Poduri de legătură cu Uniunea Europeană: IPRE dă start unui nou proiect dedicat promovării procesului de europenizare al Republicii Moldova

10 March 2020

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova, a inițiat implementarea proiectului „Poduri de legătură cu UE: Securizarea procesului de europenizare al Republicii Moldova”. În cadrul reuniunii de lansare, care a avut loc vineri, 6 martie 2020, experții IPRE, împreună cu partenerii proiectului, au discutat și prezentat principalele obiective și activități ale proiectului.

Obiectivul general al proiectului este de a contribui la securizarea procesului de europenizare al Republicii Moldova, prin monitorizarea procesului de implementare a Acordului de Asociere UE – Republica Moldova, dezvoltarea parteneriatelor de politici și advocacy cu participarea comunității de experți, actorii non-guvernamentali și factorii de decizie din Republica Moldova, Bruxelles și alte capitale europene.

Inițiativa IPRE va include o serie de activități, cum ar fi:

  • organizarea reuniunilor de dialog tematice cu participarea societății civile, partenerilor de dezvoltare și actorilor guvernamentali;
  • publicarea analizelor tematice cu privire la domenii de actualitate, însoțite de șase video-uri explicative;
  • elaborarea editorialelor care vor fi publicate în surse media și de cercetare din Republica Moldova și țările UE;
  • organizarea a vizite de experți în capitalele UE și a unei vizite a cercetărilor din EU laChișinău;
  • organizarea unei Conferințe de totalizare la Chișinău dedicate evaluării procesului de europenizare al Republicii Moldova.

Pentru mai multe detalii privind activitățile proiectului, urmăriți pagina web și Facebook IPRE.

Proiectul „Poduri de legătură cu UE: Securizarea procesului de europenizare al Republicii Moldova” este implementat de IPRE, susținut financiar de Fundația Soros-Moldova.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept