IX-a Audiere Publică: Experții IPRE propun crearea Direcției Gestionare a Patrimoniului Imobiliar și Funciar al mun. Chișinău

11 October 2017

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI), a organizat astăzi, 11 octombrie 2017, cea de a noua audiere publică, care a fost dedicată subiectului reformei administrației și a serviciilor publice din mun. Chișinău. În cadrul evenimentului a fost prezentată propunerea de politică publică, care prevede crearea Direcției Gestionarea Patrimoniului Imobiliar și Funciar al municipiului Chișinău. 

Scopul audierii publice a fost identificarea unor mecanisme, care ar permite îmbunătățirea procesului de administrare a proprietăților municipale, prin crearea unei viziuni strategice privind gestionarea patrimoniului public, ceea ce va duce la maximizarea încasărilor la bugetul municipal, dezvoltarea unui parteneriat public-privat constructiv, transparența privind gestionarea patrimoniului municipal, precum și la îmbunătățirea calității serviciilor publice. Astfel, experții IPRE sunt de părere că lipsa unei subdiviziuni responsabile de coordonarea în mod transparent și integrat a patrimoniului funciar și imobiliar duce la diminuarea veniturilor în bugetul municipal, este un mediu propice pentru corupție și ilegalitate, precum și la pierderi enorme de terenuri și edificii în mun. Chișinău.

„Potrivit Raportul auditului conformității gestionării patrimoniului public în cadrul entităților publice din mun. Chișinău pe anii 2014-2015, 525 din 1581 de bunuri imobile nelocative, proprietatea mun.Chișinău, în valoare totală de 341,9 mil. lei nu sânt înregistrate în Registrul Bunurilor Imobile. Totodată, același raport arată că estimativ bugetul municipal este prejudiciat cu 688,5 mil lei, dintre care circa 297,61 mln lei din această sumă nu mai poate fi recuperată. Astfel, noi propunem crearea unei noi direcții, care ar fi responsabilă de administrarea și utilizarea rațională a tuturor proprietăților imobiliare și a terenurilor – proprietate municipală, va identifica, evidenția și reactualiza inventarierea fondului imobiliar municipal, precum și a terenurilor municipale, precum și va coordona privatizarea, arendarea sau înstrăinarea proprietăților municipale”, a declarat Ruslan Codreanu, expert IPRE.

La audierea publică de astăzi au participat reprezentanții Primăriei mun. Chișinău, consilierii locali, primarii din suburbii, șefii direcțiilor și întreprinderilor municipale, reprezentanții societății civile, care au venit cu mai multe propuneri de îmbunătățire a politicii publice. Astfel, după discuțiile de astăzi, experții IPRE vor analiza propunerile participanților și vor definitiva propunerea de politică publică, care ulterior va fi promovată și transmisă Consiliului și Primăriei municipiului Chișinău.

Pentru mai multe detalii, puteți privi în reluare dezbaterea publică aici, precum și consulta mai jos nota pe scurt și proiectul politicii publice.

Menționăm că, aceasta a fost ultima audiere publică din acest an, iar pentru informații despre audierile și propunerile publice, consultați pagina web și Facebook IPRE.

Evenimentele fac parte din proiectul „Audieri publice pentru Chișinău”, care a fost implementat de IPRE pe parcursul perioadei decembrie 2016-octombrie 2017, în parteneriat cu PRIMĂRIAMEA și Privesc.eu, cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI).

Fullscreen Mode

 

Fullscreen Mode
Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept