Mihai Mogîldea: Trei variabile pentru agenda de politică externă a Republicii Moldova într-un an electoral /// Newsletter APE (ianuarie 2020)

Eeditorial preluat din Buletinul lunar, Nr. 1 (167), ianuarie 2020, al Asociației pentru Politică Externă și Friedrich-Ebert-Stiftung.

Mihai Mogîldea, Lider de echipă, Programul Europenizare, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)

Anul 2020 a fost proclamat neoficial în Republica Moldova drept unul al „politicii externe echilibrate”. S-a întâmplat datorită Președintelui Igor Dodon care, în lipsa unui echilibru funcțional de checks și balances, cvasi-necesar pentru țara noastră, și-a asumat, la nivel declarativ, promovarea unei astfel de politici. Totuși, până acum, demersul dat s-a dovedit ineficient și lipsit de credibilitate, mai ales în rândul cancelariilor europene și transatlantice. Astăzi dosarul politicii externe se află într-o situație complicată, marcat de semi-izolare la nivelul interacțiunii diplomatice dintre Republica Moldova și țările membre ale UE și Ucraina, precum și SUA.

Argumentele din spatele dezvoltării așa-numitei politici externe echilibrate au fost de două tipuri. Pe de o parte, ne-a fost prezentată teza dezvoltării unor relații reciproc avantajoase atât cu Vestul, cât și cu Estul, urmărindu-se implementarea tuturor angajamentelor bilaterale în vigoare cu UE, NATO și țările terțe. Pe de altă parte, s-a încercat promovarea conceptului unei Europe unite „de la Lisabona la Vladivostok”, în cadrul căreia Republicii Moldova, ca stat european, i-ar fi revenit „un rol deosebit”.

Deși ambele teze sunt strâns corelate cu interesele Federației Ruse în regiune, prima dintre ele este parțial fundamentată de aspirațiile electorale ale lui Igor Dodon pentru prezidențialele din acest an. Prin intermediul politicii externe echilibrate, Președintele mizează pe atragerea suportului electoratului centrist, mai ales într-un eventual tur doi de scrutin. În special pentru acest grup de electori dl Dodon va trebui să demonstreze că demersurile sale consacrate de politică externă au livrat rezultate și au îmbunătățit cooperarea cu partenerii strategici ai țării. Și aici trebuie analizate câteva variabile, de ale căror randament va depinde și succesul electoral al Președintelui Igor Dodon.

Variabila 1: Reluarea asistenței macro-financiare din partea UE

În octombrie 2019, Guvernul Sandu a reușit să obțină aprobarea primei tranșe de 30 de milioane de euro din cadrul asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro, acordată de UE ca parte a Memorandumului de Înțelegere cu Republica Moldova (2017). Debursarea primei tranșe a fost posibilă datorită progresului înregistrat de autoritățile de la Chișinău pe dimensiunea respectării precondițiilor politice, în măsura în care cele zece condiționalități tehnice, înaintate de Bruxelles, au fost îndeplinite încă în timpul mandatului Guvernului Filip. La finele Consiliului de Asociere UE – Republica Moldova din septembrie 2019, fosta prim- ministră a anunțat posibilitatea debursării, până la finele anului trecut, și a celei de-a doua tranșe din asistența macro- financiară europeană, lucru care nu s-a mai întâmplat din cauza căderii Guvernului.

În „era” Cabinetului Chicu, semnalele pozitive din partea Bruxellesului au întârziat să apară, inclusiv pe dimensiunea asistenței macro-financiare. Chiar dacă în prezent cele opt condiționalități pentru acordarea celei de-a doua tranșe sunt, într-o mare măsură, îndeplinite, nu există prea mult optimism nici în rândul autorităților de la Chișinău, nici printre oficialii europeni. Și asta pentru că, așa cum a menționat într-un interviu recent și ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța, există și condiționalități politice, legate de reforma justiției și de lupta împotriva corupției. Astfel, nu este exclus că, în lipsa progresului pe cele două segmente-cheie, precum și a unui nou acord cu FMI, tranșa a doua și a treia de asistență UE nu vor fi acordate Republicii Moldova nici în acest an.

Reluarea asistenței macrofinanciare are o importanță valorică pentru relațiile moldo-europene. Ponderea acesteia se măsoară în termeni calitativi și se referă la capacitatea instituțiilor guvernamentale de a livra o serie de reforme-cheie pentru stadiul actual al realizării Acordului de Asociere. În acest context, asistența macro-financiară vine „la pachet” cu avansarea dialogului cu UE, iar, în lipsa acesteia, discursul electoral al lui Igor Dodon va fi umbrit de eșecurile politicii externe pe dimensiunea de Vest.

Variabila 2: Avansarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean

Din luna august a anului trecut – atunci când, cu surle și trâmbițe, a fost anunțată inițiativa de distrugere a munițiilor din depozitul de la Colbasna de către Federația Rusă – pe dimensiunea dosarului transnistrean nu au existat progrese importante. Consultările lărgite în formatul „5+2” pentru negocierea și semnarea Protocolului de la Bratislava nu s-au soldat cu succes, lăsând multe semne de întrebare legate de continuitatea strategiei „pașilor mici” în 2020. Deși în perioada 2016-2019 a avut șapte întrevederi cu Vadim Krasnoselski, pârghiile de influență ale lui Igor Dodon asupra liderului nerecunoscut de la Tiraspol au fost și rămân destul de limitate.

La capitolul realizări, Președintele Dodon și Guvernul Chicu vor încerca, probabil, să avanseze discuțiile pe problema depozitului de armament de la Colbasna, astfel încât până în toamnă să existe un angajament formal și un plan de acțiuni din partea Rusiei pentru evacuarea munițiilor Tot în acest context, s-ar putea să asistăm la prezentarea unui concept de reintegrare a țării, în strânsă coabitare cu viziunile Kremlinului pentru statutul regiunii transnistrene. Nu în ultimul rând, Igor Dodon va intensifica dialogul cu Vadim Krasnoselski la nivel atât formal, cât și informal. Este de așteptat că șeful statului va miza pe sprijinul liderului nerecunoscut de la Tiraspol pentru asigurarea transportării organizate a câteva zeci de mii de locuitori ai regiunii transnistrene la urnele de vot de pe malul drept, în cadrul alegerilor prezidențiale din toamna lui 2020.

Variabila 3: Reanimarea contactelor bilaterale cu România și Ucraina

După instalarea Guvernului Chicu, relațiile dintre București și Chișinău ar putea fi caracterizate printr-o expresie scurtă, dar tare sugestivă: frate, frate, dar brânza-i cu bani. De facto, Guvernul de la București a preluat discursul Uniunii Europene vizavi de Republica Moldova și a menționat explicit că va condiționa strict orice efort și orice sprijin financiar de eficiența reformelor asumate de către noul executiv Chicu. Scepticismul față de cabinetul de miniștri subordonat lui Igor Dodon a devenit tot mai pronunțat în ultimele luni, culminând cu declarațiile deloc prietenoase ale Premierului român interimar Ludovic Orban despre „seriozitatea” echipei Chicu. La Est, situația nu este deloc mai roz. În peste trei ani de mandat, Președintele Igor Dodon nu a călcat pragul instituțiilor de conducere de la Kiev, acolo el fiind perceput drept un aliat fidel al regimului Putin. De aici și lipsa de suport față de Guvernul Chicu, al cărui ministru al Apărării a elogiat, anterior, spiritul de luptă al separatiștilor din Donbass.

Toate acestea în situația în care, pe dimensiunea relațiilor bilaterale cu București și Kiev, Guvernul de la Chișinău va trebui să gestioneze o serie de dosare importante: interconectarea energetică a țării cu România, respectiv identificarea unor soluții la problema hidrocentralei de pe Nistru și instalarea punctelor comune de control la frontiera moldo-ucraineană. În lipsa unor contacte bilaterale active, nu ne putem aștepta că cele trei dosare vor avansa rapid, mai ales că ultimele două necesită runde active și continue de negocieri. România și Ucraina vor păstra însă, cel mai probabil, o reticență vizibilă față de guvernarea de la Chișinău și nu se vor angaja într-o nouă agenda de acțiuni cu Republica Moldova până la alegerile prezidențiale din toamnă.

Echilibrată, dar cam… restanțieră

În primele trei luni de mandat ale Guvernului Chicu, „politica externă echilibrată” s-a dovedit a fi restanțieră și chiar falimentară la multe capitole. Rezultatele diplomației moldovenești în această perioadă au fost destul de modeste, iar numărul de vizite bilaterale în cancelariile occidentale ale liderilor politici de la Chișinău confirmăpe deplin această constatare. În momentul dat, este clar că atenția partenerilor externi este direcționată asupra reformei justiției și funcționării instituțiilor democratice de la Chișinău, de al căror randament va depinde și sprijinul financiar și tehnic acordat țării.

Obținerea unui nou mandat de președinte de către Igor Dodon va fi parțial influențată de cele trei variabile prezentate mai sus. Cert este că, deși nu are prerogative extinse pe dosarul politicii externe, șeful statului își va impune, în 2020, propria agenda de acțiuni, menită să-i asigure un credit de legitimitate în rândul partenerilor externi. La fel de sigur este că, dacă dezbaterile electorale pe subiectul politicii externe ar avea loc mâine, Președintele Igor Dodon ar intra cu un decalaj simțitor în minus față de Maia Sandu. Rămâne de văzut cum și dacă va reuși să recupereze această diferență.