Banca Națională a Moldovei (BNM) urmează să adopte o nouă decizie referitor la rata de bază. După părerea noastră, BNM ar trebui să ridice rata doar cu 0.25% astăzi și să aștepte noile previziuni economice din 5 noiembrie. Există deja semne că creșterea economică încetinește în principalele țări ale lumii, iar un nou val pandemic ar putea modera și mai mult aceasta. România și Polonia nu încearcă să lupte cu inflația de import din cauza incertitudinii. Respectiv, considerăm că și BNM nu ar trebui să grăbească înăsprirea politicii monetare înaintea unui nou val pandemic…”

Inflația accelerează în majoritatea țărilor din lume din cauza prețurilor la produsele petroliere, agro-alimentare și cererii agregate crescânde. Reacția băncilor centrale este împărțită în două tabere: o parte înăspresc politica monetară pentru a modera inflația, iar cealaltă parte nu se grăbește să o înăsprească pentru a nu inhiba creșterea economică încă fragilă.

În comunicatul său din 18 august referitor la inflație, Banca Centrală a Moldovei a dat de înțeles că plănuiește să înăsprească politica monetară. Suntem absolut siguri că Banca Națională a Moldovei are oameni foarte profesioniști și valoroși. Totuși, dorim să oferim câteva argumente de ce lupta împotriva inflației de azi ar trebui să fie moderată, până avem mai multă claritate.

Strategiile băncilor centrale din regiune vs Republica Moldova

Haideți întâi de toate să ne uităm care sunt deciziile strategice ale băncilor centrale din regiunea noastră. Să luăm, spre exemplu, cazul Ucrainei, României și Poloniei.

Banca Națională a Ucrainei țintește o inflație de 5%. La moment, inflația este de 10.2% pentru luna iulie și se așteaptă să atingă 11.2% în trimestrul III și 9.6% în decembrie. În 2020, banca centrală a redus rata de la 13% la 6%, iar în 2021 a crescut-o de la 6% la 8%. Economiștii se așteaptă ca Banca Națională a Ucrainei să ridice rata cu încă 0.5% și gata.

Banca Națională a României țintește o inflație de 2.5%. La moment, inflația este de 4.95% pentru luna iulie și se așteaptă să atingă 5.2% în trimestrul III și 5.6% în decembrie (graficul de mai jos). În 2020, banca centrală a redus rata de la 2.5% la 1.25%, iar în 2021 aceasta a rămas tot 1.25. Economiștii se așteaptă ca Banca Națională a României să ridice doar cu vreo 0.5% la începutul lui 2022. Viceguvernatorul Leonardo Badea a menționat recent că BNR nu se grăbește cu creșterea dobânzilor pentru a nu frâna revenirea economică și în contextul incertitudinii în jurul la un nou val de infectări.

Figura 1: Previziunile BNR-ului referitor la inflație

Banca Națională a Poloniei țintește o inflație de 2.5%. La moment, inflația este de 5.4% pentru luna iulie și se așteaptă să atingă 5.2% în decembrie. În 2020, banca centrală a redus rata de la 1.5% la 0.1%, iar în 2021 aceasta a rămas tot 0.1. Economiștii se așteaptă ca Banca Națională a Poloniei să ridice doar cu vreo 0.25% la începutul lui 2022. Guvernatorul a menționat recent că nu se grăbește să ridice ratele din cauza incertitudinii.

În același timp, Banca Națională a Moldovei țintește o inflație de 5%. La moment, inflația este de 3.5% pentru luna iulie și se așteaptă să atingă 5.4% în decembrie 2021 și 6.6% în decembrie 2022. În 2020, banca centrală a redus rata de la 5.5% la 2.65%, iar în 2021 aceasta a ridicat-o cu 1% și se plănuiește să o ridice și mai mult.

Festina lente

În opinia noastră, BNM nu ar trebui să grăbească înăsprirea semnificativă a politicii monetare și să aibă o atitudine mai apropiată de băncile centrale din Polonia și România.

Iată motivele care stau în spatele acestei recomandări:

  1. O bună parte din inflația de astăzi este importată și nu prea poate fi combătută cu ridicări ale ratei de bază;
  2. Deja sunt semne globale de încetinire a creșterii economice pe fundalul unei economii anemice în China;
  3. Ne îndreptăm spre un nou val de COVID-19 în Moldova și nu știm deocamdată cât de mult va afecta economia Moldovei;
  4. Economia nu este supraîncălzită și e aproape de creșterea sa potențială;
  5. Avem nevoie de mai multe credite și investiții pentru a ridica potențialul de creștere.

Iată de ce BNM ar trebui să ridice rata doar cu 0.25% astăzi și să aștepte noile previziuni economice din 5 noiembrie. Următoarea ședință a Comitetului de conducere al Băncii Centrale este planificată pentru 29 octombrie, adică înainte de noile previziuni. Respectiv, considerăm că ar fi oportun să schimbe data acestei întâlniri pentru 12 noiembrie, spre exemplu, și atunci să ia decizia dacă să continue să înăsprească politica monetară sau având la bază deja noile previziuni ale politicii monetare.

Dumitru Vicol este analist asociat la Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și strategist pe piețe emergente în Londra. A fost implicat în proiecte de promovarea și dezvoltarea instrumentelor financiare în Moldova. Este absolvent al London School of Economics (Marea Britanie).

Acest Comentariu este realizat în cadrul proiectului „Noi și Europa – Analiza relațiilor moldo-europene prin intermediul produselor media și analitice inovative”, implementat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat cu IPN, Radio Chișinău și ZUGO.md, cu susținerea Fundației Konrad Adenauer. Opiniile prezentate în acest comentariu aparțin autorilor.