Iulian Groza: „Parcursul european nu este ireversibil nici măcar pentru țări care sunt membre ale UE” /// Newsletter APE-FES 2018_08
Luna octombrie a fost una destul de controversată din punct de vedere politic la Chișinău. O parte a liderilor de opinie au susținut că, prin fastul cu care a fost primit Președintele Turciei, Recep Erdogan – dar mai ales pentru că nu a fost abordată, în dialogul cu liderul de la Ankara, problema mai mult decât spinoasă a profesorilor turci deportați acum o lună din Republica Moldova – țara noastră ar renunța definitiv la valorile europene. O altă parte a liderilor de opinie, inclusiv exponenți ai clasei politice, au ținut să demonstreze că sunt determinați să promoveze în continuare vectorul european, iar ca dovadă au pus la vot introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituția țării. Propunere nu a întrunit majoritatea necesară, în schimb, a servit drept start neoficial al viitorului scrutin parlamentar…
În paralel, la Bruxelles, norii par să fie tot mai negri pentru Republica Moldova, iar gurile bine informate spun că întrebarea care se aude tot mai des pe culoarele europene este una deloc îmbucurătoare pentru noi: „Ce facem cu Moldova?..”. Cu ea am început și discuția cu Iulian Groza, fost viceministru de Externe, director IPRE.
Domnule Groza, ce facem cu Moldova? Sau, ce ar trebui să facă partenerii noștri europeni? Ultimul raport de evaluare a implementării Acordului de Asociere (AA), făcut public acum o lună, de asemenea nu este prea optimist…
Într-adevăr, cel de-al treilea Raport alternativ privind implementarea AA cu UE, pentru Semestrul I din 2018, relevă că, în comparație cu anul 2017, țara noastră înregistrează un regres. Aceasta chiar dacă debutul anului părea să fie unul promițător, am avut și câteva vizite la nivel înalt la Bruxelles… Lucrurile au luat o altă întorsătură în vară, odată cu anularea alegerilor locale din mun. Chișinău, apoi cu adoptarea controversatei legi privind declararea voluntară a veniturilor și stimularea fiscală, prin care au fost anulate eforturile anterioare ale autorităților de prevenire a spălării banilor. La ele se adaugă reacția guvernării la Rezoluția Parlamentului European din 5 iulie, care a fost catalogată politizată și incorectă. Sunt principalele gafe comise de actuala guvernare, care au condus la răcirea relațiilor cu partenerii europeni, la încetinirea dialogului politic și la suspendarea asistenței financiare a UE. Tot ele au tras în jos nivelul de progres al implementării Acordului și au pus în umbră evoluții bune, care există totuși.
În ce domenii se atestă aceste evoluții pozitive?
Planul Național de Acțiuni privind punerea în aplicare a AA a fost realizat în proporție de 41%. Cel mai bun indicator se înregistrează în comerț – aici, ca și în 2017, există un progres moderat, datorită creșterii ponderii comerțului cu UE la 68% și promovării unor măsuri legislative de transpunere a acquis-ului UE în domeniul veterinar, ambalarea produselor alimentare etc. De asemenea, se atestă un progres la procesul de transpunere a legislației în sectorul energetic și cel financiar bancar. Alte evoluții au vizat dimensiunea politicii externe și de securitate: a intrat în vigoare noul Acord cu privire la schimbul de informații clasificate, care ne oferă mai multe posibilități de cooperare cu UE în domeniul securității; continuă cooperarea cu EUBAM și întărirea punctelor comune la frontiera moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean. Cea mai mică rată de realizare se atestă însă în domeniul justiției, libertății și al securității – 29%.
Care sunt esențiale pentru a vorbi de progres. Cu toate acestea, guvernarea continuă să susțină că parcursul european este unul ireversibil. Așa este?
Parcursul european nu este ireversibil nici măcar pentru țări care sunt membre ale Uniunii Europene. Exemplul unor state precum Ungaria sau Polonia – care se confruntă cu provocări interne pe chestiuni principiale legate de valori, de funcționarea justiției, de democrație – ne arată că, atunci când există derapaje severe, UE poate veni cu sancțiuni ce rezultă în niște consecințe politice, cum ar fi activarea Art. 7 din Tratatul UE. Chiar și atunci când ești parte a UE trebuie să ai permanent grijă de valorile fundamentale și să asiguri înțelegerea faptului că integrarea europeană nu înseamnă doar procesul de aderare, după care poți să stai relaxat pe plajă și să bei bere. Integrarea europeană este o acțiune continuă.
În acest context, vorbind de Republica Moldova, nu mai încape îndoială că astăzi noi trecem printr-un șir de provocări legate de funcționarea instituțiilor democratice, a justiției și a statului de drept, iar criticile ce vin de la partenerii din UE nu mai sunt doar formale. Despre independența justiției, democrație, drepturile omului s-a vorbit de la 2004 încoace, aceste obiective existând încă în Planul de Acțiuni RM-UE. Iată că suntem în 2018 și parcă ne-am întors în timp. Continuăm să ne confruntăm cu aceleași probleme, deși avem un AA ambițios, avem un regim fără de vize cu UE, ne-am bucurat de sprijin politic și financiar puternic din partea UE chiar și în perioada de după 2015, când imaginea țării a fost afectată de frauda bancare și de ideea de „stat capturat”. Și totuși astăzi, pe final de 2018, pare să fie mai rău decât oricând. Iar luările de poziție din UE nu sunt la nivel de discurs individual, ci se reflectă într-o poziție unică a tuturor celor trei instituții ale Uniunii – Parlament, Consiliu și Comisie. Toate au un mesaj unic referitor la situația din Republica Moldova. Astfel încât, dacă, până în 2015 sau 2014, noi discutam cum mai repede să avansăm și să obținem statut de țară-candidată etc., astăzi ne gândim cum să revenim la situația de a întruni niște standarde minime de stat de drept și de asigurare a drepturilor omului.
Odată ajunși aici nu pot să nu vă întreb: celebra poveste de succes a existat sau a fost o minciună cu care ne-am hrănit cu toții, pentru că dădea bine?
Nu a fost o minciună – a fost o stare de lucruri și un credit de încredere pe care îl primisem atunci. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, și UE se afla în căutarea unui model în regiune, pentru că în alte țări din Parteneriatul Estic situația era și mai tristă decât la noi… Respectiv, „povestea de succes” a reflectat cadrul de moment al unor relații ascendente. Astăzi, din păcate, ne convingem că a fost mai mult o iluzie și asta pentru că, în timp ce noi discutam despre Acord și vize, după cortina „poveștii de succes” se țeseau niște scheme nu doar incompatibile cu parcursul european, ci care vizau doar interese personale, de acaparare a cât mai multe resurse financiare și administrative, pentru a se menține la guvernare.
Ca exponent al acelei guvernări, ce greșeli credeți că ați comis pe atunci?
În ceea ce făceam eu și colegii mei de la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, dar și din alte instituții-cheie implicate în procesul de euro-integrare, de negociere cu UE, nu consider că am greșit cu ceva. Am făcut, cu toții, tot ce ne-a stat în puteri pentru ca Republica Moldova să se rupă de trecut și să devină, odată și odată o țară normală, unde instituțiile statului funcționează întru binele cetățeanului. Știam că este un proces lung, dar, dacă am fi folosit mai bine șansele de moment de atunci și nu ar fi prevalat interesele de grup și de oportunitate politică pe intern, poate că noi astăzi am fi discutat despre o foaie de parcurs a unei țari candidate la aderare și am fi spus cu mândrie că, în trei ani de zile, am reușit să îndeplinim majoritatea angajamentelor și să demonstrăm că valorile noastre sunt europene. Așa ne imaginam noi atunci viitorul apropiat. Și credeam
că așa percep și liderii, dar și cetățenii acestei țări. Din păcate, nu e așa.
Astăzi, ni se oferă o nouă cale – Pro-Moldova, anunțată drept nouă doctrină de stat de Partidul Democrat. Cum credeți, unde ne va duce această cale?
Înainte de toate, nu aș afirma că este un curs absolut nou pentru PD. Este, mai curând, o revenire la agenda din 2009-2010 când formațiunea se poziționa mai pe centru în negocierile postelectorale. Cred că narativul nou promovat de PD este unul preponderent pentru consum local și electoral, în contextul scrutinului parlamentar din februarie 2019 și nu exclud
că a fost o soluție pentru a capta un electorat pentru care mesajul de integrare europeană este mai puțin relevant. În acest context, există un anumit risc, și anume, că guvernarea va pune accent mai mult pe chestiuni populiste sau, într-o versiune mai optimistă, cu încărcătură materială – drumuri, apă, canalizare – care, fiind extrem de importante, vor lăsa în plan secund valorile din AA pe care ne-am angajat să le respectăm și să le transpunem în viața societății – statul de drept, democrația, drepturile omului. Sper totuși și presupun că guvernarea va menține un mesaj legat de realizarea AA și de integrarea europeană, și că activitatea Guvernului legată de punerea în aplicare a Acordului, inclusiv relația la nivel tehnic cu Uniunea Europeană, nu vor suferi schimbări foarte mari. Nu în zadar, liderii PD au menționat că Pro- Moldova înseamnă să construim o agendă internă care, în perspectivă, se plieze pe ideea integrării europene. Un demers destul de complicat în contextul actual.
Dar și retorica UE în raport cu noi s-a schimbat mult. Cât face doar recentul discurs al doamnei CancelarAngela Merkel la Tbilisi, care a salutat efortul de euro-integrare al Georgiei și Ucrainei, iar de Moldova nici nu a pomenit.
Mai exact, doamna Merkel a spus că, dacă Georgia va rămâne consecventă în realizarea angajamentelor din AA, nu este exclus ca UE să fie deschisă pentru o relație mai avansată cu ea. Și aici e un fel de ironie a sorții, căci în septembrie 2014 Angela Merkel transmitea un mesaj cumva similar Republicii Moldova, spunând că, dacă vom reuși să menținem un guvern orientat pe reforme și pe realizarea AA, și să demonstrăm că avem rezultate, vom fi următorii care…
Și, cel puțin formal, noi am menținut aceste guverne.
Nu e chiar așa. Primul guvern de după alegerile din 2014 a fost unul minoritar. În plus, faptul că aceste guverne s-au numit „proeuropene” nu a fost suficient. Ba mai mult, aș zice chiar că, din 2010 încoace, asta a influențat în mod negativ percepția cetățenilor față de integrarea europeană. S-a resimțit mai ales în 2015, când oamenii și-au dat seama că, în timp ce se discuta despre Europa, cineva le fura banii. Și Opoziția a folosit din plin aceste breșe pentru a face asocieri și chiar acuzând UE
că a tolerat guvernări corupte. În contextul dat, este foarte importantă schimbarea de percepție din ultimul Barometru de Opinie Publică – pentru prima dată în ultimii trei-patru ani, peste 50 la sută din cetățeni spun că ar opta pentru UE. Personal, sunt convins că ei nu leagă acest lucru cu unele reușite ale guvernului care, să recunoaștem, s-au produs din 2016 încoace. Mai curând, oamenii și-au schimbat optica datorită faptului că UE a devenit mai categorică în a aprecia procesele interne de reformă din Republica Moldova. Și, sper, au început să înțeleagă că obiectivul UE este să aducă aici modernizarea.
Și totuși, această schimbare de retorică înseamnă că e mult mai bine în Ucraina și Georgia sau că la noi e rău de tot și că i-am supărat pe toți?
Toată lumea e supărată, chiar și cei mai buni prieteni. Și sunt supărați pentru că nu oferim suficiente argumente pentru ca țara să fie promovată mai activ pe agenda europeană. Îmi amintesc că, în 2014, discutam despre perioadă când România va deține Președinția UE. Ne propuneam ca, pentru 2019, să avem cel puțin o declarație politică prin care să ne fie recunoscută perspectiva europeană – bineînțeles, arătând performanțe între timp. Din păcate, astăzi nu putem vorbi de acest lucru și ne focusăm pe, cel puțin, menținerea unor standarde minime în domeniul statului de drept și al valorilor democratice. În acest sens, da, situația noastră este mai proastă decât în Georgia și Ucraina. Cel puțin, eforturile interne care se depun în aceste țări sunt mai consistente decât ceea ce (nu) facem noi.
Georgia a reușit să valorifice cel mai bine oportunitățile oferite de AA, iar azi se discută despre un nou format de dialog cu Bruxellesul – reuniuni între Guvernul de la Tbilisi și Comisia Europeană. Important este să fie consecvenți și asta este, probabil, lecția pe care urmează să o însușim și noi în relația cu UE. Iar lecția pe care trebuie să o învețe Georgia și Ucraina din situația noastră actuală este că, dacă o iei pe o cale greșită, lucrurile se pot schimba foarte rapid în dialogul cu UE. Mai ales că, în toate cele trei state, procesul politic este puternic controlat și influențat de factorul economic și chiar de cel oligarhic. Doar că, spre deosebire de noi, în Ucraina există un fel de „competiție” între grupurile oligarhice, iar în Georgia acest factor e legitimat electoral. Plus că pe timpul lui Saakașvili acolo avut loc profesionalizarea instituțiilor publice. Noi nu avem nimic din astea.
De aceea, pe moment, cel mai important este să vedem totuși ce se poate face în relația noastră cu UE, astfel încât presiunea pozitivă pe care o poate exercita UE asupra guvernării să asigure responsabilizare în realizarea agendei de reforme. Altminteri, riscăm că peste câțiva ani să avem nevoie de mult mai mult timp ca să recuperăm toate derapajele și restanțele care se acumulează cu pași gigantici.
Comisia pentru afaceri externe al Parlamentului European a adoptat un proiect de rezoluție în care, din nou, critică dur țara noastră pe motiv de degradare a instituțiilor democratice. Cu ce ar putea să se soldeze asta?
Într-adevăr, acest proiect de rezoluție – partea ce vizează Republica Moldova, cel puțin – este elaborat într-un limbaj și o tonalitate mai tranșante ca oricând. Și chiar dacă nu diferă prea mult de rezoluția din 5 iulie, în ea sunt subliniate în mod special problemele legate de funcționarea instituțiilor democratice. În plus, pentru prima dată într-un asemenea document, se menționează că majoritatea problemelor au fost și sunt generate de dependența statului și de controlul pe care îl exercitat asupra lui sistemul oligarhic. Este o constatare extrem de dură generată de faptul că Bruxellesul pare să-și fi epuizat toate instrumentele de presiune și persuasiune, și acum așteaptă ca să trecem – ori să nu trecem – testul electoral, pentru a lua o decizie definitivă raportat la noi. Astăzi e clar că până la alegeri nu vom avea niciun fel de asistență macrofinanciară. Asistența bugetară atârnă de un fir
de păr. Dialogul politic la nivel oficial aproape că nu există.
Singurul lucru care ne poate salva sunt alegerile libere și corecte, recunoscute în plan internațional, și un guvern legitim. Lucruri ce par puțin probabile în situația în care interesul primordial al actualului partid de la guvernare e să se mențină cu orice preț la – limitând oportunitățile pentru Opoziție, consolidându-și loialitatea internă a persoanelor și instituțiilor care sunt dependente politic, prin diverse acțiuni de convingere- constrângere. Riscurile sunt mari, iar potențialele costuri vor atât de grele, încât prețul pe care îl plătim acum ne va părea o glumă.
Vă mulțumim pentru interviu. Sorina Ștefârță
