Nicio reformă a justiției nu va funcționa fără voință politică – concluzia participanților la Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției”

28 septembrie 2020

Cadrul legal din Republica Moldova și reformele inițiate în domeniul justiției sunt bune, însă acestea nu vor avea efect fără asumarea lor de către politic și fără o voință veritabilă de implementare a acestora. Aceasta este una din ideile principale subliniate de vorbitorii celei de-a doua zi din cadrul Forumului „Reformarea justiției și combaterea corupției”, desfășurat la Chișinău la 24-25 septembrie 2020.

„Consiliul Europei sprijină reformele inclusive, complexe și transparente, însă nimic nu va funcționa dacă nu există voință politică”, a declarat Hanne JUNCHER, șefa departamentului „Justiție și cooperare juridică” al Consiliului Europei. „Nu este suficient de a implementa o reformă, este nevoie de mecanisme de monitorizare pentru a vedea care este schimbarea reală a sistemului. Textul final al strategiei trebuie să includă angajamentul de luptă cu corupția, asigurarea integrității sistemului judecătoresc și respectarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor”, a apreciat doamna Juncher.

„Pentru reformarea justiției este nevoie de voință politică adevărată, fără care nimic nu se întâmplă. Există instrucțiuni foarte clare privind modernizarea unui sistem de justiție – recomandările Comisiei de la Veneția, ale comitetului GRECO, care constituie un cadrul foarte bun și pot fi folosite ca un ghid pentru reformă. Este nevoie de o viziune strategică, care să abordeze totul integral, de la miez”, a opinat domnul Martjin QUINN, șef adjunct de Unitate, DG Justiție a Comisiei Europene. „Conform rezultatelor sondajelor, cetățenii Moldovei nu au încredere în reformă, ceea ce înseamnă că orice reformă trebuie să fie cuprinzătoare și ambițioasă. În cazul Moldovei noi vorbim de o necesitate de reformare fundamentală a justiției, nu de o simplă ajustare a sistemului. În final contează nu existența unei strategii pe hârtie, dar rezultate palpabile și încrederea cetățenilor”, a subliniat domnul Quinn.

„Atâta timp cât va fi posibil să cumperi hotărâri judecătorești la pachet – din prima instanță până la Curtea Supremă de Justiție, nicio majorare de salarii, nicio fortificare a instrumentelor anticorupție, niciun fel de eliminare de imunități nu vor da vreun rezultat”, a declarat Alexandru TĂNASE, Ex-ministru al Justiției și ex-Președinte al Curții Constituționale a Republicii Moldova, referindu-se la motivele care au dus la un asemenea nivel al corupției. „Avem garanții constituționale pentru judecători pe care nu le găsim în legislația țărilor europene, dar nu funcționează. Schimbarea regulilor fără schimbarea oamenilor nu va da niciun rezultat”, a adăugat domnul Tănase.

„Este regretabil că, în pofida eforturilor depuse în ultimii 10 ani, sistemul judiciar rămâne a fi afectat de probleme structurale și funcționale”, a declarat Radu FOLTEA, Secretar de Stat al Ministerului Justiției. Printre motivele care au dus la această stare de lucruri dumnealui a numit menținerea factorilor coruptibili și a elementelor care afectează integritatea actorilor din justiție, practicile judiciare neuniforme și aplicarea pe alocuri deficitară a cadrului normativ, cultura juridică subdezvoltată, concentrarea excesivă pe acțiuni pe termen scurt și lipsa unei viziuni sistemice pe termen mediu și lung.

Printre alte probleme menționate de vorbitori în cadrul Forumului „Reformarea justiției și combaterea corupției” au fost responsabilitatea redusă a judecătorilor, controlul din partea politicului, inclusiv datorită păstrării termenului inițial de 5 ani de numire în funcție de judecător, sarcina de muncă a judecătorilor, eficiența și calitatea justiției.

„Reforma justiției este foarte complicată și de durată, nu vom putea face o justiție perfectă în 3-4 ani, dar putem implementa acum anumite măsuri pentru ca peste 10-15 ani justiția să fie cu totul alta. Putem prioritiza lucrurile, încât strategia să fie un document scurt, clar și ambițios, care să se concentreze pe  problemele existente și să ofere soluții realizabile”, a menționat Vladislav GRIBINCEA, președintele Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). În opinia dumnealui,  „în domeniul justiției sunt trei probleme principale – independența insuficientă a judecătorilor și procurorilor, profesionalismul unora dintre ei și integritatea actorilor din justiție – problema dominantă, care le influențează pe primele două”.

„Asigurarea unui sistem de independență a judecătorilor este o provocare adevărată. Din 2019, când a fost lansat Raportul Comisiei Internaționale a Juriștilor, până la moment lucrurile nu s-au schimbat simțitor. Constatările și provocările au rămas aceleași”, a menționat doamna Róisín PILLAY, Directoare de Program pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Comisiei Internaționale a Juriștilor.

Despre una dintre soluțiile pentru eficientizarea justiției, dar care poate influența calitatea ei și soluționa volumul de muncă a judecătorilor, a vorbit Victor GUZUN, expert în e-guvernare. „În Estonia digitalizarea instanțelor a început încă în anul 2000. Tehnologiile și e-justiția în Estonia a evoluat enorm: dosarele sunt transmise justițiabililor online, semnate electronic, rapid și în siguranță”, a împărtășit domnul Guzun.

În urma celor două zile ale Forumului va fi elaborat un sumar al principalelor idei, concluzii și soluții propuse de participanții la Forum. Acesta va fi transmis autorităților relevante și poate servi drept punct de reper în elaborarea documentelor de politici în domeniul justiției și combaterii corupției.

Forumul „Reformarea justiției și combaterea corupției” este organizat de CRJM, în cadrul proiectului „Suport instituțional pentru dezvoltarea organizației”, finanțat de Suedia, în parteneriat cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene în cadrului proiectului „Suport pentru elaborarea și implementarea politicilor în domeniul justiției în Republica Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Radio Europa Liberă și platforma www.privesc.eu.

Înregistrarea video a Forumului „Reformarea justiției și combaterea corupției” poate fi privită pe www.privesc.eu: sesiunile din 24 septembrie și sesiunile din 25 septembrie.

Politica Cookie, Confidențialitate

Acest site foloseste cookie-uri. Navigând în continuare, îţi exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Mai mult

Accept