Summit-ul Parteneriatului Estic ar putea impulsiona integrarea europeană a Republicii Moldova

8 September 2021

În lumina recentului demers al Trio-ului Asociat și al învestirii Guvernului pro-reformă Gavriliță, așteptările Republicii Moldova de la viitorul Summit al Parteneriatului Estic se referă la îmbunătățirea cadrului existent al relațiilor cu UE, dincolo de asocierea politică și integrarea economică. Luând în considerare anunțul făcut de Comisia Europeană cu privire la Planul de Redresare Economică în valoare de 600 milioane de euro, împreună cu formalizarea unei noi Agende de Asociere EU-Moldova, se prefigurează un cadru aprofundat cu UE menit să impulsioneze procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.

Aceasta este una din concluziile notei analitice elaborate de Emil Burinschi, tânăr cercetător în cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și stagiar în cadrul Oficiului ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNODC) cu sediul laViena.

„Momentul politic actual confirmă faptul că Moldova aspiră la un impuls politic la Summit-ul de la Bruxelles din 2021, care se reînvie spiritul de optimism al Declarației de la Praga. Un astfel de impuls va recunoaște alegerea cetățenilor moldoveni de a asigura reforma acasă și de a  avansa procesul de integrarea europeană a țării.”, este de părere Emil Burinschi.

Potrivit autorului, cheia pentru a asigura o schimbare ireversibilă de paradigmă în relațiile UE-Moldova ar putea depinde inclusiv de disponibilitatea oficialilor UE de a avansa o foaie de parcurs clar definită pentru aprofundarea integrării economice și politice cu UE în următorul deceniu. În acest sens, mesajul pozitiv al președintelui Michel, cu privire la aspirațiile Trio-ului Asociat de a iniția procedurile Articolului 49 în viitor, poate încuraja îmbunătățirea pe termen lung a legăturii UE-Moldova. Pentru a sprijini acest demers, autorul vine cu o listă de recomandări în contextul Summit-ului Parteneriatului Estic din decembrie curent:

Recomandări ce reies din contextul politic local

  • Prezentarea la Summit-ul de la Bruxelles a unui calendar de debursări financiare pe etape pentru susținerea adoptării reformelor structurale în cadrul “Planului de Redresare Economică”.
  • Adoptarea unei Agende de Asociere EU-Moldova ambițioase, în prezent în curs de negocieri avansate, pentru a stabili un cadru de așteptări cu privire la angajamentele comune pentru următorii șase ani.
  • Revizuirea și actualizarea Acordului de Asociere pentru a include noi domenii de cooperare. Conceptualizarea unei foi de parcurs pentru Integrare Europeană, cu scopul de a obține statutul de țară candidat până în 2025-27.

Recomandări ce reies din contextul politic regional

  • Aprobarea unei Declarații Comune EU-Trio Asociat la Summit pentru a continua eforturile angajamentului de a revizui formatul multilateral de cooperare al Parteneriatului Estic.
  • Formalizarea cadrului de cooperare al Trio-ului Asociat, prin înființarea unui Secretariat al instituției cu participarea Comisarului European pentru Politica Europeană de Vecinătate și Negocieri de Extindere la reuniunile politice de nivel înalt.

Recomandări ce reies din prioritățile UE pentru viitorul PaE

  • Asigurarearealizării Monumentalului “Plan Economic și de Investiții”, întru a servi drept “Planul Marshall al PaE” pentru Europa de Est.
  • Adoptarea unui mecanism de monitorizare îndreptat spreasigurarea evaluării comparative a reformelor în cadrul Trio-ului Asociat.

Pentru mai multe detalii, consultați Nota analitică disponibilă aici în limba română și aici în limba engleză.

Menționăm că nota analitică a fost elaborată  în cadrul proiectului IPRE „Analize Tematice a politicilor publice”, realizat cu susținerea Fundației Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova. Opiniile reflectate în prezenta publicație aparțin autorilor și nu reflectă neapărat opinia KAS.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept