Opinia cu privire la proiectul Legii privind modificarea Legii nr. 3/2016 cu privire la procuratură (executarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 13/2020)

14 July 2020

IPRE și CRJM au elaborat și transmis către Ministerul Justiției Opinia privind proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (Legea nr. 3/2016 cu privire la procuratură).

Concluzia IPRE și CRJM este că proiectul de lege depășește domeniul declarat inițial și intervine pe o serie de domenii noi, care nu au constitut domeniul de control al constituționalității din partea Curții Constituționale și expuse în Hotărârea nr. 13/2020. De asemenea, modificările propuse ce țin de modul de numire a Procurorului General interimar necesită revizuire. Autorii Opiniei considerăabsolut necesar de a reveni la o analiză amplă funcțională înainte de a promova modificări ce țin de modul de accedere în funcție, transfer, restabilirea gradelor speciale, precum și alte aspecte tratate în proiectul de lege, și de completare cu prevederi adiționale ce țin de modul de organizare a concursului pentru funcția de Procuror General, inclusiv aplicarea și publicarea punctajului.

Acest document a fost elaborat în cadrul proiectului „Suport pentru elaborarea și implementarea politicilor în domeniul justiției în Republica Moldova”, implementat de IPRE, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul documentului este responsabilitatea exclusivă a autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.

Fullscreen Mode
Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept