Un specialist în domeniul anticorupției judiciare, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din România, vine la Chișinău, la invitația IPRE

11 September 2015

Judecătorul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din București, se va afla săptămâna viitoare la Chișinău, pentru a participa la Conferința: „Anticorupția: Situația actuală și studiul de caz al României”. Evenimentul este organizat de Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE), în colaborare cu Institutul de Politici Europene de la Berlin.

Cristi Danileț va prezenta experiența statului vecin în lupta cu corupția. Un raport similar va avea în cadrul conferinței un alt invitat special din România, Procurorul-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Nistor Călin. Pe 16 septembrie, va fi organizată o conferință de presă cu participarea acestora.

La conferința, care se va desfășura în perioada 15-16 septembrie, au fost invitați experți internaționali, reprezentanți ai societății civile, ai instituțiilor naționale de drept, precum și ai instituțiilor mass-media.
Evenimentul se va încheia cu un set de recomandări pentru autoritățile din Moldova în vederea consolidării mijloacelor de luptă cu corupția, adaptate la cele mai bune practici europene.

Proiectul este realizat cu suportul financiar al Ministerului de Externe din Germania.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept