La alegeri – fii informat/ă! Iată ce trebuie să facă un președinte în Republica Moldova: obligații, drepturi și analize /// Zugo.md

Alte domenii de competență țin de politica externă, unde, participă la negocieri de tratate și acreditează precum și recheamă, la propunerea Guvernului, reprezentanții diplomatici ai Republicii Moldova în străinătate. Președintele primește scrisorile de acreditare și de rechemare ale reprezentanților diplomatici ai altor state (art. 86 din Constituție).

Președintele mai dispune de drept de inițiativă legislativă, de sesizare a Curții Constituționale, se poate adresa Parlamentului cu subiecte de importanță pentru societate și poate participa la ședințele Parlamentului.

Iulian Rusu: „Pentru a-și putea exercita aceste funcții, președintele dispune de un aparat propriu, unde sunt consilieri pe diverse domenii dar și direcții responsabile de diverse sectoare. Nu în ultimul rând, președintele convoacă Consiliul Suprem de Securitate, unde examinează, în limitele competențelor reduse ale Consiliului, aspecte importante pentru securitatea națională”.

Președintele promulgă legile și este în drept, în cazul în care are obiecții asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămâni, spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul își menține hotărârea adoptată anterior, președintele promulgă legea – își dă acordul ca ea să fie executată. (articolul 93 din Constituție).

Șeful de stat mai are și alte atribuții: conferă decorații și titluri de onoare; acordă grade militare supreme prevăzute de lege; soluționează problemele cetățeniei Republicii Moldova și acordă azil politic; numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege; acordă grațiere individuală; poate cere poporului să-și exprime, prin referendum, voința asupra problemelor de interes național; acordă ranguri diplomatice; conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii și altor categorii de funcționari, în condițiile legii; suspendează actele Guvernului, ce contravin legislației, până la adoptarea hotărârii definitive a Curții Constituționale; (articolul 88 din Constituție).

Șeful statului se bucură de imunitate și nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului. Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a președintelui cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților aleși, în cazul în care săvârşeşte o infracțiune (articolul 81 din Constituție).

• Analizând mandatul actualului președinte, relatați-mi despre situații în care acesta și-a depășit/neglijat atribuțiile?

Iulian Rusu, directorul adjunct al IPRE: „Mandatul actualului președinte a înregistrat cel puțin patru cazuri de suspendare din funcție de către Curtea Constituțională, pe motiv de refuz repetat de promulgare a unei legi adoptate de Parlament sau de refuz de numire a unui ministru în funcție, în baza procedurilor de remaniere (art. 98 alin. (5) din Constituție). Aceste cazuri au fost stabilite însăși de Curtea Constituțională drept o depășire a atribuțiilor și a sugerat Parlamentului să adopte reglementări care să stabilească procedura de sancționare a președintelui pentru depășirea atribuțiilor care îi revin conform Constituției.

Parlamentul nu a adoptat atunci reglementări specifice. Constituția, pe de altă parte, prevede că, în caz de suspendare sau de urmărire penală, este necesar votul a două treimi din numărul deputaților pentru a iniția aceste proceduri. Probabil din considerente de lipsă de număr necesar de voturi în Parlament, dar și pentru a nu constitui un instrument de promovare, majoritatea parlamentară din legislatura anterioară nu a decis să aplice prevederile constituționale menționate mai sus.

Un alt aspect legat de incompatibilitățile președintelui ține de calitatea sa de membru de partid. Astfel, înainte de a fi confirmat în funcție, candidatul, ales în baza scrutinului electoral, depune o confirmare la Curtea Constituțională că nu este membru de partid (art. 123 din Codul Electoral). Ce am observat noi este că, în realitate, liderul neformal al partidului care l-a susținut la funcția de președinte în anul 2016 a rămas tot actualul
președinte. Norma din articolul 123 din Codul Electoral nu și-a atins de fapt scopul de a separa funcția de președinte de afilierile politice ce ar putea exista după confirmarea mandatului de președinte al Republicii Moldova”.

• La ce tipuri de promisiuni electorale trebuie să fie atenți cetățenii pentru a nu fi duși în eroare de către candidații la funcția de șef al statului?

„Promisiunile electorale urmează a fi tratate cu atenție de cetățeni în cadrul tuturor scrutinelor electorale, nu doar acesta în care suntem antrenați și care este planificat pentru 1 noiembrie 2020 (cu posibilitatea unui al doilea tur în 15 noiembrie 2020). Astfel, analizând un exemplu de promisiune electorală precum ar fi „vom crea noi locuri demuncă”, întrebările de clarificare pe care ar trebui să le punem candidaților ar fi „cum vă propuneți să faceți acest lucru?” sau „ce instrumente se vor utiliza pentru a asigura acest rezultat?”.

Un astfel de rezultat nu depinde doar de președinte, ci este efortul comun al tuturor actorilor implicați – Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii și judecătorii din cadrul instanțelor de judecată, autoritățile administrației publice centrale și locale dar și mediul de afaceri. Astfel, președintele poate utiliza dreptul de inițiativă legislativă pentru a promova astfel de proiecte în Parlament, care să contribuie la acest rezultat, poate sesiza Curtea Constituțională precum că anumite norme nu sunt constituționale și care, în cazul nostru concret, încălcă drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la muncă, poate promova imaginea Republicii Moldova prin competențele de politică externă pentru a atrage investiții în Republica Moldova.

Cea mai importantă parte a competențelor președintelui ține de numirea persoanelor cu funcții de demnitate publică, inclusiv respingerea acestor candidaturi atunci când există suspiciuni rezonabile că aceste persoane nu sunt integre. În contextul nostru, calitatea persoanelor în funcții publice și de demnitate publică sunt esențiale, întrucât acestea iau decizii care toate influențează calitatea vieții noastre. Președintele nu poate stabili care va fi salariul mediu pe economie, care asigură un venit decent cetățenilor aceste țări. Astfel de competențe țin de Guvern și de autoritățile administrației publice centrale de specialitate. Președintele, de asemenea, nu se poate expune pe calitatea unui act de justiție, este de competența Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor să constate dacă judecătorul sau procurorul a acționat contrar legii și a Curților de Apel și a Curții Supreme de Justiției să judece în apel sau recurs hotărârea primei instanțe.

Astfel, promisiunile electorale trebuie privite în contextul separării funcțiilor în stat, iar competențele președintelui, deși considerate de unii drept formale, sunt de fapt esențiale pentru a asigura șirul de instrumente de verificare și îmbunătățire a procesului de luare a deciziilor”.

• Credeți că drepturile si obligațiile președintelui RM trebuie revizuite?

„Funcțiile pe care le deține momentan actualul președinte sunt specifice unei Republici Parlamentare. În Europa sunt mai multe exemple de astfel de construcție constituțională. Revizuirea Constituției a fost inițiată în anul 1999 de președintele de pe atunci care promova mai multe competențe pentru președinte, ceea ce a generat o reacție adversă, iar modificările în Constituția Republicii Moldova din anul 2000 au redus în final din competențele președintelui.

Din modesta experiență constituțională a Republicii Moldova (1994-2020), revizuirea frecventă a Constituției nu este în mod neapărat benefică. Ajustarea prevederilor Constituției la interese de conjunctură, de obicei de scurtă durată și care servesc intereselor unui grup redus de cetățeni, nu au cum să asigure dezvoltarea sustenabilă a țării.

Revizuirea competențelor nu este nici justificată și nici oportună în contextul în care în Republica Moldova s-au operat în trecut inițiative similare și care au generat crize politice și de altă natură. Cea mai reușită cale este valorificarea pe deplin a competențelor de către președinte cu respectarea limitelor stabilite în Constituție.

Este esențial de accentuat că un președinte, după ce este ales și confirmat de Curtea Constituțională, nu mai acționează în calitatea sa politică, care ar fi putut să o dețină anterior, ci devine un actor separat, cu competențe separate de cele ale altor actori – Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii etc.

Îmbunătățirea proceselor de verificare a calității persoanelor propuse pentru a fi numite în funcție de alte autorități ar trebui să fie preocuparea primordială, cu instrumente eficiente pentru a exercita acest mandat de un președinte. Astfel, accesul la informațiile din sistemele informaționale naționale, la date privind stilul de viață al candidaților, corespunderea declarațiilor de avere și interese cu veniturile legale disponibile, prezența abaterilor disciplinare, a condamnărilor definitive, dar și date operative de la Serviciul de Informații și Securitate privind potențialele legături cu rețele de infractori și grupuri criminale organizate sunt toate necesare pentru a stabili dacă candidatul poate fi promovat în funcție de președinte.

Aceste procese se află în umbra dezbaterilor politice actuale, însă ar trebui readuse în actualitate, pentru că societatea noastră acum se confruntă cu lipsă acută de încredere în persoanele care dețin funcții de demnitate publică. Un mecanism de verificare minuțioasă ar ridica nivelul de încredere a cetățenilor în procesele administrative, dar și un suport mai mare și pentru președinte. Prezentarea publică a motivelor care stau la baza refuzului promovării unui candidat ar fi necesare pentru a asigura mai multă transparență în activitatea președintelui”.

La alegeri – asigură-te că ești informat/ă!