stare de asediu, iar Europa – în preajma unui război rece, ar intra în vizor și Republica Moldova.

Pentru Zona de Securitate.md, fostul reprezentant al Chișinăului la Comisia Unificată de Control, Ion Leahu a răspuns la cât de capabilă este Republica Moldova să țină piept unor eventuale confruntări?

Ion Leahu, fost reprezentat al Chișinăului la Comisia Unificată de Control

Vorbim de o țară mică, care are un potențial economic absolut la zero, practic. Este vorba de situația în care poate, într-o măsură oarecare, să rezistăm armatei transnistrene, care în principiu este cam egală numeric și poate are unele avantaje la capacitățile de luptă și de avansare. Am în vedere: tancuri, care noi nu le avem, mașini cu lansatoare de mini cu reacție BM-21 care noi, la fel, nu le avem. Acest lucru ar permite un timp oarecare totuși să rezistăm. Dar dacă este vorba să se implice Rusia, chiar cu sursele și posbilitățile care le are în stânga Nistrului, aici e totul în folosul lor. Unica soluție ar fi consolidarea asistenței politicii externe care o putem obține.

De cealaltă parte, directorul executiv IPRE, Iulian Groza consideră că în condițiile în care trupele militare staționate ilegal în partea stanga Nistrului ar putea fi folosite de Rusia într-o eventualitate invazie a Rusiei în Ucraina, autoritățile de la Chișinău trebuie să fie vigilente și să realizeze un plan strategic pentru a evita eventuale escaladări.

Iulian Groza, director executiv IPRE

Republica Moldova trebuie să gândească mai multe soluții. Să fie pregătit un plan de acțiuni foarte bine structurat, în cazul diferitor scenarii care ar putea să deruleze. În ce măsură instituțiile de stat ale Republicii Moldova sunt capabile să lucreze în activități de informație și contra-informație, să asigure securitatea internă.

Cât privește pulsul societății la toată situație creată în regiune, Ion Leahu consideră că cetățenii Republicii Moldova trebuie să manifeste o atitudine de precauție.

Ion Leahu, fost reprezentat al Chișinăului la Comisia Unificată de Control

Cetățenii Republicii Moldova nu trebuie în niciuntr-un caz să fie panicați, dar să fie îngrijorați de situație și să fie atenți la evoluția acestei sitauții. Și aș mai adăgua încă un lucru, cetățenii Republcii Moldova trebuie astăzi să-și găsească modalitatea de a asusține actuala conducere. Dacă se întâmplă așa o situație că vine “o păpușă” la putere eu nu știu cât timp va trebui mai apoi, Republicii Moldova, ca din nou să pornească un lucru democratic și pro-european.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept