OPINIE AMICUS CURIAE privind sesizarea nr. 30a/2021 pentru controlul constituționalității Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 32-IX din 11 februarie 2021 privind desemnarea candidatului pentru funcția de Prim-ministru

17 February 2021

Prezenta Opinie Amicus Curiae este formulată în contextul sesizării nr. 30a/2021 din 12 februarie 2021 privind controlul constituționalității Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 32-IX din 11 februarie 2021 privind desemnarea candidatului la funcția de Prim- ministru.

Opinia abordează în special caracterul co-decident al Parlamentului și Președintelui Republicii Moldova în procedura de investitură a Guvernului. Concluzia autorilor este că prevederile articolului 98, coroborate cu prevederile articolelor 1, 6, 60, 77, 85 din Constituția Republicii Moldova ce țin de competențele Parlamentului și ale Președintelui Republicii Moldova în procesul de numire a unui Guvern, presupune un exercițiu complex de negociere dintre cele două instituții co-decidente. Articolele 85 și 89 din Constituția Republicii Moldova prevăd soluțiile și sancțiunile posibile în cazul neatingerii consensului sau nerespectării prevederilor constituționale de către cele două autorități.

Reieșind din argumentele formulare în opinia Amicus Curiae, considerăm că jurisprudența Curții Constituționale în partea ce ține de prevederile articolului 98, coroborate cu articolele 1, 6, 60, 77, 85 din Constituție necesită o revizuire și concretizare. Aceasta urmează a fi asigurată prin clarificarea rolurilor și limitelor prerogativelor constituționale ale Parlamentului și PreședinteluiRepublicii Moldova în procesul de investire a Guvernului, urmând prevederile exprese ale Constituției, principiile statului de drept și a separației puterilor în stat, care implică funcția de verificare și echilibrare între autoritățile constituționale.

Concretizarea ar presupune revenirea la competența oferită de Constituție Președintelui Republicii Moldova de a decide cu privire la candidatura pentru funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, prin prisma construcției Constituționale anterioare anului 2000 și având în vedere regula In claris non fit interpretatio. Această revenire urmează a fi privită în contextul mai larg al procedurii de investire a Guvernului, în care atât Parlamentul, cât și Președintele Republicii Moldova participă prin codecizie având același nivel de răspundere și prerogative.

Fullscreen Mode
Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept