Societatea civilă se va implica mai activ în monitorizarea și promovarea implementării Acordului de Asociere RM-UE

26 February 2016

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a organizat în data de 26 ianuarie 2016 un seminar de instruire întitulat „Consolidarea capacităților societății civile în monitorizarea Acordului de Asociere RM-UE”. În cadrul seminarului au participat reprezentanți ai organizațiile neguvernamentale specializați în domeniul integrării europene atât din capitală, cât și din alte regiuni ale țării.

În cadrul evenimentului experții IPRE, Iulian Groza, Iulian Rusu și Victor Lutenco, au realizat un schimb de experiență cu participanții privind bunele practici în monitorizarea Acordului de Asociere RM-UE, precum și elemente cheie ale procesului de elaborare și promovare a politicilor publice. De asemenea, la eveniment a participat Tatiana Molcean, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe, care a prezentat evaluările autorităților cu privire la procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE.

La finalul evenimentului, Robert Kirnag, Ambasadorul Republicii Slovacia în Republica Moldova, a mulțumit reprezentanților societății civile pentru implicare și a înmânat diplome de participare. „În a doua jumătate a anului curent, Slovacia va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. În acest context, urmărim cu mare atenție evoluțiile din Republica Moldova în special prin prisma condiționalităților prezentate în Concluziile Consiliului UE privind Republica Moldova. Guvernul are obligația sa se implice mai mult în implementarea agendei de integrare europeană. Totodată, consolidarea rolului societății civile în monitorizarea și promovarea realizării Acordului de Asociere RM-UE este tot atât de importantă. Republica Moldova este si va rămâne o țară prioritară pentru Slovacia. Vom oferi în continuare sprijinul necesar atât la nivel central, cât și la nivelul regiunilor, inclusiv în Găgăuzia și Transnistria”, a spus Kirnag.

Scopul seminarului a fost consolidarea capacităților organizațiilor neguvernamentale în procesul de monitorizarea a procesului de implementare a Acordului de Asociere, prin aprofundarea cunoștințelor asupra metodelor de monitorizare autorităților publice în acest proces, precum și instrumentele care pot fi utilizate în acest sens. De asemenea, IPRE va continua ciclul de seminare la nivel local. Următoarele evenimente vor avea loc la Bălți, Cahul și Comrat.

Amintim că seminarul este parte a proiectului „Monitorizarea Implementării Acordului de Asociere MD-UE”, implementat de IPRE cu sprijinul Slovak Aid – Asistența Oficială pentru Dezvoltare a Republicii Slovace.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept