Experți din România și Cehia au împărtășit experiența în promovarea luptei contra corupției

11 October 2016

În cea de a doua sesiune a atelierului de lucru „Strategii anticorupție și pași concreți în implementarea acestora”, organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Institutul de Politici Europene de la Berlin (IEP), au fost invitați experți din România și Cehia, care au împărtășit experiența în promovarea strategiilor anticorupție ale societății civile.

În prima parte a evenimentului, Septimius PÂRVU, expert în bună guvernare și procese electorale din România (Expert Forum – EFOR, București), a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat societatea civilă din țara sa în promovarea și aplicarea în practică a strategiilor anticorupție.

„Modul în care România a evoluat din 2000 în combaterea și prevenirea corupției se datorează inclusiv implicării societății civile în acest proces. Dacă e să vorbim de experiența țării noastre, primul lucru pozitiv a fost faptul că am migrat la Uniunea Europeană. Pentru noi a contat foarte mult presiunea externă, în special din UE, care a introdus mecanismele de verificare și implementare a reformei justiției și combaterii corupției grație cărora au luat naștere DNA și Agenția Națională pentru Integritate. Evident, la început a existat o rezistență din partea politicienilor dar acestea au fost contrabalansate de presiunile publice exercitate de societatea civilă în vederea combaterii corupției și instituirii/bunei funcționări a DNA și ANI. Societatea civilă din România a participat activ la elaborarea strategiei naționale anticorupție. Anume ONG-urile de profil au insistat pentru adoptarea legii privind confiscarea extinsă a averii, transparentizarea la maxim a procedurii de achiziții publice pentru combaterea clientelismului politic, introducerea educației juridice în sistemul educațional din România”, a spus expertul din România.

În cea de a doua parte a atelierului de lucru IPRE, Martin FADRNY – expert în transparența și exercitarea responsabilă a funcțiilor în administrația de stat din Cehia (Ințiativa Reconstrucția Statului, Praga), a făcut o prezentare a procesului de reconstrucție a inițiativelor de stat din Cehia, care a avut loc datorită presiunii societății civile asupra clasei de la guvernare.

„În Cehia a fost constituită o platformă civică din 9 ONG-uri de profil care s-au focusat exclusiv pe elaborarea, promovarea, monitorizarea și evaluarea politicilor anticorupție. După largi dezbateri în spațiul public a problemelor cu care se confrunta atunci societatea noastră, au fost elaborate recomandări concrete care ulterior au fost asumate de diverși actori politici. Momentul în care aceștia au venit la guvernare, am monitorizat îndeaproape implementarea propunerilor asumate anterior. A fost un exercițiu eficient care a demonstrat că societatea civilă dacă face presiuni în mod coordonat poate avea succes. În această manieră au fost adoptate și promovate o bună parte a propunerilor care nu erau agreate în special alea din domeniul achizițiilor publice, conflictelor de interese, legi care țineau de integritate etc.”, a spus expertul ceh.

În finalul atelierului de lucru, care a avut drept scop definitivarea unui proiect inițial al Notei de Concept privind prioritățile strategice ale societății civile în domeniul anticorupției, participanții la eveniment au stabilit care ar fi pașii următori în vederea punerii în aplicare a unei strategii anticorupție a societății civile din Republica Moldova.

Reamintim că pe 14 decembrie curent, IPRE și IEP va organiza Conferința Finală a proiectului unde vor fi propus spre dezbatere un Apel Public al societății civile care va conține un set de propuneri strategice de intervenție în domeniul anticorupției pentru fiecare din cele 6 domenii prioritate analizate de experți.

Atelierul de lucru este realizat în cadrul Proiectului „Consolidarea Societății Civile în Lupta cu Corupția în Republica Moldova” implementat de Institutul de Politici Europene de la Berlin, în colaborare cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu susținerea Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept