IPRE a mobilizat tinerii din 8 raioane pe o platformă de dezbateri

8 December 2017

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a organizat, în perioada 11 noiembrie – 3 decembrie 2017, 8 competiții locale de dezbateri în Orhei, Ștefan Vodă, Căușeni, Edineț, Telenești, Ialoveni, Comrat și Cimișlia, în cadrul celei de a doua ediții a proiectului „Dezbateri pentru Dezvoltare”.

În cadrul competițiilor, tinerii participanți au venit cu soluții la problemele cu care se confruntă în comunitatea lor.  Strategiile dezbătute la competiții au vizat subiecte importante pentru elevi precum ghidarea în carieră, utilizarea eficientă a timpului liber și informarea tinerilor despre oportunitățile existente pentru ei la nivel local, național și internațional. La fel, au fost vizate și probleme precum consumul de alcool printre minori abandonul școlar și ecologia.

„Am acumulat multă experienţă în ceea ce privește formularea argumentelor, participând la acest proiect. Datorită dezbaterilor am învăţat că nu trebuie să îmi fie frică când vreau să îmi exprim punctul de vedere”, a spus  Adriana Corcodel, președintele Clubului de Dezbateri, Ștefan Vodă.

La finalul fiecărei competiții a fost aleasă cea mai bună strategie prezentată de tineri. Astfel, fiecare din cele 8 cluburi vor solicita o intervedere cu reprezentantii Autorităților Publice Locale, pentru a le prezenta soluția la problema cu care se confruntă tineri și ulterior de a găsi posibile căi de realizare acesteia.

„Cei care se implică în dezbateri, cu siguranță au de câștigat. Acest proiect ajută tinerii să-și justifice opiniile, aducând argumente clare, aceasta fiind un avantaj foarte mare, pentru că exprimarea coerentă reprezintă imaginea intelectuală a fiecăruia dintre noi”, a menționat Vanesa Malcic, președintele Clubului de Dezbateri, Ștefan Vodă.

De asemenea, Mariana Hurciuc, președintele Clubului de Dezbateri, Comrat, este de părere că: „Sunt mândră că fac parte din acest proiect. Am reușit să deprind tactici noi de expunere şi argumentare a punctului de vedere, am devenit mai sigură pe mine când vorbesc în fața publicului, am învățat cum sa abordez corect o problemă şi cum să identific o soluție viabilă pentru rezolvarea ei”.

„Proiectul „Dezbateri pentru Dezvoltare” a contribuit considerabil la dezvoltarea noastră individuală și comunitară. Colegii mei care au participat, au ramas foarte impresionați de activitatățile proiectului în care au fost implicați și suntem recunoscători celor care ne-au oferit aceasta oportunitate”, a mai spus Luminița Marchici, președintele Clubului de Dezbateri, Edineț.

Pentru mai multe detalii despre etapele viitoare ale proiectului puteți consulta pagina web IPRE, sau pagina de Facebook a proiectului.

Proiectul „Dezbateri pentru Dezvoltare” este organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu sprijinul financiar al Ambasadei Olandei.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept