Iulian Groza (analist): „Ucraina protejează, într-un fel sau în altul, R. Moldova ” /// Europa Liberă Moldova

12 January 2021

Președinta Maia Sandu se află marți la Kiev, în prima sa vizită în străinătate de când și-a preluat mandatul.

În capitala Ucrainei, Maia Sandu va avea discuții cu președintele Volodimir Zelenski, cu premierul și speakerul Radei ucrainene. Se așteaptă ca cei doi șefi de state să abordeze obiective comune: combaterea corupției, rezolvarea diferendului transnsitrean sau provocările din domeniul energetic. Din delegația prezidențială fac parte zece persoane, inclusiv consilierii președintei Sandu din domeniul politicii externe și cel energetic. Despre așteptările de la întrevederea Maia Sandu – Volodimir Zelenski, discutăm cu fostul ministru-adjunct de Externe, Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene.

Iulian Groza: „Dacă e să ne referim la relațiile dintre Republica Moldova și Ucraina la nivelul conducerii statelor, evident că acestea au lipsit deja de mai mulți ani, în special de la preluarea mandatului precedent de către Igor Dodon. Aceasta nu a însemnat că relațiile bilaterale nu au existat și nu au evoluat, în mare parte contactele au fost ținute la nivelul guvernelor, la nivelul miniștrilor de externe. Evident că lipsa unui contact permanent important la nivelul șefilor de state între două țări vecine, și Ucraina este un vecin important al Republicii Moldova, dacă doriți, este un scut strategic al Republicii Moldova și evident că astăzi este foarte importantă această relație cu Ucraina, de altfel cum este importantă și relația noastră cu România, dar și cu alți parteneri strategici pe care îi are Republica Moldova.

Și evident că vizita are și o importanță simbolică, este prima vizită a președintei Maia Sandu în afara țării și după vizita președintelui Iohannis de la sfârșitul anului trecut în Republica Moldova și, respectiv, această vizită care va avea loc la Kiev, într-un fel, primul obiectiv pe care și l-a asumat președinta Sandu se realizează, Republica Moldova iese din izolare, Republica Moldova începe să-și restabilească relațiile cu vecinii. Cred că ea, într-adevăr, poate oferi mai multe oportunități pentru a avansa, pentru a relansa relațiile bilaterale între Republica Moldova și Ucraina.”

Europa Liberă: Dle Groza, dar când spuneți că Ucraina este un scut strategic important, la ce vă referiți?

Iulian Groza: „Ucraina, ca și Republica Moldova, este afectată de mai multe amenințări la adresa securității. Noi avem o problemă comună, nerezolvată, într-un fel este comună fiindcă ține de regiunea transnistreană și existau mai multe inițiative în care Ucraina a participat și participă pentru a contribui la soluționarea acestui diferend de mai mulți ani, dar au existat și mai multe inițiative care au contribuit la consolidarea frontierei moldo-ucrainene, inclusiv la monitorizarea ei, inclusiv cu suportul Uniunii Europene prin intermediul Misiunii EUBAM.

În anul 2019 a fost lansată o inițiativă importantă: stabilirea punctelor comune de trecere a frontierei pe teritoriul ucrainean, inclusiv pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. Este o inițiativă importantă lansată atunci, care astăzi cred că poate fi readusă în discuție și realizată cu mai multe rezultate, în special pe partea ucraineană. Iată anume din perspectiva dată, evident că Ucraina fiind și ea astăzi amenințată de riscul de securitate și chiar având o parte din teritoriul său anexată ilegal de către Federația Rusă, având un conflict în derulare în zona Donbas-ului, astăzi Ucraina protejează, într-un fel sau în altul, inclusiv Republica Moldova din perspectiva securității.”

Europa Liberă: Dacă ați trece în revistă cele mai importante subiecte de pe agenda de discuții Chișinău-Kiev, pe lângă cele de securitate la care v-ați referit, care ar fi acestea?

Iulian Groza: „Ucraina este principala țară de tranzit pentru produsele de origine din Republica Moldova pentru spațiul estic, Ucraina este un partener economic și comercial important al Republicii Moldova, o țară care produce energie electrică, o țară din perspectiva dată importantă pentru Republica Moldova, dar probabil unul dintre subiectele importante este subiectul contrabandei, contrabandei cu țigări, cu produse alcoolice, cu alte produse.

Știm foarte bine că combaterea contrabandei este unul dintre obiectivele președintelui Ucrainei la nivel național, Republica Moldova, de asemenea, este afectată puternic de acest flagel și cu siguranță Republica Moldova și Ucraina pot face mult mai mult pentru a-și crește nivelul de eficiență în combaterea acestui flagel printr-o cooperare mai intensă la nivelul autorităților, dar evident că transmiterea unui mesaj puternic la nivel de președinți în prioritizarea agendei de luptă cu această contrabandă va transmite un semnal puternic pentru autoritățile competente din ambele țări și, într-un fel sau în altul, să ajute la contracararea acestui flagel.

Sunt și alte subiecte nu mai puțin importante care țin de domeniul ecologic sau poate chiar ar putea fi unul dintre subiectele-cheie legate de situația ecologică a bazinului râului Nistru, lucru legat de activitatea complexului hidroelectric de la Novodnestrovsk și posibilul impact negativ al activității acestui complex hidroelectric reprezintă un risc, reprezintă o amenințare care trebuie soluționate, care trebuie prevenite de ambele părți.”

Europa Liberă: Dle Groza, vizita are loc la inițiativa Ucrainei. Ce spun cutumele diplomatice? În ce măsură președinta Sandu va putea insista pe anumite subiecte poate mai puțin plăcute pentru Kiev, ținând cont că țara-gazdă e Ucraina?

Iulian Groza: „În primul rând, trebuie să avem în vedere că este prima vizită oficială a președintei Maia Sandu, este prima întâlnire a președinților Ucrainei și Republicii Moldova de mulți ani, practic, dacă nu greșesc, în ultimii 5-6 ani nu a existat nici o vizită a unui președinte în Ucraina și nici un președinte ucrainean nu a vizitat Republica Moldova cred că mai mult de 15 ani. Deci, evident că așteptările față de această vizită sunt mari, dar ea va seta o anumită agendă de viitor.

Cu siguranță am putea să ne așteptăm la o cooperare instituțională mult mai consolidată la nivelul administrațiilor prezidențiale din Ucraina și Republica Moldova, o anumită planificare strategică a activităților pentru a soluționa și a avansa anumite probleme care sunt pe agenda bilaterală, dar, în același timp, pentru a valorifica anumite oportunități comune, inclusiv din perspectiva relațiilor cu Uniunea Europeană. Este cunoscut lucru că Republica Moldova, ca și Ucraina, este țară asociată Uniunii Europene, suntem parte a Parteneriatului Estic, anul curent, în primăvară va avea loc summitul Parteneriatului Estic și evident că cooperarea regională, dar și cooperarea în dimensiunea europeană, de asemenea, se vor regăsi în cooperarea strategică pe termen scurt și pe termen mediu între Republica Moldova și Ucraina. Deci, anume din perspectiva dată, având în vedere așteptările pe care le are Kievul, pe care le are Chișinăul și sunt sigur că rezultatele acestei vizite ar putea să ofere un mai mare imbold pentru ca relațiile bilaterale, pentru ca cunoașterea reciprocă între Republica Moldova și Ucraina să fie mult mai aprofundată.

Lucrul acesta este important, pentru că aici pot să fac o paranteză, deși are un loc important Ucraina în Republica Moldova, Ucraina cumva în ultimii ani a fost privită mai mult prin obiectivul televizat al Rusiei. Și este foarte important ca această vizită inclusiv să fie valorificată pentru a apropia și mai mult cetățenii din ambele țări, pentru a construi punți, pentru a construi poduri. Lucrul acesta cred că este important și acesta ar putea să fie un alt rezultat important la care am putea să ne așteptăm în perioada imediat următoare.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, dle Groza, Guvernul și Ministerul de Externe au un rol important în realizarea politicii externe, inclusiv în realizarea promisiunilor acordurilor care vor fi semnate la Kiev sau la care se va ajunge la Kiev. Vedeți vreo dificultate, vreo provocare din acest punct de vedere, ținând cont de interimatul actualului executiv?

Iulian Groza: „În primul rând, toți trebuie să avem așteptări moderate în contextul complicat pe care îl avem astăzi, fiindcă orice decizie importantă strategică bilaterală pentru ca să fie realizată are nevoie de un executiv, de un guvern cu mandat deplin capabil să implementeze aceste angajamente. Vreau să spun, în primul rând, că lucrul acesta este cunoscut foarte bine, adică, până la urmă, orice decizie importantă adoptată la nivelul președinților, într-adevăr, are nevoie de un guvern cu mandat deplin care să pună în aplicare aceste decizii, mai ales pe anumite subiecte bilaterale care necesită decizii de implementare. Pe de altă parte sau cel puțin din perspectiva acestei vizite, din câte înțelegem noi, această vizită, ca și vizita președintelui Iohannis la Chișinău, a fost organizată de administrația prezidențială cu tot suportul și aportul Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina și al Ministerului Afacerilor Externe. Deci, vizita are loc cu sprijinul diplomatic și organizatoric oferit de minister și lucrul acesta este și normal să se întâmple. Alte aspecte, deocamdată, eu nu le văd ca și provocări, ca să zic așa.”

Europa Liberă: Și spre final, dle Groza, atât Republica Moldova, cât și Ucraina sunt membre ale Parteneriatului Estic. Din acest punct de vedere, cum vă așteptați să se completeze aceste două state?

Iulian Groza: „Cred că este important să vedem cum această relație bilaterală relansată între Republica Moldova și Ucraina ar putea să contribuie la avansarea europeană a celor două țări, având în vedere statutul lor de state asociate, inclusiv din perspectiva summitului Parteneriatului Estic, care urmează să fie organizat în primăvara acestui an. Deci, este foarte important ca Republica Moldova și Ucraina să-și consolideze pozițiile și obiectivele pentru ca să poată să stabilească cu Uniunea Europeană o agendă mult mai ambițioasă pentru o perioadă imediat următoare, care inclusiv ar putea să ajute Republica Moldova și Ucraina să-și consolideze legăturile fizice. Aici vorbim de infrastructură – poduri, drumuri, din punctul de vedere al comerțului, din punctul de vedere al domeniului energetic și din punctul de vedere al securității, inclusiv în ceea ce privește cooperarea dintre autoritățile competente în combaterea diferitelor riscuri de securitate și diferitelor infracțiuni transfrontaliere care, din păcate, au loc și astăzi – vorbim despre contrabandă.”

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept