Descentralizarea administrativă şi creşterea autonomiei locale – un pas necesar pentru a aduce serviciile publice şi deciziile mai aproape de cetăţeni. VIDEO

6 October 2015

Descentralizarea administrativă şi creşterea autonomiei locale reprezintă un pas necesar pentru a aduce serviciile publice şi deciziile mai aproape de cetăţeni. Structura administrativă teritorială actuală creează un şir de probleme, printre care incapacitatea autorităţilor publice locale să asigure servicii publice eficiente. Astfel, autorităţile publice rurale (care reprezintă 94% din numărul total) au, în principal, un rol de reprezentare, şi nu de asigurare a unor servicii comunale propriu-zise. Totodată, fragmentarea teritorială excesivă face ca baza fiscală şi veniturile colectate pe teritoriul unei localităţi să fie insuficiente pentru a menţine un aparat administrativ care să poată asigura servicii publice.

În Republica Moldova însă, acest domeniu este considerat drept având o sensibilitate politică majoră şi de aceea, în ultimii ani au fost purtate doar discuții în acest sens, politicienii nedorind să-și asume riscul de a lua careva decizii concrete. Dacă ne dorim autorităţi locale puternice, care să răspundă la nevoile cetăţenilor, avem nevoie mai mult ca oricând de o reforma complexă de descentralizare.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept