Pavel Grecu, expert GEJ: „Într-o țară democratică, însuși procurorul general ar fi interesat ca faptele de care este acuzat fie investigate. Dar aici s-a depus atâta efort pentru ca nimic să nu se investigheze, ca nimic să nu se afle!” /// Radio Chișinău

20 octombrie 2021

Eforturile de anchetare a procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, au întâmpinat o rezistență vizibilă din partea Consiliului Superior al Procurorilor, care a încercat anterior să-l protejeze, dar și din partea sistemului de procuratură, subliniază Pavel Grecu, membru al Grupului de experți în domeniul justiției al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), invitat al emisiunii Nodul Gordian, de la Radio Chișinău.

Într-o țară democratică, însuși procurorul general ar fi avut interesul ca faptele de care este acuzat se fie investigate, pentru a-și dovedi nevinovăția, a mai observat expertul. El a subliniat, totodată, importanța desfășurării unei anchete corecte, cu respectarea tuturor procedurilor.

„Era evidentă, din acțiunile procuraturii și ale CSP, o oarecare protecție a domnului Stoianoglo. Ceea ce într-o țară democratică nu ar fi fost posibil, pentru că, într-o țară democratică, însuși procurorul general ar fi interesat ca faptele acestea să fie investigate și ca dumnealui să fie dezvinovățit de organele de anchetă sau de instanțele de judecată, pentru ca societatea să știe că aceste fapte nu sunt adevărate. Dar aici s-a depus atâta efort pentru ca nimic să nu se investigheze, ca nimic să nu se afle!

Procurorii de caz trebuie să fie foarte atenți, să respecte procedurile, să respecte drepturile. Este foarte important ca acest dosar să nu fie închis sau să nu înceteze pe motive procedurale. Este foarte important să aflăm adevărul – s-a comis ceva sau nu s-a comis? Să fie achitat sau condamnat, dar să fie o soluție. Pentru că, dacă pe motive procedurale se închide dosarul sau dacă instanța de judecată anulează hotărârea CSP de desemnare a domnului Furtună, și revine domnul Stoianoglo în calitate de procuror general, acest lucru, pur și simplu, va fi inacceptabil. Știind câte acuzații sunt, știind câte eforturi au fost depuse ca aceste acuzații să nu fie investigate, nu-mi imaginez cum domnul Stoianoglo poate să continue să fie procuror general al Republicii Moldova”, a subliniat expertul.

Pavel Grecu a mai amintit că acuzațiile care i se aduc lui Alexandr Stoianoglo, pe care le consideră extrem de grave, erau cunoscute de mai mult timp în societate, din date publice, inclusiv din ancheta comisiei parlamentare privind Laundromatul rusesc. Faptul că nu au fost investigate vorbește despre ineficiența organelor de anchetă, iar, în unele cazuri, despre sabotarea eforturilor de pornire a investigațiilor, a mai spus juristul.

 

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept