Anunț! IPRE invită tinerii să participe la Școala de primăvară internațională – “A 10-a aniversare a Parteneriatului Estic: Rezultate și Perspective”

29 January 2019

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) anunță concurs pentru selectarea a 35 de  tineri din Republica Moldova, Ucraina și Georgia pentru participare la cea de-a 4-a ediție a Școlii IPRE „A 10-a aniversare a Parteneriatului Estic: Rezultate și Perspective”, care va avea loc la Chișinău, Republica Moldova în perioada 20-22 martie 2019.

Școala IPRE din 2019 este dedicată celei de-a 10-a aniversări a Parteneriatului Estic (PaE). Programul va include o serie de instruiri, dezbateri și sesiuni de informare cu experți naționali, oficiali și ambasadori UE de la Chișinău. Participanții vor fi, de asemenea, invitați să simuleze Reuniunea Ministerială a Parteneriatului Estic, reprezentând miniștrii de externe ai UE și ai Parteneriatului Estic, SEAE și Comisia Europeană. O Declarație Finală va fi elaborată de către participanți, care va include o evaluare a rezultatelor-cheie și a propunerilor pentru viitorul Parteneriatului estic după anul 2020.

Limba de lucru: Engleza

Eligibilitate: Anunțul este deschis pentru tineri lideri din Republica Moldova, Ucraina și Georgia, cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, interesați să învețe mai multe despre procesul de integrare europeană și Parteneriatul Estic. Vor fi selectați în total 35 de participanți. Procedura de selecție va avea loc în două etape: evaluarea formularelor de aplicare și interviuri cu candidații preselectați.

Costurile de participare: Toate costurile de participare (cazare, mâncare și transport) vor fi acoperite de organizatori.

Candidații interesați sunt invitați să completeze Formularul de Aplicare online, disponibil aici.

Termenul limită de aplicare: 17 Februarie 2019, ora 23.59 (ora Moldovei, GMT +2).

Pentru mai multe detalii cu privire la Școala de Primăvară și procedura de selecție ne puteți contacta la adresa [email protected].

Școala de primăvară „A 10-a aniversare a Parteneriatului Estic: Rezultate și Perspective” este organizată de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) în parteneriat cu Platforma Națională din Republica Moldova a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic cu susținerea Fundației Konrad Adenauer (KAS).

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept